Bucurie mare în familia lui Leo de la Roșiori! Se pare că artistul și soția sa se pregătesc să devină părinți pentru a cincea oară. Denisa a fost cea care a dat veștile cele mari în mediul online și a anunțat că este, din nou, însărcinată. Cei doi părinți au aflat ei însiși vestea într-o zi importantă. Soția lui Leo de la Roșiori a spus tot.
Denisa și Leo de la Roșiori formează un cuplu de ani de zile, iar în anul 2022 și-au unit destinele și în mod oficial. Cei doi au reușit să își construiască o familie frumoasă împreună, care în curând se va mări. Aceștia au patru copii, iar acum Denisa este, din nou, însărcinată.
Recent, soția lui Leo de la Roșiori a luat prin surprindere pe toată lumea. Aceasta a anunțat în mediul online că este însărcinată pentru a cincea oară, iar în curând familia lor se va mări. Mai mult, aceasta a dezvăluit că a aflat vestea cea mare în ziua de 21 mai, în zi de sărbătoare, de Înălțarea Domnului.
Iar pentru că au aflat despre noua minune din viața lor într-o zi importantă pentru creștini, Leo de la Roșiori și Denisa au simțit că trebuie să îi mulțumească lui Dumnezeu. Așa că recent au mers la Mânăstirea Prislop, unde s-au rugat și au mulțumit pentru tot.
Tot de acolo Denisa a dat și veștile cele mari. Aceasta a spus că este în al nouălea cer și este cât se poate de fericită că, în ciuda piedicilor, familia ei este unită, fericită, iar acum urmează să se mărească.
„Pe data de 21 mai, chiar în ziua Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeu ne-a dăruit încă o binecuvântare: vom deveni părinți pentru a cincea oară.
Au existat momente grele, încercări, lacrimi și clipe în care, ca oameni, ne-am simțit slabi și poate chiar gata să renunțăm… dar Dumnezeu nu ne-a lăsat niciodată din mâna Lui. Ne-a întărit atunci când nu mai aveam putere, ne-a ținut uniți când viața încerca să ne doboare și ne-a arătat că rugăciunea spusă din inimă nu rămâne niciodată fără răspuns.
Am înțeles că de multe ori răul vine prin oameni, prin vorbe, prin încercări și ispite care încearcă să destrame ceea ce Dumnezeu a unit. Diavolul știe să se ascundă în spatele răutății, al invidiei și al durerii, încercând din răsputeri să despartă familii și să stingă iubirea. Dar atunci când Îl pui pe Dumnezeu în mijlocul casei și al inimii tale, nimic nu poate birui ceea ce este construit cu credință, iubire și rugăciune.
Astăzi alegem să mulțumim pentru tot ce trăim, pentru familia noastră și pentru această nouă viață care crește sub inima mea”, a scris Denisa, în mediul online.
CITEȘTE ȘI:
Foto: Instagram