Drama neștiută a Sandei Țăranu. A internat-o la Spitalul 9 pe crainica TVR: ”Nu mai puteam!”

De ce nu a avut Sanda Țăranu copii

Este doliu în lumea televiziunii, după ce Sanda Țăranu, una dintre cele mai apreciate crainice din istoria Televiziunii Române, s-a stins din viață. Aceasta a murit la vârsta de 87 de ani și urmează să fie condusă pe ultimul drum. În urmă cu un an, Sanda Țăranu vorbea deschis despre cea mai grea perioadă din viața ei. Aceasta a suferit de depresie și a ajuns la Spitalul 9.

Una dintre cele mai grele perioade din viața Sandei Țăranu a venit în anii ’80. La acea vreme au avut loc câteva schimbări la TVR, iar programul de emisie a fost redus la doar două ore pe zi. Ei bine, faptul că nu a mai putut să își facă meseria așa cum dorea a împins-o pe Sanda Țăranu într-o depresie severă.

În cadrul podcastului realizat de Adrian Artene, Sanda Țăranu a vorbit despre această perioadă dificilă și a mărturisit chiar că a ajuns la Spitalul 9.

„Rămânând doar 2 ore de program, după ’83-’84, am cerut schimbarea locului de muncă pentru că nu am vrut să apar cu orice preţ. Nu mai puteam să-mi fac meseria. Atunci, am căzut într-o depresie îngrozitoare. Când m-am dus la spitalul 9, m-au internat imediat.

Acolo mi-am dat seama ce însemna dacă s-ar fi agravat boala. Aveam deasupra rezervei mele agitatele, care au venit la rezerva mea, s-au suit pe un scăunel ca să se uite pe geamul de deasupra uşii, în salon. Eu am auzit că e mişcare afară şi am ieşit. O văd pe una care era pe un scăunel şi se uita. Ele nu voiau să mă deranjeze, ele ar fi vrut să vină la mine”, povestea Sanda Ţăranu, în urmă cu un an, la podcastul Altceva, realizat de Adrian Artene.

Sanda Țăranu, populară printre pacientele spitalului

De asemenea, Sanda Țăranu a mai mărturisit că perioada petrecută în spital a ajutat-o mult. Aceasta devenise populară printre paciente, multe fiind fascinate de prezența ei acolo.

„Mi-au povestit despre ele, le-am zis că să vină să stăm de vorbă. ‘Nu, noi am venit să ne ziceţi Noapte bună, aşa cum spuneţi la televizor, pentru că noi nu putem dormi deloc, nici măcar 5 minute pe noapte, și poate dacă ne spuneți noapte bună, poate vom reuşi să dormim’.

Le-am zis că dacă nu vin ele la mine, mă duc eu la ele şi le spun noapte bună. Profesorul, când a venit la vizită seara, s-a uitat la mine și mi-a zis că aşa paciente ca mine să tot aibă”, a mai mărturisit Sanda Ţăranu.

Sanda Țăranu s-a stins din viață la vârsta de 87 de ani. Trupul neînsuflețit al acesteia a fost depus la Biserica Ortodoxă Sfântul Gheorghe Capra din București. Slujba de priveghi se va desfășura în data de 31 mai, de la ora 12:00, iar ceremonia de înmormântare va avea loc pe 1 iunie, începând cu ora 11:00.

Podcastul integral se poate urmări AICI: 

 

CITEȘTE ȘI:

Ultima apariție publică a Sandei Țăranu. Crainica TVR s-a stins din viață la 87 de ani

Ultimele clipe din viața Sandei Țăranu. Cine i-a fost alături până la final: ”Nu avea nicio durere, nu stătea în pat”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mara Bănică și-a făcut o nouă intervenție estetică. Ce a ales să schimbe la nivelul feței
Click.ro
Mara Bănică și-a făcut o nouă intervenție estetică. Ce a ales să schimbe la nivelul feței
A fost elucidat misterul cadavrului găsit într-un butoi în apele secate ale Lacului Mead. Ipotezele poliției au fost date peste cap
Digi 24
A fost elucidat misterul cadavrului găsit într-un butoi în apele secate ale Lacului Mead. Ipotezele poliției au fost date peste cap
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Digi24
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
Promotor.ro
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Tesla Roadster, mașina zburătoare a lui Elon Musk, nu are drept de circulație pe șosele
go4it.ro
Tesla Roadster, mașina zburătoare a lui Elon Musk, nu are drept de circulație pe șosele
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Revoltele franceze i-au atras atenția și lui Donald Trump: „Franța pare să fie un loc al naibii de bun pentru organizat revoluții”
Gandul.ro
Revoltele franceze i-au atras atenția și lui Donald Trump: „Franța pare să fie un loc al naibii de bun pentru organizat revoluții”
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!