Lidia Buble a pățit-o grav în Istanbul! Întâmplarea bizară care a lăsat-o fără cuvinte

Sursă foto: Instagram

Lidia Buble, cunoscută pentru sinceritatea cu care împărtășește momente din viața sa cu fanii, a avut parte de o experiență neplăcută în timpul unei vacanțe la Istanbul. Deși nu mai este atât de prezentă pe micile ecrane, artista își ține admiratorii la curent cu toate aventurile sale. 

Recent, celebra cântăreață a decis să petreacă o vacanță în Istanbul, însă vizita s-a transformat într-o experiență de neuitat – și nu în sensul bun. Nemulțumită de starea părului său, Lidia a decis să viziteze un salon descoperit pe Instagram, fiind impresionată de imaginile cu coafurile perfecte de pe pagina acestuia. Realitatea, însă, a fost departe de așteptările vedetei. 

CITEȘTE ȘI: Cum arată costumul de baie special purtat de Lidia Buble în Vietnam? Turiștii s-au uitat lung la ea

„Părul trebuia tuns, pentru că nu mai arăta deloc bine. Mereu când mă periam, îmi cădeau fire de păr și nici nu mai arăta bine. Am ajuns la Istanbul și acolo am mers la tuns. Eu am intrat în salon și am încercat să le spun ce îmi doresc, dar nu vorbeau deloc engleză, așa că le-am arătat poze. I-am văzut pe Instagram și erau niște coafuri superbe.

Am ajuns acolo, m-am așezat pe un scaun și a venit la mine un băiat, cred că era asistent. Nu el trebuia să mă tundă, eu voiam pe altcineva, pe cine văzusem pe Instagram. A venit băiatul și și-a pus căștile pe cap, cred că asculta ceva. La un moment dat s-au strâns armate de oameni în jurul lui și ăsta a început să mă tundă, unul dădea cu foarfeca în timp ce mă tundea, unul usca părul… Nu mai înțelegeam nimic! Se întâmplau foarte multe chestii în capul meu în același timp. M-am uitat pe jos și am văzut jumate de cap pe jos și am zis că voi pleca fără păr. M-au filmat încontinuu, probabil să pună pe rețelele lor de socializare videoclipul”, a povestit Lidia Buble pe rețelele de socializare.

Lidia Buble, șocată de rezultat

Deși, inițial, tunsoarea părea acceptabilă, Lidia a realizat abia la hotel că rezultatul era un dezastru. Părul era inegal, cu o parte mai scurtă decât cealaltă și cu o formă diferită de ceea ce ceruse. 

„M-am periat și când am venit îmi venea să-mi bag mașina de tuns și să mă rad în tot capul. Într-o parte era mai scurt, era inegal. M-a filat mai mult într-o parte. Eu voiam să fiu tunsă drept, ei m-au tuns în U”, a spus vedeta.

Ajunsă acasă în România, cântăreața a apelat la un alt salon pentru a-și repara tunsoarea. Chiar dacă a fost nevoie de o vizită suplimentară, acum Lidia este mulțumită de rezultat și recunoaște că a învățat o lecție importantă. 

„Nu o să mai cred ce văd pe rețelele de socializare. Videoclipurile de pe pagina lor erau perfecte, coafurile impecabile. M-am întors în țară cu buza umflată și am început să caut unde să mă tund în București și am găsit. Acum este o tunsoare impecabilă.”, a mai spus artista.

 CITEȘTE ȘI: Ce a pățit Lidia Buble în aeroport. Angajatului de la securitate nu i-a venit să creadă ce vede

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mara Bănică și-a făcut o nouă intervenție estetică. Ce a ales să schimbe la nivelul feței
Click.ro
Mara Bănică și-a făcut o nouă intervenție estetică. Ce a ales să schimbe la nivelul feței
A fost elucidat misterul cadavrului găsit într-un butoi în apele secate ale Lacului Mead. Ipotezele poliției au fost date peste cap
Digi 24
A fost elucidat misterul cadavrului găsit într-un butoi în apele secate ale Lacului Mead. Ipotezele poliției au fost date peste cap
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Digi24
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
Promotor.ro
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Tesla Roadster, mașina zburătoare a lui Elon Musk, nu are drept de circulație pe șosele
go4it.ro
Tesla Roadster, mașina zburătoare a lui Elon Musk, nu are drept de circulație pe șosele
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Revoltele franceze i-au atras atenția și lui Donald Trump: „Franța pare să fie un loc al naibii de bun pentru organizat revoluții”
Gandul.ro
Revoltele franceze i-au atras atenția și lui Donald Trump: „Franța pare să fie un loc al naibii de bun pentru organizat revoluții”
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!