Maica stareță Antonia din Elveția a răspuns la unul dintre misterele lumii! Ce este moartea și ce se întâmplă după ce trecem în lumea celor drepți: “Cea mai frumoasă slujbă” | ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE

Publicat: 08/04/2024 | 14:08

Maica stareță Antonia din Elveția, invitată în cadrul podcastului ALTCEVA cu Adrian Artene, a făcut o incursiune în lumea spirituală, atingând un subiect de care multe persoane se tem: moarte. Ce se întâmplă cu noi, după ce trecem în neființă? Este moartea înfricoșătoare? Ce reprezintă, de fapt, această plecare dintre cei vii? Vă invităm să urmăriți nou episod al podcastului, care este disponibil deja de sâmbătă, 6 aprilie 2024!

Trăim într-o lume efemeră și, uneori, ne putem gândi la ce se află dincolo de lumea pământeană. Practic, dincolo de noi – de tot ce putem vedea, auzi sau simți. Maica Antonia din Elveția, invitată în cadrul Podcastului ALTCEVA cu Adrian Artene, a oferit o lecție deschisă despre ce reprezintă moartea și ce se întâmplă după ce trecem în neființă.

Este moartea privită drept o plecare care ar putea să provoace teamă? Cum ar putea fi privită moartea? Dar ce se întâmplă după ce murim? – sunt câteva întrebări la care Maica Antonia, stareța singurei mănăstiri ortodoxe din Elveția, va oferi răspunsuri.

„Mărturiseați minunile care au avut loc în interiorul obștii și mă refeream și eu la acea mare minune a Învierii. În contextul Învierii, moartea mai este o plecare înfricoșătoare, așa ar trebui să o privim? Sau dacă ne punem credința în Înviere și în Dumnezeu ar trebui să privim moartea ca pe o trecere a noastră?”, a întrebat jurnalistul Adrian Artene.

Vezi și  PĂRINTELE PIMEN, DESPRE UNUL DINTRE CELE MAI GRELE PĂCATE, AVORTUL. „LA DUMNEZEU, COPILUL E AVOCATUL ACUZĂRII ȘI…”

Maica Antonia, stareța singurei mănăstiri ortodoxe din Elveția, invitată în cadrul podcastului ALTCEVA cu Adrian Artene

Maica stareță Antonia din Elveția: „Moartea e o ultimă taină a bisericii pe care o trăim”

Maica Antonia, stareța singurei mănăstiri ortodoxe din Elveția, și-a deschis sufletul și a oferit o povață spirituală despre moarte. A susținut că, pentru stareță, trecerea în neființă reprezintă „ultima taină a bisericii” pe care fiecare persoană o trăiește, în parte. Poate fi privită drept „nuntirea sufletului cu Hristos”. Fiecare om se pregătește pentru acest final, care poate veni oricând din momentul nașterii.

„Iarăși vorbesc din punct de vedere personal, pentru mine… moartea e o ultimă taină a bisericii pe care o trăim, de fapt. Trecerea noastră în veșnicie este un moment foarte important, este nuntirea sufletului cu Mirele, cu Hristos. Și așa cum atunci când ne naștem părăsim pântecele Maicii și e o moarte acelei lumi în care noi suntem confortabili, la fel când trecem către Domnul, murim lumii acesteia, dar noi ne naștem către adevărata viață, pentru că viața pe care am petrecut-o aici pe pământ, pe această Vale a Plângerii, e doar o pregătire pentru întâlnirea cu Domnul și omul. Nu, omul nu poate muri. Omul e veșnic.

Deci, noi trebuie să ne pregătim de acest moment al morții care poate veni oricând, de când ne naștem. Și, pentru mine personal, după slujba Învierii, slujba înmormântării este cea mai frumoasă slujbă. Și atunci când sunt într-un moment de cumpănă sau într-o întristare, o ascult sau o citesc sau ascult cântată și dintr-o dată mi se risipește întristarea și revine bucuria. Că te recentrează, vedeți, deșertăciune sunt toate, căci viața aceasta este umbră și vis, căci în deșert se tulbură tot pământeanul, că de multe ori ne tulburăm și pentru chestie de nimic.

De asta zic… moartea pentru mine e o taină a bisericii, așa cum sunt și celelalte taine. Nunta, botezul, (…) de fapt în viața cu Dumnezeu totul este taină. Dar cred că pentru toți creștinii asta trebuie să fie. Mai spune, iarăși, un părinte ceva foarte frumos, prima dată n-am înțeles. De fapt, părintele nostru Mitropolit spune asta, că… atunci când ne naștem, de fapt suntem bătrâni, pentru că ne despart mulți ani de întâlnirea cu Hristos și că pe măsură ce avansăm în vârstă, întinerim pentru că ne apropiem de adevărata viață”, a spus Maica Antonia, în cadrul podcastului ALTCEVA cu Adrian Artene.

Citește și PĂRINTELE PIMEN A VORBIT DESPRE CE REPREZINTĂ VIAȚA, ÎN PODCASTUL ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE: „DUMNEZEU NE-A DAT-O CA SĂ LUCRĂM BINELE”

Ce se întâmplă după ce murim?

„Ce îl așteaptă pe un creștin virtuos dincolo de frontiera morții?”, a întrebat jurnalistul Adrian Artene.

Maica stareță Antonia din Elveția a explicat că, după ce o persoană trece în neființă, se întâlnește cu cei pe care i-a iubit în viața pământeană.

„Îl așteaptă întâlnirea cu ziditorul lui, care este dragoste. Dumnezeul nostru, care este dragoste. Și reîntâlnirea cu toți cei pe care i-a iubit și care, poate, au plecat înaintea lui. Și pe care i-a păstrat, până atunci, în inimă. Doar că dragostea nu poate muri. Când cineva pe care noi iubim pleacă de lângă noi, noi păstrăm amintirea lui în inimă. (…) Rămâne doar chipul dragostei. Fapta în sine, dacă nu e îmbrăcată de prezența persoanei care o face, nu reprezintă nimic. (…) Uneori pendulăm între a face pentru a avea și uităm să fim! Cine sunt eu și ce vrea Dumnezeu de la mine? Valea Plângerii este o pregătire pentru acest moment de adevăr, care e întâlnirea cu Hristos”, a continuat să rostească Maica Stareță Antonia, în podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene.

Podcastul poate fi urmărit integral pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene 

Conținutul ALTCEVA cu Adrian Artene poate fi urmărit și pe conturile de FacebookInstagramTik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

This browser does not support the video element.