Mesajul pe care Nadia Comăneci i l-a transmis soțului ei, după 26 de ani de căsnicie: ”Dragul meu…”

Publicat: 28/03/2023 | 19:22
Nadia Comăneci alături de soțul ei/ Sursă foto: Facebook

Nadia Comăneci și soțul ei, Bart Conner, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de 26 de ani. „Zeița de la Montreal” i-a transmis un mesaj emoționant partenerului ei de viață, astăzi, de ziua lui de naștere. 

Bart Conner a împlinit, astăzi, 65 de ani. Cu ocazia acestei zile speciale, soția lui, Nadia Comăneci, a ținut să-i transmită public un mesaj emoționant. „Zeița de la Montreal” și partenerul ei de viață sunt împreună de mai bine de 26 de ani. Cei doi s-au cunoscut în 1976, la un concurs de gimnastică de la New York.

La acea vreme, românca avea 14 ani, iar el 17 ani. Bart Conner era atunci membru al echipei masculine de gimnastică din Statele Unite ale Americii, cu care a câştigat două medalii de aur la Olimpiada din 1984, din Los Angeles. Nadia și Bart s-au căsătorit în 1996, după doi ani de logodnă. Au ales să facă ceremonia în România, iar nași le-au fost Adrian Năstase și soția lui, Dana.

În iunie 2006, Nadia și Bart au devenit părinții unui băiețel, pe nume Dylan Paul. Este singurul lor copil. Dylan a fost pasionat o bună vreme de gimnastică, la fel ca părinții lui, însă cu timpul a renunțat la acest sport. A făcut apoi călărie, skateboarding sau chiar pescuit.

CITEȘTE ȘI: TRĂIEȘTE ÎN PARADIS! CÂT COSTĂ LOCUINȚA DE LUX PE CARE NADIA COMĂNECI ȘI-A CONSTRUIT-O ÎN AMERICA

Nadia Comăneci, mesaj emoționant pentru soțul ei

Bart Conner a împlinit 65 de ani, iar Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj emoționant în această zi specială. Marea gimnastă a României a ales să scrie câteva cuvinte frumoase pe Facebook: „La mulți ani. La mulți ani, dragul meu Bart”. Postarea făcută de fosta sportivă a adunat imediat mii de aprecieri și comentarii din partea fanilor ei din România.

Nadia Comăneci și Bart Conner, la o competiție sportivă în urmă cu mulți ani/ Foto: Facebook

CITEȘTE ȘI: SITUAȚIE NEPLĂCUTĂ PENTRU NADIA COMĂNECI. SEMNAL DE ALARMĂ TRAS DE ZEIȚA DE LA MONTREAL