Ministrul Sănătății, prima REACȚIE după moartea subită a Ștefaniei Szabo: ”Media numărului de gărzi care trebuiau făcute era de 3 gărzi de persoană”

Cum a reacționat ministrul Sănătății / Sursa foto: Facebook

Tragedia de la Spitalul Județean de Urgență Buzău, unde medicul chirurg Ștefania Szabo, în vârstă de 37 de ani, a fost găsită fără viață în camera de gardă, marți dimineață, a îndoliat întreaga țară. Cu doar o zi înainte, participase la inaugurarea secției de pneumologie, unde vorbise despre modernizarea spitalului și importanța protejării imaginii instituției. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a avut o primă reacție în urma decesului prematur al cadrului medical.

Ștefania Szabo a fost găsită fără viață de către colegii săi, marți dimineață, în jurul orei 6:00, în camera de gardă. Ea urma să iasă din tură la ora 8:00, iar ultima consultație a avut-o în jurul miezului nopții. Vestea morții sale a îndurerat profund colegii și întreaga comunitate medicală, trăgând un semnal de alarmă cu privire la epuizarea celor care lucrează în spital, în condiții extreme.

Sursa foto: Facebook

Cum a reacționat ministrul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a reacționat după moartea tragică a doctoriței Ștefania Szabo de la Spitalul Județean de Urgență Buzău, exprimându-și regretul și subliniind importanța sprijinului psihologic pentru cadrele medicale.

Rogobete a explicat că, potrivit datelor preliminare, media numărului de gărzi pentru un medic chirurg la Buzău era de aproximativ trei pe lună, având în vedere că în secție activau nouă chirurgi, plus un medic colaborator. Cu toate acestea, doctorița ar fi efectuat șapte gărzi, o situație asupra căreia ministrul a precizat că nu poate oferi, deocamdată, explicații clare.

„La Buzău media numărului de gărzi care trebuiau făcute era de trei gărzi de persoană pe lună, pentru că acolo erau nouă chirurgi în acea secţie, plus un contract de gărzi dintr-o zonă exterioară. Deci, în medie, puteau face trei gărzi pe lună. De ce doamna doctor a dorit să facă şapte sau alţii nu au dorit să facă gărzi şi ea a fost nevoită să îi suplimenteze nu ştiu în momentul de faţă şi nu mă pot pronunţa”, a declarat Alexandru Rogobete.

Totodată, ministrul a atras atenția asupra presiunii uriașe la care sunt supuși medicii și a nevoii urgente de a le oferi sprijin emoțional și psihologic. El a subliniat că medicii nu sunt invincibili și au, la rândul lor, limite.

„Trebuie să înţelegem cu toţii că şi medicii sunt oameni, şi obosesc şi uneori au probleme. Şi alte probleme decât cele din unitatea sanitară. Şi da, un suport psihologic pentru personalul medical, un suport de consiliere atunci când apar momente de burnout sau momente de presiune din diferite forme sau zone cred că este important şi cred că medicii trebuie ascultaţi mai mult”, a mai spus ministrul.

CITEȘTE ȘI: Moartea medicului Ștefania Szabo dă naștere unei ipoteze greu de digerat: „Ai deranjat și, din păcate, cine deranjează este eliminat”

Fratele Ștefaniei Szabo rupe TĂCEREA după moartea doctoriței din Buzău. Mărturia care dă peste cap ancheta

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Click.ro
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Gandul.ro
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri