Mirela Retegan e în doliu. A pierdut un membru al găștii Zurli: ”Mergem să ne luăm rămas bun”

Mirela Retegan e în doliu. A pierdut un membru al găștii Zurli: ”Mergem să ne luăm rămas bun”
Mirela Retegan e în doliu/ sursă foto: social media

Mirela Retegan este în doliu după ce un membru din gașca Zurli a trecut la cele veșnice. Vestea că domnul Bartha, cel care era considerat bunicul tuturor copiilor, a căzut ca un trăsnet peste cei care l-au apreciat de-a lungul anilor. 

Pe o rețea de socializare, Mirela Retegan a transmis un mesaj emoționant despre pierderea domnului Bartha. În ultimii 10 ani, cel declarat bunicul tuturor copiilor (”bunicul Zurli”) și ocrotitorul echipei Zurli, a fost constant alături de membrii găștii.

Mirela Retegan: ”Suntem cu un om în minus”

Indiferent de greutăți, Mirela Retegan își aduce aminte că domnul Bartha a fost bunicul miilor de copii care l-au întâlnit și l-au iubit. Printre regrete și păreri de rău, fondatoarea găștii Zurli a dezvăluit că – în urmă cu ceva timp – domnul Bartha a ”avertizat-o” că va pleca din gașcă abia când va muri.

sursă foto: Instagram

„În fiecare oraș, ajungea primul și pleca ultimul. Iar în timpul spectacolelor, era ca un vultur care se învârtea deasupra spațiului în care ne desfășuram. Pentru el, Zurli a fost viața lui din ultimii 10 ani. Cu bune și cu rele, cu bucurii și provocări. S-ar bătut cu oricine pentru noi, „copiii lui”, dar mai ales pentru locul care i-a fost acasă.

Copiii îi spuneau bunicul Zurli. Și chiar dacă n-a apucat să fie e bunicul propriilor lui nepoți, a fost bunicul miilor de copii care l-au întâlnit și l-au iubit. Astăzi, el pleacă primul din echipa noastră și știm că astăzi e ultimul nostru eveniment împreună. M-a avertizat în mai multe rânduri: „Doamna Mirela, eu o să plec de la Zurli când o să mor. Și după ce mă pensionez, eu o să mai vin cu voi, pentru că asta e viața mea.

Și s-a ținut de promisiune. A rămas la Zurli până în ultima clipă. A venit la ultima noastră aniversare și ne-a arătat cum se iese de pe scena vieții. Ne-a luat în brațe pe fiecare, ca și când și-ar luat rămas bun.

Astăzi, mergem noi la Târgu Mureș să-i amintim cât de iubit a fost. Astăzi, Zurli e în doliu, pentru că ne despărțim de unul dintre cei mai iubiți oameni din echipa Zurli. O să ne lipsească mult glumele lui și disponibilitatea cu care întâmpina orice situație. Dar știm că, de astăzi, Zurli mai are o obligație: să trăiască și pentru bucățica pe care domnul Bartha nu a mai apucat-o. Pentru că, de astăzi, Zurli are un înger care o să-i poarte și mai multă grijă.

La revedere, domnule Bartha. Noi suntem cu un om în minus, cerul e cu un înger în plus.”, a fost mesajul transmis de Mirela Retegan pe rețelele de socializare.

Un nou scandal în Gașca Zurli! Bucătărașul Lulu îi cere explicații Mirelei Retegan cu privire la încasările primite de la donatori: ”Pe ce s-au dus banii noștri?!”

Dezamăgire totală la showul Gașca Zurli din Londra! „Vorbărie multă, greșeli gramaticale. Cred că nu mai venim”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce i-a spus soțul Mirelei Vaida când a început difuzarea Asia Express: „Să nu-i facem de râs”. Vedeta dezvăluie secretul unei căsnicii fericite, după 21 de ani de relație
Click.ro
Ce i-a spus soțul Mirelei Vaida când a început difuzarea Asia Express: „Să nu-i facem de râs”. Vedeta dezvăluie secretul unei căsnicii fericite, după 21 de ani de relație
EXCLUSIV Răspunsul premierului desemnat Siegfried Mureșan, întrebat dacă a fost nominalizat pentru a pica și a-i face loc lui Grindeanu
Digi 24
EXCLUSIV Răspunsul premierului desemnat Siegfried Mureșan, întrebat dacă a fost nominalizat pentru a pica și a-i face loc lui Grindeanu
Ce se întâmplă cu vortexul polar care se formează deasupra Arcticii și cum ar putea afecta România EXCLUSIV
Digi24
Ce se întâmplă cu vortexul polar care se formează deasupra Arcticii și cum ar putea afecta România EXCLUSIV
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
Promotor.ro
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Răspunsul Google la iPhone 18 Pro este aici
go4it.ro
Răspunsul Google la iPhone 18 Pro este aici
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Descopera.ro
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Un spărgător binecunoscut în lumea hoților din București, arestat pentru pedofilie. Bărbatul este bănuit că a atacat fetițe și în alte țări
Gandul.ro
Un spărgător binecunoscut în lumea hoților din București, arestat pentru pedofilie. Bărbatul este bănuit că a atacat fetițe și în alte țări
ATENȚIE! Vrei să trimiți bani familiei?! TREBUIE SĂ ȘTII că vei fi... URMĂRIT!
Mediafax Italia
ATENȚIE! Vrei să trimiți bani familiei?! TREBUIE SĂ ȘTII că vei fi... URMĂRIT!
Nu e glumă! Cum poți cumpăra cu doar 25 de euro o vestă varianta Versace de 2.000 de euro?!
Mediafax Spania
Nu e glumă! Cum poți cumpăra cu doar 25 de euro o vestă varianta Versace de 2.000 de euro?!