Motivul certurilor dintre Petre Roman și Silvia Chifiriuc. Nu o să-ți vină să crezi

Motivul certurilor dintre Petre Roman și Silvia Chifiriuc. Nu o să-ți vină să crezi
Motivul certurilor dintre Petre Roman și Silvia Chifiriuc. Nu o să-ți vină să crezi

Silvia Chifiriuc și Petre Roman trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de peste un deceniu și au un băiat de 11 ani. Ca în orice familie, și în a lor, apar și neînțelegerile. Cele mai multe izvorăsc din faptul că sunt diferiți și tind către perfecțiune în tot ce fac.

Cum nicio relație nu e ocolită de certuri și în familia fostului premier se mai întâmplă să-și arunce vorbe grele. În general, micile ciondăneli pornesc de la felul în care vor să-l crească pe Petrus. Silvia e mai blândă și mai înțelegătoare, iar lui Petre Roman îi revine rolul de părinte autoritar.

„Nu suntem la fel. Ne mai ciondănim din privința asta pentru că ne dorim ca lucrurile să iasă foarte, foarte bine. Mami îl răsfață într-un hal fără de hal, îl răzgâie, iar eu trebuie să fiu ăla mai rău’, a mărturisit fostul premier, Petre Roman.

„Oricum, este mai bine așa, pentru că există un echilibru. El știe că la tati nu se poate chiar orice’, a adăugat cântăreața.

VEZI ȘI: „CE PENSIE ARE PETRE ROMAN? CÂȚI LEI PRIMEȘTE ÎN FIECARE LUNĂ DE LA STAT „

Petre Roman, împătimit al urcatului pe munte

Fostul premier al României are la vârsta de 74 de ani o condiție fizică foarte bună și este foarte invidiat de ceilalți bărbați. Pentru a se menține, Petre Roman urcă pe munte în fiecare săptămână și face foarte mult sport.

„În fiecare săptămână, de mulți ani, de 25 de ani fac câte o ascensiune pe munte. Fie de la Sinaia, fie de la Bușteni, fie de la Predeal, fie de la Timiș. Asta a devenit o parte a vieții mele, sunt dependent de această ascensiune. E o stare de energie foarte bună și chiar pentru mine înseamnă o capacitate sporită de creativitate’, a mărturisit Petre Roman, pentru Antena Stars.

CITEȘTE ȘI: ” ADEVĂRATUL MOTIV PENTRU CARE OANA ȘI PETRE ROMAN NU-ȘI VORBESC. CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎNTRE CEI DOI „

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Moștenitorul averii lui Ion Țiriac a lăsat un mesaj care dă de gândit după ce-a împlinit 50 de ani: „Un alt mod de a privi viața”
Prosport.ro
Moștenitorul averii lui Ion Țiriac a lăsat un mesaj care dă de gândit după ce-a împlinit 50 de ani: „Un alt mod de a privi viața”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Click.ro
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
VIDEO | Siegfried Mureșan, prins cu „copiuțe”. Premierul desemnat promite salarii și pensii mai mari, dar nu știe ce valoare au salariul minim și pensia minimă în România. Cum s-a încurcat complet la rata inflației
Gandul.ro

Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri