Acasă » Exclusiv » Nici unul dintr-un milion n-ar fi pariat pe o asemenea transformare! Imagini cum n-ai fi crezut cu Daniela Crudu!

Nici unul dintr-un milion n-ar fi pariat pe o asemenea transformare! Imagini cum n-ai fi crezut cu Daniela Crudu!

De: Bianca Drăgan 24/06/2024 | 23:40

Avem imagini înduioșătoare cu Daniela Crudu, iubitul și băiețelul ei! Recent, cei trei au fost surprinși de către CANCAN.RO, în timpul unei plimbări, iar cei doi părinți au fost numai ochi și urechi față de bebelușul lor, cărora i-au acordat toată atenția.

Vremurile în care o surprindeam pe Daniela Crudu în cluburile de fițe sau pe litoral sunt demult apuse, pare-se. Acum, bruneta nu mai face ravagii la ”Un show păcătos”, ci împinge căruciorul! Și chiar îi stă bine, după cum putem remarca în imaginile surprinse de CANCAN.RO.

De curând, Daniela Crudu, iubitul și fiul lor au ieșit la o scurtă plimbare, ca o familie adevărată. Deși tabloul nu a fost complet, căci fetița fostei asistente nu a fost prezentă, nu putem să nu remarcăm cât de bine arată cei trei împreună și ce bine îi stă Danielei în postura de mămică.

(VEZI ȘI: CE A FĂCUT DANIELA CRUDU DUPĂ CE A DEVENIT MĂMICĂ PENTRU A DOUA OARĂ. A INTRAT ÎN REVIZIE, IAR CANCAN.RO A PRINS-O “ÎN FLAGRANT”!)

Daniela Crudu, o mămică super sexy, cu piercing-ul la vedere

Pentru această scurtă plimbare alături de micuțul Dominic și iubitul său, Daniela a ales să poarte un costum nude, format din maieu și pantaloni scurți, ca să nu uităm, totuși cât de sexy este. Mămică, mămică, însă trebuie să rămână sexy, corect? Ba mai mult, și-a lăsat și piercing-ul din buric la vedere, doar așa, de dragul vremurilor demult apuse! Cu ochelarii de soare la ochi, Daniela a avut mare grijă să rămână hidratată pe toată durata ieșirii, așa că a ținut nonstop după ea o sticlă de apă.

De dragul vremurilor demult apuse, Daniela Crudu și-a lăsat piercing-ul din buric la vedere.

La fel de lejer îmbrăcat a fost și iubitul acesteia. Cu teniși și un compleu de basket al echipei Lakers, Daniel a părut cel puțin la fel de relaxat precum Daniela, în preajma celui mic, dovadă că cei doi nu sunt deloc niște părinți panicați. La începutul plimbării, Daniel a acoperit cu mare grijă căruciorul în care se afla fiul său pentru a-l proteja împotriva soarelui puternic, semn că este un tătic responsabil și foarte atent.

Iubitul Danielei este foarte atent cu micuțul Dominic.

Pe toată durata plimbării alături de micuțul lor, fosta asistentă TV și iubitul său au fost numai un zâmbet și s-au comportat precum o familie fericită. Născut chiar în seara de Înviere, se pare că Dominic îi face extrem de fericiți pe părinții săi.

(NU UITA: DANIELA CRUDU, DE NERECUNOSCUT. CUM ARATĂ FOSTA ASISTENTĂ DE LA ANTENA 1 LA MAI PUȚIN DE O LUNĂ DE CÂND A NĂSCUT)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
În anul 2019, a terminat Facultatea de Litere, specializarea Comunicare și Relații Publice, Universitatea din București. În 2021, a terminat masterul in Combaterea Consumului Ilicit de Droguri, Facultatea de Sociologie, Universitatea din București. citeste mai mult
Parteneri
Greșeala pe care o fac mulți români ce le „umflă” FACTURILE la curent. Care este ora „de aur” pentru a folosi mai ieftin aparatele electrocasnicele
Greșeala pe care o fac mulți români ce le „umflă” FACTURILE la curent. Care este...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont că sunt în public
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Trei zodii vor trece prin schimbări radicale în luna august. Se întrezărește un viitor luminos pentru acești nativi
Trei zodii vor trece prin schimbări radicale în luna august. Se întrezărește un viitor luminos...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă:
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Un Boeing 737 Max a coborât la doar 45 de metri deasupra oceanului și a ratat aterizarea. Pasagerii au ajuns pe alt aeroport
Un Boeing 737 Max a coborât la doar 45 de metri deasupra oceanului și a...
De ce Donald Trump s-ar putea să regrete deja că l-a ales pe J.D. Vance ca vicepreședinte. Kamala Harris i-a dat planurile peste cap
De ce Donald Trump s-ar putea să regrete deja că l-a ales pe J.D. Vance...
Dacă semaforul verde intermitent la dreapta este stins, ai voie să faci virajul?
Dacă semaforul verde intermitent la dreapta este stins, ai voie să faci virajul?
Imagini de senzație de la cununia Andrei Volos cu Lele: „E un sentiment unic”. Ce ținute a schimbat vedeta, dar și ce au declarat Andra și Lele după botezul micuței Kim
Imagini de senzație de la cununia Andrei Volos cu Lele: „E un sentiment unic”. Ce...
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pe două pahare de șampanie la Disneyland? „O fi șampanie din aia bună cu aur. Chiar dacă e scump, aia e.”
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pe două pahare de șampanie la Disneyland?...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă:
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Un brăilean a lăsat munca în amenajări interioare din străinătate şi a început o afacere de succes la Sibiu. De ce în Anglia i se spune
Un brăilean a lăsat munca în amenajări interioare din străinătate şi a început o afacere...
BANCUL ZILEI. Bulă trebăluia prin bucătărie, când deodată se taie la deget...
BANCUL ZILEI. Bulă trebăluia prin bucătărie, când deodată se taie la deget...
Ofertă eMag: Televizor LED cu Android la preț avantajos. Cinema la tine acasă
Ofertă eMag: Televizor LED cu Android la preț avantajos. Cinema la tine acasă
De nu e bine să-ți REPRIMI FURIA? Iată ce a CONSTATAT o CERCETĂTOARE!
De nu e bine să-ți REPRIMI FURIA? Iată ce a CONSTATAT o CERCETĂTOARE!
A recunoscut totul! Cătălin Botezatu, declarații despre orientarea lui sexuală, după ce a fost criticat că este Gay: „Și cu femei, și cu bărbați...”
A recunoscut totul! Cătălin Botezatu, declarații despre orientarea lui sexuală, după ce a fost criticat...
Apartamentele pe care să nu le cumperi niciodată, chiar dacă au prețuri tentante. Le găsești în marile orașe precum București sau Cluj, dar nimeni nu îți va spune acest detaliu
Apartamentele pe care să nu le cumperi niciodată, chiar dacă au prețuri tentante. Le găsești...
Ora ideală la care să folosești aerul condiționat sau mașina de spălat rufe ca să consumi mai puțin curent. Greșeala pe care multe persoane ajung să o facă
Ora ideală la care să folosești aerul condiționat sau mașina de spălat rufe ca să...
Interzis pentru cei care fac ITP-ul. Se face dosar penal. Pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare
Interzis pentru cei care fac ITP-ul. Se face dosar penal. Pedeapsă de 2 ani și...
George Restivan TUNĂ și FULGERĂ, după despărțirea de Bahmu. S-au despărțit din cauza copiilor ei și a Marei Bănică. ''Mara era hotărâtă să ne distrugă fericirea''
George Restivan TUNĂ și FULGERĂ, după despărțirea de Bahmu. S-au despărțit din cauza copiilor ei...
Paramount a decis anularea serialului Halo după numai două sezoane
Paramount a decis anularea serialului Halo după numai două sezoane
A fost dezvăluit noul avion de luptă GCAP dezvoltat de UK, Italia şi Japonia / Este capabil să furnizeze de 10.000 de ori mai multe date decât sistemele actuale
A fost dezvăluit noul avion de luptă GCAP dezvoltat de UK, Italia şi Japonia /...
Cristian Cioacă e terminat. Decizia care îl înfundă pe fostul soț al Elodiei
Cristian Cioacă e terminat. Decizia care îl înfundă pe fostul soț al Elodiei
Fostă ispită de la Insula iubirii, în spatele gratiilor: Am avut această frică
Fostă ispită de la Insula iubirii, în spatele gratiilor: Am avut această frică
SEMNUL de circulație care dă mari bătăi de cap șoferilor. Ce înseamnă acest indicator rutier, de fapt, și unde poate fi întâlnit
SEMNUL de circulație care dă mari bătăi de cap șoferilor. Ce înseamnă acest indicator rutier,...
Ce a spus nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani despre socrul ei celebru, după ce s-a despărţit de fiul lui!
Ce a spus nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani despre socrul ei...
Insula Iubirii sezonul 8. Mama Cristinei, reacție dură după episodul în care fiica sa plânge în hohote: ”Dezamăgire totală”
Insula Iubirii sezonul 8. Mama Cristinei, reacție dură după episodul în care fiica sa plânge...
VIDEO. Charlotte Dujardin, primele declarații după ce a fost acuzată că abuzează caii:
VIDEO. Charlotte Dujardin, primele declarații după ce a fost acuzată că abuzează caii: "Îmi cer...
Vă mai amintiți de Miki de la K-pital? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. S-a reinventat
Vă mai amintiți de Miki de la K-pital? Cum arată și cu ce se ocupă...
Condimentul delicios, dar care devine periculos după ce este gătit. Românii adoră să îl adauge în numeroase rețete, dar nu își dau seama de efectele secundare pe care le are
Condimentul delicios, dar care devine periculos după ce este gătit. Românii adoră să îl adauge...
De unde provine, de fapt, cuvântul ”mulțumesc” și cum a ajuns în limba română. Și tu îl folosești zilnic, dar nu știi asta
De unde provine, de fapt, cuvântul ”mulțumesc” și cum a ajuns în limba română. Și...
×