Elevii sunt din ce în ce mai inventivi atunci când este vorba de a… copia în timpul orelelor sau la examene. Un elev din Brăila a descoperit o altă metodă prin care a reușit să păcălească vigilența profesoarei. Beneficiind și de sprijinul unui coleg, evident.
Elevul a fost scos la tablă de către respectiva profesoară, numai că – în prima bancă – așezat astfel încât profesoara să nu poată vedea nimic, se află un alt elev, cu piciorul drept întins în spațiul dintre cele două rânduri de bănci. Pe picior are… hârtiile după care citește elevul scos la tablă! Și totul pare să funcționeze de minune!
Mesajul alăturat acestei fotografii este sugestiv:
”Decât nota 4, mai bine un 6 tras de păr!”
Bineînțeles, internauții au reacționat imediat:
”6 tras de pe picior/
Bvvvvv toată lumea trebuie să aibe o sansa./
Ar trb sa facem si noi asa…/
Frumos gestul colegului/
Descurcăreți, băieții! Bravo lor!”, au fost câteva dintre comentariile postate în dreptul fotografiei.