Home » Stiri » O adolescentă din Giurgiu, drogată și violată în timpul unui ritual satanic! FILMUL DRAMATIC: ce i-a făcut întrece orice imaginație!

O adolescentă din Giurgiu, drogată și violată în timpul unui ritual satanic! FILMUL DRAMATIC: ce i-a făcut întrece orice imaginație!

De: Loredana T. 05/11/2019 | 14:48

Totul s-a întâmplat în luna iunie a acestui an. Potrivit procurorilor DIICOT, adolescenta în vârstă de 16 ani a mers în acel loc împreună cu alte cinci persoane, printre care şi un tânăr care a iniţiat un ritual satanic. Atât fata, cât şi celelalte persoane care se aflau în clădire, au consumat alcool.

În aceste condiţii, inculpatul T.I.A. i-a solicitat uneia dintre persoanele prezente să se poziţioneze în centrul unui desen reprezentând o hexagramă alcătuită din două triunghiuri echilaterale, pe fiecare dintre colţ fiind aprinsă câte o candelă. Cu un ciob, inculpatul T.I.A. i-a provocat tânărului două leziuni în ambele palme, pe partea interioară a acestora cu care a stropit fiecare colţ al hexagramei, timp în care, prin folosirea telefonului său mobil, a redat melodii de tip satanist.

Prin folosirea aceluiaşi ciob, inculpatul T.I.A. i-a provocat minorei leziuni în palme, sângele rezultat fiind ingerat de către acesta. Ulterior, întrucât persoana vătămată minoră era emoționată de cele întâmplate, la solicitarea sa, inculpatul T.I.A. i-a dat o țigară tip joint din care a tras 3 fumuri, după care a acuzat o stare de rău, pierzându-și cunoștința.

În dimineața zilei următoare, victima minoră s-a trezit în acelaşi loc, pe o saltea carbonizată, fiind complet dezbrăcată, având înfipte în palma dreaptă cioburi de circa 2-3 cm şi acuzând dureri puternice în zona genitală şi de abdomen”, arată DIICOT.

După câteva zile, fata a văzut la școală, la o colegă, imagini în care s-a recunoscut, înregistrarea reprezentând momente în care întreţinea un raport sexual cu T.I.A.

De asemenea, în urma cercetărilor efectuate la locul faptei, în imediata apropiere a desenului reprezentând hexagrama fost găsită o cruce din lemn ce prezintă pe una din fețe modele sculptate cu motive populare. La îmbinarea celor două laturi ale crucii au fost identificate urme de carbonizare și ceară topită”, mai arată DIICOT.

Tags:
Parteneri
ŞOC! Frumoasa campioană a ţării, desfigurată. Iubitul a strangulat-o şi a dat-o cu capul de podea de mai multe ori. Atacatorul a fost eliberat!
ŞOC! Frumoasa campioană a ţării, desfigurată. Iubitul a strangulat-o şi a dat-o cu capul de...
FOTO. Tania Budi, în costum de baie la 53 de ani! Imagini demențiale: a oprit timpul în loc
FOTO. Tania Budi, în costum de baie la 53 de ani! Imagini demențiale: a oprit...
Cutia AUTOMATĂ care o desființează INSTANT pe cea manuală
Cutia AUTOMATĂ care o desființează INSTANT pe cea manuală
Alimentul-minune care repară ficatul bolnav. Ce să mănânci pentru un ficat sănătos
Alimentul-minune care repară ficatul bolnav. Ce să mănânci pentru un ficat sănătos
10 alimente și suplimente care subțiază sângele și reduc riscul de cheaguri
10 alimente și suplimente care subțiază sângele și reduc riscul de cheaguri
O ROMÂNCĂ se află printre cele mai frumoase FEMEI din întreaga lume. A FASCINAT, dar și scandalizat lumea cu comportamentul ei
O ROMÂNCĂ se află printre cele mai frumoase FEMEI din întreaga lume. A FASCINAT, dar...
Tensiuni fără precedent la Antena 1. Vedetele postului s-au răzvrătit. Rivalii de la PRO TV, dați exemplu
Tensiuni fără precedent la Antena 1. Vedetele postului s-au răzvrătit. Rivalii de la PRO TV,...
Ultimele imagini cu Ion Șmecherul în viață! Tocmai se mutase în casa nouă și era foarte fericit! Avea planuri mărețe pentru Crăciun, însă nu a mai apucat!
Ultimele imagini cu Ion Șmecherul în viață! Tocmai se mutase în casa nouă și era...
Jandarmeria Cluj și-a cerut scuze după defilarea dezastruoasă de 1 Decembrie:
Jandarmeria Cluj și-a cerut scuze după defilarea dezastruoasă de 1 Decembrie: "Astfel de momente sunt...
BANCUL ZILEI – Un tip agață o stewardesă sexy de la Tarom
BANCUL ZILEI – Un tip agață o stewardesă sexy de la Tarom
Certificatul verde, OBLIGATORIU pentru milioane de români de sărbători! Rafila ia decizia
Certificatul verde, OBLIGATORIU pentru milioane de români de sărbători! Rafila ia decizia
Alertă în România privind varianta Omicron! Ministerul Sănătății a venit cu informarea oficială
Alertă în România privind varianta Omicron! Ministerul Sănătății a venit cu informarea oficială
Jocul care îți permite să câștigi monede virtuale pe stradă, disponibil chiar acum!
Jocul care îți permite să câștigi monede virtuale pe stradă, disponibil chiar acum!
VIDEO Jandarmeria implicată într-un nou incident. Un jandarm a cazut de pe cal la paradă
VIDEO Jandarmeria implicată într-un nou incident. Un jandarm a cazut de pe cal la paradă
Familia Sterp, în doliu! „Ion Șmecherul”, bărbatul căruia i-au construit o casă nouă, a murit: „Știu cât de mult îl iubeați”
Familia Sterp, în doliu! „Ion Șmecherul”, bărbatul căruia i-au construit o casă nouă, a murit:...
Au fost prinși cu serialul „Squid Game” în Coreea de Nord. Ce a urmat e terifiant
Au fost prinși cu serialul „Squid Game” în Coreea de Nord. Ce a urmat e...
De ce a murit Ion Șmecheru'!  Cauza decesului este incredibilă
De ce a murit Ion Șmecheru'! Cauza decesului este incredibilă
S-au lăsat pozați în ipostaze demne de filme pentru adulți. Imagini incendiare cu o cunoscută vedetă, alături de partenerul ei FOTO
S-au lăsat pozați în ipostaze demne de filme pentru adulți. Imagini incendiare cu o cunoscută...
Ilie Năstase a fost conectat la aparate! Ce s-a întâmplat cu marele sportiv după ce a fost internat în spital cu COVID
Ilie Năstase a fost conectat la aparate! Ce s-a întâmplat cu marele sportiv după ce...
După apariția tulpinii Omicron, vaccinarea ar urma să devină obligatorie?! Marcel Ciolacu a dat cărțile pe față despre imunizarea obligatorie în România
După apariția tulpinii Omicron, vaccinarea ar urma să devină obligatorie?! Marcel Ciolacu a dat cărțile...
Veşti proaste pentru şoferi: Va ploua cu amenzi de 25.500 lei pentru cei care nu respectă noile reguli
Veşti proaste pentru şoferi: Va ploua cu amenzi de 25.500 lei pentru cei care nu...
În urmă cu 15 ani, dădea cu mopul într-un Lidl din Germania, iar acum conduce unul dintre cele mai mari lanţuri de retail din România
În urmă cu 15 ani, dădea cu mopul într-un Lidl din Germania, iar acum conduce...
Băiatul de suflet al lui Petrică Mîțu Stoian, gest emoționant, pentru cel care i-a fost ca un tată: ”E pustie pădurea”
Băiatul de suflet al lui Petrică Mîțu Stoian, gest emoționant, pentru cel care i-a fost...
Postul Antena 1, acuzat de REGIE! Cine trebuia să câștige finala Asia Express
Postul Antena 1, acuzat de REGIE! Cine trebuia să câștige finala Asia Express
Puiu Mironescu a câștigat la CEDO! Interlopul care a comandat asasinarea rivalului cu o bombă a dat statul în judecată pentru că nu a putut vota
Puiu Mironescu a câștigat la CEDO! Interlopul care a comandat asasinarea rivalului cu o bombă...
Idei de cadouri pentru Crăciun din oferta Lidl
Idei de cadouri pentru Crăciun din oferta Lidl
"Băutura zeilor" energizează şi readuce buna dispoziţie. Sunt indicate 2-3 cești pe zi