Ancheta penală deschisă după explozia devastatoare produsă în cartierul Rahova, în toamna anului trecut, a fost extinsă, iar bilanțul tragediei s-a agravat. Potrivit informațiilor oficiale, numărul victimelor a ajuns la patru persoane decedate, după ce una dintre persoanele rănite grav a murit recent, la trei luni de la producerea incidentului.
În acest context, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a decis extinderea urmăririi penale atât față de compania Rețele Electrice România, cât și față de un angajat al Distrigaz, implicați în lanțul de evenimente care au dus la explozie.
Explozia a avut loc în dimineața zilei de 17 octombrie 2025, la scara a doua a blocului cu numărul 32, situat pe strada Vicina din Sectorul 5 al Capitalei. Impactul a fost unul major, afectând nu doar locuințele din imobilul respectiv, ci și zona înconjurătoare. În urma deflagrației, 54 de apartamente au fost distruse sau au devenit improprii pentru locuit, iar alte 36 de autoturisme parcate în apropiere au fost distruse sau grav avariate. De asemenea, șapte persoane au suferit vătămări corporale, unele dintre ele necesitând îngrijiri medicale de lungă durată.
Extinderea urmăririi penale a fost dispusă printr-o ordonanță emisă la data de 20 ianuarie 2026. Procurorii au stabilit că faptele cercetate se încadrează la infracțiunea de distrugere din culpă, cu consecința producerii unui dezastru. Ancheta vizează atât o persoană juridică, respectiv operatorul de distribuție a energiei electrice, cât și o persoană fizică, agent de intervenție în cadrul companiei de distribuție a gazelor naturale.
În cazul Rețele Electrice România, anchetatorii susțin că societatea nu și-ar fi îndeplinit obligațiile legale privind exploatarea și monitorizarea în siguranță a rețelei electrice de distribuție din zona imobilului afectat. Compania a preluat proprietatea și responsabilitatea asupra rețelei în anul 2023, iar până la momentul exploziei nu ar fi asigurat verificările și măsurile tehnice necesare pentru prevenirea unor avarii. Potrivit concluziilor preliminare ale procurorilor, un defect apărut pe rețeaua electrică ar fi dus la perforarea unei conducte de gaze naturale care alimenta blocul. Această avarie a permis acumularea de gaze în interiorul clădirii, creând condițiile pentru producerea exploziei.
„În continuarea cercetărilor în cauza privind explozia petrecută în dimineaţa zilei de 17.10.2025 la scara 2 a blocului 32 din str. Vicina nr. 3, sector 5, Bucureşti, aducem la cunoştinţa publicului că urmările acesteia, în prezent, constau în decesul a patru persoane, vătămarea corporală a şapte persoane, distrugerea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui număr de 54 de apartamente, precum şi distrugerea sau degradarea unui număr de 36 de autoturisme. De asemenea, vă aducem la cunoştinţă că prin ordonanţa PCAB din 20.01.2026 s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de o persoană juridică şi faţă de o persoană fizică pentru comiterea infracţiunii de distrugere din culpă (care a avut ca urmare un dezastru)”, informează Parchetul într-un comunicat de presă.
CITEȘTE ȘI: Dosar penal pentru explozia din Rahova! Cine sunt cele 6 persoane care vor fi audiate