O nouă tragedie s-a petrecut în cartierul Cosmopolis. O femeie s-a aruncat de la etajul 9 al unui bloc. Victima avea aproximativ 50 de ani și suferea de o boală incurabilă. Anchetatorii iau în calcul mai multe variante.
În dimineața zilei de joi, 28 august 2025, la aproape 3 luni de la nenorocirea care a îngrozit comunitatea din Cosmopolit, când Teodora Marcu, fosta concurentă de la Insula iubirii, a fost împușcată mortal de Robert Lupu, fostul ei iubit, o altă nenorocire s-a petrecut în cartierul rezidențial.
Din primele cercetări, se pare că este vorba despre Ele Ianovchy, în vârstă de aproximativ 50 de ani, s-a aruncat de la etajul 9 al unui bloc din complex. Victima ar fi avut mai multe probleme de sănătate, ceea ce îi face pe anchetatori să creadă că a fost vorba despre un gest premeditat. Într-o postare pe o rețea de socializare, vecinii femeii au transmis un mesaj de condoleanță: ”Astăzi dimineață a încetat din viață vecina noastră din J1. Dumnezeu să o odihnească”.

Până la o concluzie finală a autorităților, moartea femeii rămâne învăluită în mister. Nenorocirea vine la aproape 3 luni de când Teodora Marcu a fost împușcată mortal în Cosmopolis. Fosta concurentă de la Insula iubirii avea 23 de ani și era gravidă cu cel de-al doilea copil. Crima a avut loc în miezul zilei, atunci când tânăra se plimba de mână cu fetița ei.
Robert Lupu, care i-a fost iubit în urmă cu mulți ani, a fost cel care i-a curmat viața. Bărbatul a pus la cale un plan diabolic, a pătruns în complexul rezidențial, a urmărit-o pe Teodora, iar la un moment dat s-a năpustit aspura ei. A scos pistolul și a împușcat-o mortal cu trei gloanțe. Din nefericire, salvatorii nu au mai putut să o salveze. La scurt timp de la nenorocire, criminalul și-a luat viața cu arma cu care a ucis-o pe fosta lui iubită.
În urma investigațiilor, anchetatorii au descoperit că pe numele lui Rober Lupu existau numeroase anchete la DIICOT și la poliție. Bărbatul era descris ca fiind un om violent și pus mereu pe scandal. Individul a fost condamnat în aprilie 2025, de un Tribunal din Milano, la 4 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru tentativă sau pregătirea infracţiunii de furt.
De asemenea, criminalul a fost anchetat în două dosare de proxenetism (în 2012). Și în cursul lui 2019, Poliția a înregistrat o nouă sesizare legată de faptul că Robert Lupu este proxenet. Nici de această dată fapta nu a putut fi probată.