Olivia Steer se retrage din lumina reflectoarelor. Soția lui Andi Moisescu a spus și motivul: „M-am obișnuit să fiu huiduită, amenințată”

Publicat: 31/12/2023 | 12:02
Olivia Steer se retrage din lumina reflectoarelor / Foto: Facebook

Olivia Steer, cunoscută pentru opiniile ei controversate, a luat o decizie radicală la sfârșitul lui 2023. Soția lui Andi Moisescu a hotărât să se retragă din lumina reflectoarelor și să-și vadă de viața privată. Nu vrea să mai audă de scandaluri și nu vrea să mai fie implicată în discuții cu alte persoane publice din cauza părerilor diferite, așa că vrea să recurgă la unele schimbări. Ce mesaj a transmis chiar înainte de Anul Nou?

Olivia Steer vrea să se retragă din viață publică, după ani buni în care a fost activă pe rețelele de socializare, unde a ținut legătura cu toți cei care au urmărit-o. A avut, de-a lungul timpului, numeroase discuții aprinse fie cu internauții, fie cu alte persoane publice din cauza unor idei controversate pe care le-a pus pe tavă în mediul online. După opt ani în care era zi de zi alături de internauți pe rețelele de socializare, iată că soția lui Andi Moisescu a decis să ia o pauză binemeritată.

CITEȘTE ȘI: ANDI MOISESCU A DAT DIN CASĂ! CUM A CUNOSCUT-O, DE FAPT, PE OLIVIA STEER ÎN URMĂ CU DOUĂ DECENII: „O COINCIDENȚĂ RARĂ”

Olivia Steer se retrage din viața publică

Nu vrea să mai fie „huiduită, linșată, bârfita, amenințată”, pentru că a avut curajul să-și exprime ideile liber. Așa că, vedeta vrea să încheie capitolul „jurnalismului de social-media” și să-și vadă de viață alături de familia ei.

„Dacă în ultimii 8, v-am fost de folos cu vreo postare pe teme de nutriție, v-ați simțit puși în gardă de vreo informație medicală, preluată și shareuita aici ori, în baza ei, ați luat hotărâri radicale, care v-au schimbat în bine viața voastră și a copiilor voștri, sau chiar ați început să vedeți, cu alți ochi, știrile oficiale, să nu spuneți nimănui. Rămâne secretul vostru.

8 ani ar însemna, deși nu pare, o viața de om, în care m-am străduit să fie bine, să nu fie rău. Și, în care n-am monetizat si nici n-am capitalizat (să folosesc un jargon drag, in media) nimic. N-am făcut colectă publică, n-am primit sponsorizări, donații, nimic, de la nimeni. Mi-am pierdut jobul și nu m-a mai angajat nimeni. Că cine ar vrea sa se lege la cap cu o conspiraționistă, o negaționistă, o teroristă?

M-am obișnuit să fiu huiduită, linșată, bârfita, amenințată, pentru vina de a avea opinii constituționale nepopulare și tupeul monumental de a le exprima liber. Aș zice că am făcut o formă bizară de jurnalism în folosul comunității, în manieră personală, din care n-am câștigat nimic, ba chiar am pierdut imens, pe atâtea planuri. Îmi rămâne, totuși, respectul de sine, care s-a clădit și consolidat, în ultimii 8 ani, ca nimic altceva.

Azi, închei capitolul jurnalismului de social-media (așa e când ești liber si independent, poți închide taraba, când ai tu chef, nu răspunzi la telefoane și comenzi), nu pentru ca mi s-ar fi înmuiat genunchii, ci pentru ca am spus cam tot ce aveam de spus și vreau să mai și trăiesc. Am vise frumoase (cine ar fi crezut, nu?!) și m-am apucat deja să lucrez la ele. Voi mai intra, pe aici, să mai postez poze cu pisici, să dau respectuos un bună-dimi și să transmit un cald vă pupik dulce, când voi avea un răgaz. Promit, negreșit! Până atunci, fiți fericiți (adică drepți & autentici). Căci fericirea rămâne singura noastră obligație, de fapt… La mulți ani, tuturor!”, a fost mesajul postat de Olivia Steer, în mediul online.

CITEȘTE ȘI: PĂCATUL PE CARE L-A ASCUNS OLIVIA STEER. PÂNĂ SĂ-ȘI SCHIMBE MODUL DE VIAȚĂ, SOȚIA LUI ANDI MOISESCU AVEA UN VICIU PERICULOS