Paavo Nurmi, Finlandezul zburător

Avea ceva inuman și crud, dar a cucerit lumea prin mijloace pure: cu o voință care avea o putere supranaturală. Așa a fost descris Paavo Nurmi de jurnalistul finlandez Martti Jukola la doar un an după retragerea din activitatea sportivă, după ce a lăsat în urma sa o moștenire impresionantă atletismului mondial. Pe lângă cele nouă medalii de aur și trei de argint cucerite la trei ediții ale Jocurilor Olimpice, între 1920 și 1928, cel supranumit “Finlandezul zburător” a stabilit 22 de recorduri mondiale, a fost neînvins în 14 ani de carieră în probele de 10 000 de metri și cross country, dar, mai ales, a influențat ca nimeni altul generațiile următoare de alergători pe distanțe medii și lungi prin metodele de antrenamente, stilul său de alergare, abordarea analitică a curselor și strategia infailibilă din timpul întrecerilor.

Născut pe 13 iunie 1897 la Turku, într-o familie din clasa muncitoare, cu încă patru copii, Paavo Johannes Nurmi s-a călit în copilărie pentru o carieră ulterioară în atletism prin cei șase kilometri pe care îi străbătea zilnic, fie alergând, fie în mers, pentru a înota, alături de prietenii săi, în preajma insulei Ruissalo. Tatăl său, tâmplar de meserie, a murit în 1910, iar familia Nurmi s-a confruntat cu numeroase probleme financiare, care s-au tradus și în dieta modestă a lui Paavo, formată din pâine neagră și pește uscat, după cum el însuși a povestit mai târziu.

La debutul său de la Jocurile Olimpice de la Anvers, din 1920, a obținut medalia de argint la 5000 de metri, fiind învins de francezul Joseph Guillemot. Aceea avea să fie singura dată când Nurmi pierde o cursă la Jocurile Olimpice în fața unui alergător din afara Finlandei. Ulterior, el a cucerit de trei ori aurul la Anvers, la 10 000 de metri, chiar în fața lui Guillemot, cross country și în proba de cross country pe echipe.

Cu o autodisciplină de fier, Paavo Nurmi a căutat să își perfecționeze tehnica și tactica până la punctul în care performanțele rivalilor lui să nu mai conteze. Astfel, în 1921, el a stabilit primul său record mondial, la 10 000 de metri, la Stockholm, iar un an mai târziu, dobora recordurile lumii în probele de 2000, 3000 și 5000 de metri. Mai mult, în 1923, el a mai adăugat recordurile mondiale la 1500 de metri și o milă, intrând în istorie drept singurul om care deține, în același timp, performanța supremă în cursele de o milă, 5000 și 10 000 de metri.

“Finlandezul zburător” a fost de neoprit la Jocurile Olimpice din 1924 de la Paris, unde a câștigat într-o manieră impresionantă cinci medalii de aur. Și asta deși în primăvara aceluiași an se accidentase la genunchi. Nurmi și-a început recitalul la 1500 de metri, iar în mai puțin de două ore, a alergat și în finala de la 5000 de metri. Acolo, principalii săi rivali, compatriotul Ville Ritola și suedezul Edvin Wide, și-au închipuit că Paavo este obosit și au încercat să îl scoată din cursa pentru titlu alergând în ritmul recordului mondial. Nurmi a realizat că, de data aceasta, nu mai concurează împotriva timpului, ci a celor doi adversari, astfel că și-a aruncat cronometrul în iarbă și l-a depășit, mai întâi, pe suedez, apoi pe Ritola, cucerind al doilea său aur.

Paavo Nurmi a câștigat al cincilea aur la Paris în proba de 3000 de metri pe echipe, dar a părăsit Franța cu un gust amar, după ce conducerea Federației Finlandeze de Atletism nu i-a permis să ia startul și la 10 000 de metri, distanța cea mai dragă lui și unde avea de apărat titlul cucerit în 1920, doar pentru a-i oferi lui Ville Ritola șansa unui aur. Furios, Nurmi a plecat pe o altă pistă, unde a alergat cu cronometrul în mână, iar timpul obținut a fost mai bun decât al noului campion olimpic. Mai mult, la întoarcerea în Finlanda, a stabilit un nou record mondial în această probă, care va rezista aproape 13 ani. Astfel, el ajunsese să dețină, în același timp, recordurile lumii la 1500 de metri, o milă, 3000, 5000 și 10 000 de metri.

La Jocurile Olimpice de la Amsterdam din 1928, Nurmi a concurat în trei probe, câștigând aurul la 10 000 de metri și două medalii de argint la 5000 de metri și 3000 de metri obstacole. Asta deși se accidentase serios în calificările de la 3000 de metri obstacole, unde a căzut pe spate în groapa cu apă, scrântindu-și șoldul și glezna.

După Olimpiada olandeză, el s-a concentrat asupra distanțelor mai mari, iar în octombrie, a doborât recordurile mondiale pe distanțele de 15 kilometri și 10 mile, precum și în alergarea de o oră de la Berlin, performanță care a rezistat în picioare timp de 17 ani.

Nurmi își propusese să concureze doar în probele de 10 000 de metri și de maraton la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1932, dar a fost suspendat de Federația Internațională de Atletism (IAAF) pe motiv că își pierduse statutul de amator în urma unui turneu efectuat în Germania, în 1931, unde ar fi primit între 250 și 500 de dolari pentru fiecare cursă în care a alergat. În acea perioadă, atleții puteau participa la Olimpiadă doar dacă nu obțineau bani din activitatea lor sportivă.

Cu trei zile înaintea cursei de 10 000 de metri, IAAF a respins apelul făcut de Nurmi, decizie considerată de Associated Press drept “cea mai alunecoasă manevră din istoria atletismului internațional”. 

Paavo Nurmi a încetat din viață pe 2 octombrie 1973, iar după moartea sa, statui ce îl reprezintă au fost ridicate în Țara celor o mie de lacuri. Mai mult, în 1987, chipul său a apărut și pe bancnota de zece mărci emisă de Banca Finlandei, Nurmi fiind singurul sportiv apărut vreodată pe moneda unei națiuni.

Povestea completă a lui Paavo Nurmi poate fi citită în cartea ”100 de sportivi legendari”, care va apărea în această toamnă.