Party în loc de parastas! Serghei Mizil, Mitoșeru, Oana Lis, Vica Blochina și alte vedete au sărbătorit la 24 de ore în locul de unde Pelger și-a luat adio de la viață

Publicat: 09/06/2023 | 22:03

Era vestea care cutremura lumea modei din României: Stephan Pelger, celebrul designer vestimentar, s-a spânzurat! Nenorocirea a avut loc pe 8 iunie 2023, când bărbatul de 44 de ani, aflat în depresie, a cedat. În seara dinaintea tragediei, Pelger a băut nu mai puțin de 12 pahare cu vin în aproximativă o oră. Ajunsese la capătul puterilor. Ce s-a întâmplat la nici 24 de ore de la tragedie în același local? Serghei Mizil și amicii lui au făcut party, iar CANCAN.RO are imaginile, pe care vi le prezintă, în exclusivitate.

Serghei Mizil și Mihai Mitoșeru, alături de brigada Lis – Blochina, au făcut mare petrecere în restaurantul The Dream, acolo unde designerul își lua adio de la viață, cu doar o zi în urmă! Party în loc de parastas!

Cu zâmbetele pe buze, invitații lui Mizil, ”prieteni de-o viață”, cum avea să spună unul dintre ei, au intrat în restaurant și și-au ocupat locurile. Băuturile au umplut masa, iar glumele și voia bună au invadat încăperea. Mizil e mereu în formă, dar a avut lângă el și coechipieri de nădejde. Mihai Mitoșeru, Oana Lis, Vica Blochina, Ella Tina, Simona Trașcă, Mara Bănică și multe alte fețe cunoscute ale showbizului românesc.

(CITEȘTE ȘI: STRIGĂT DE DISPERARE AL LUI CĂTĂLIN BOTEZATU LA AUZUL VEȘTII CĂ STEPHAN PELGER S-A SINUCIS: „DOAMNE, CE SE ÎNTÂMPLĂ?!”)

Vica Blochina a fost la petrecerea de la restaurantul unde Pelger își trăia ultimele clipe / Foto: CANCAN.RO

Petrecere în toată regula s-a declanșat acolo, iar euforia s-a instalat cât ai zice pește. S-au depănat amintiri, s-au făcut planuri, s-a râs în hohote. Până spre miezul nopții s-a întins cheful, când s-a dat, la un moment dat, stingerea. Pe rând, petrecăreții au ieșit din restaurant și s-au dispersat. Fiecare la casa lui, nu înainte de a se fixa o nouă întâlnire de pomină.

Pelger a băut 12 pahare cu vin în localul unde, a doua zi, s-a dat mare petrecere

În același restaurant, Stephan Pelger, designerul pe care acum îl plânge lumea modei din România, își trăia ultimele clipe, la masă, în fața paharului cu vin, confesându-se ospătarilor, dar și patronului localului. Nu a dat, însă, nicio clipă senzația că se va îndrepta către gestul capital.

Suferea de depresie de ani buni și avea insomnie, motiv pentru care lua frecvent pastile. A încercat să revină la o viață normală, dar totul a fost în zadar.

(NU RATA: DE CE S-A SINUCIS, DE FAPT, STEPHAN PELGER? ASTA I-A ADUS SFÂRŞITUL: “LUA 40 DE PASTILE PE ZI”)

Mihai Mitoșeru se retrage de la restaurant, după o seară de pomină / Foto: CANCAN.RO

Camerele de luat vederi ale restaurantului l-au surprins pe celebrul designer în ultimele ore din viață. Se retrăgea spre casă, la ora 23:39. A doua zi era găsit spânzurat de un vecin.

„La data de 8 iunie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 8 au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că într-o locuință, din Sectorul 2, se află o persoană decedată. La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical care a constat decesul persoanei.

În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri. Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult