Pe asta nu a spus-o niciodată despre Ilie Năstase! ”L-am studiat foarte bine și…” + Când vine pe lume fetița

Publicat: 16/04/2024 | 18:00

Ioana Năstase și-a pregătit deja hainele de gală. În seara aceasta, ea va fi alături de soțul său, care-și va vedea încă un vis împlinit. Înainte de lansarea documentarului despre viața lui Ilie Năstase, bruneta a mărturisit în exclusivitate pentru CANCAN.RO că nu a văzut nici până astăzi vreun meci de-al fostului mare sportiv. Tot ea ne-a vorbit și despre cum a reușit să evite orice conflict în cuplu, care cândva era la ordinea zilei. Dar și despre motivul pentru care Ilie își mai dorește un copil.

Ioana Năstase a văzut deja o parte a documentarului despre viața lu Ilie Năstase, care se va lansa în această seară, la Sala Palatului. Soția fostului tenisman ne-a mărturisit că nu crede că ar mai putea apărea vreo „picanterie” care să o surprindă în ceea ce-l privește pe partenerul său, pe care spune că l-a studiat foarte bine de-a lungul căsniciei sale. Și, tocmai din acest motiv, bruneta știe cum să evite în prezent orice fel de conflict cu acesta.

Ioana Năstase a reușit să pună punct conflictelor cu soțul său

„L-am studiat foarte bine”

„Am văzut o parte din documentar. Nu cred că mai e ceva la Ilie care să mă surprindă, ceva ce nu aș ști despre el. L-am studiat foarte bine, trebuie să recunosc, pentru a putea să-mi păstrez mintea sănătoasă. L-am analizat, dar nu pot spune că îl știu din scoarță-n scoarță. Stai cu un om o viață și poate nu reușești să-l cunoști în totalitate. Dar știu ce am de făcut ca eu să fiu zen, să pot trece mai departe.

Nu trebuie să-ți mai pui mintea, când e mai vulcanic. Așa e felul lui de a fi. La început mă agitam, ziceam că nu e normal. Dar e mai bine așa, că-ți păstrezi tu echilibrul ca om. Nu mai stai tu în tensiune.

Iar dacă te vede pe tine calm, imediat devine și el la fel. Am un copil care mă respectă și vreau ca el să vadă cât mai puține lucruri rele. Mă doare când vede ceva ce nu-i în regulă”, a spus Ioana Năstase.

CITEȘTE ȘI: CE DIFERENȚĂ DE VÂRSTĂ E ÎNTRE ILIE NĂSTASE ȘI SOȚIA SA! CEI DOI SUNT CĂSĂTORIȚI DE 5 ANI, DAR AU FOST LA UN PAS DE DIVORȚ

„Auzisem de Ilie, ca orice om, dar nu i-am văzut niciun meci”

Soția lui Ilie Năstase nu ne-a ascuns nici faptul că n-a fost niciodată pasionată de tenis și că nu a văzut niciun meci de-al fostului mare sportiv.

„Acum 28 de ani i-am dat viața băiatului meu. Ce coincidență, astăzi e lansarea documentarului lui Ilie și e și ziua fiului meu. Ne-a adus numai bucurii, e foarte muncitor. M-am trezit cu gândul la el. Ce repede au trect anii. E plecat la Roma, cu taică-su. Și-ar fi dorit să fie în seara asta și el la Sala Palatului. Mă bucur foarte mult și pentru Ilie. 

Ilie oricum e și actor… Putea fi oricând, i s-ar fi potrivit cel mai bine.

Cred că nimic nu e întâmplător. Eu nu am văzut niciun meci de tenis de-al lui Ilie. Auzisem de el, ca orice om. Eu eram cu Nadia. Iar după ce am cunoscut-o, pot spune că, din punctul meu de vedere, Nadia e unicat”, a continuat Ioana.

(VEZI ȘI: Ioana Năstase, declaraţii neaşteptate. Ce spune bruneta despre divorţul de fostul tenismen: „De atunci am cam deschis și eu ochii…”)

„Când ne-am cunoscut, m-a întrebat dacă am regrete”

Ioana ne-a povestit, totodată, și care e motivul pentru care Ilie Năstase încă își mai dorește să fie tată:

„Lui Ilie i-a rămas gândul acolo. Când ne-am cunoscut, m-a întrebat dacă am regrete. I-am spus că mi-aș fi dorit și o fetiță. S-a uitat atunci la mine și a zis, ok, o să țin minte. Anii au trecut, el nu a uitat. Eu nu am mai pomenit de asta. Lui Ilie i-a rămas în cap asta. Dar toate-s date de la Dumnezeu”, a încheiat soția fostului tenismen.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.