Povestea deținutului care a plantat mesaje în pereții stadionului din Constanța. Are 92 de ani acum și are o rugăminte pentru Gheorghe Hagi
La mijlocul lunii iulie a acestui an, au început lucrările de demolare a stadionului din Constanța. În locul bătrânei arene va fi ridicat un complex modern ce va avea 18.000 de locuri. În timpul procesului de demolare a apărut însă o surpriză neobișnuită. Se pare că într-un colț al peluzei dinspre vestiare, deținuții care au muncit la ridicarea bazei sportive, în anii ‘50, au cimentat mai multe mesaje. Citiți în continuare povestea tulburătoare a unui deținut, care în anul 1953, a zidit în tribuna vechiului stadion constănțean cutii de conserve cu mesajele deținuților.
În luna noiembrie a anului 2022, Primăria Constanța a primit o adresă din partea filialei locale a Asociației Foștilor Deținuți Politici (AFDPR). Prin această adresă era semnalat faptul că pe stadionul Farul, într-un anumit colț al peluzei dinspre vestiare, deținuții care au muncit la ridicarea bazei sportive, în anii ‘50, au cimentat mai multe mesaje. Ele au fost lăsate drept potențiale mărturii peste ani.
Povestea singurului supraviețuitor dintre deținuții care au ascuns mesaje în zidurile stadionului Farul
Ionel Burticel este ultimul supraviețuitor al grupului de deținuți care au cimentat mai multe mesaje în zidurile stadionului Farul, la ridicarea căruia au muncit în anii ‘50. Ajuns la vârsta de 92 de ani, bărbatul are o poveste de viață impresionantă.
Mișcarea legionară din România a cunoscut o mare expansiune în anul 1952. În acea perioadă, grupuri de partizani s-au refugiat în munți, reușind să se organizeze într-o redutabilă rețea de luptători anti-comuniști. Impresionați de ideologia acestei mișcări, foarte mulți tineri au decis să li se alăture partizanilor. Printre aceștia s-a aflat și Ionel Burticel. Pe vremea în care era elev la Școala de Ofițeri de Artilerie de la Sibiu, i-a venit în minte planul nebunesc de a fura ceva armament din dotare, să fugă apoi în munți și să li se alăture partizanilor. Numai că planul pus la cale de Ionel Burticel, alături de câțiva colegi de-ai săi, a fost demascat de unul dintre aceștia.
„Eram elev la Școala de Ofițeri de Artilerie de la Sibiu, mai aveam două luni până să obțin gradul de locotenent, dar plănuisem cu încă trei colegi să furăm armament din dotare și să ne refugiem în munți, la partizani. Dacă ideea eșua, urma să fugim în Iugoslavia.
Cine și-ar fi putut închipui că va apărea un trădător din interior? Se numea Romeo Perișoară din satul Tăcuta, Iași. După gestul lui, l-au ridicat imediat la gradul de locotenent. Omul și-a făcut datoria de militar, până la urmă. A venit și martor al acuzării la proces, unde nu s-a sfiit să se uite direct în ochii mei în timp ce eram în boxă,” a povestit Ionel Burticel pentru Prosport.
Momentul arestării din 1952. „M-au aruncat direct la beciurile Securității”
Astfel, pe data de 19 iunie 1952, în timp ce era de serviciu la grajduri, a fost înconjurat de mai mulți ofițeri de securitate, care l-au luat pe sus și l-au băgat apoi în arest. Ulterior, el a fost transferat la Ministerul de Interne din București, unde a fost anchetat timp de mai multe zile.
Eram de serviciu la grajduri și m-am trezit lângă mine cu o droaie de ofițeri de Securitate, care m-au luat pe sus, m-au băgat într-o dubă și m-au aruncat direct la beciurile Securității.
M-au transferat pentru investigații la Ministerul de Interne de la București, la departamentul de anchetă militară, codificat Uranus. Totul se desfășura acolo foarte dubios și strict. De la celulă până în camera de interogatoriu mergeai doar cu ochelari netransparenți ca să nu vezi nimic în afara încăperilor. Iar ancheta se desfășura de la 10 seara până dimineața, pe la 5-6. Bătaie n-am încasat acolo, doar niște ghionturi din când în când”, a spus Burticel.
În cele din urmă, Ionel Burticel a primit 5 ani de închisoare cu executare, fiind acuzat de instigare împotriva orânduirii sociale, dezertare, sustragere de armament, legături cu partizanii și tentativă de trecere a frontierei în Iugoslavia. El a stat însă doar 3 ani și 4 luni în penitenciar, beneficiind de efectele amnistiei din septembrie 1955.
„M-au purtat la Jilava, Canalul Dunăre – Marea Neagră, colonia de muncă Galeș, stadionul Farul, Poarta Albă, Peninsula, Cota 15 Ovidiu și minele de plumb de la Baia Sprie, de unde am fost eliberat”, a rememorat acea perioadă grea Ionel Burticel.
Cum a ajuns să lucreze pe șantierul de la stadionul Farul
În perioada iulie-noiembrie 1953, Ionel Burticel a lucrat timp de cinci luni pe șantierul de la stadionul Farul. Aici condițiile de lucru au fost destul de bune, după cum povestește chiar bătrânul.
„Eram în jur de 100 de deținuți politici, ținuți acolo la secret. Făceam cioplitorie de piatră Canara, mai moale. Aveam la dispoziție o măsuță de lemn, o daltă și-un ciocan. Acolo a fost cea mai bună perioadă din întreaga detenție, condiții decente, fiindcă aveau interes să muncești repede și bine. Am petrecut un fel de vacanță.”
Ionel Burticel își amintește cu nostalgie momentele în care a cimentat în zidurile stadionului constănțean, mesaje ale deținuților care munceau pe șantier. În cutii de conservă erau îndesate bilețele pe care erau scrise amintirile neplăcute trăite de deținuți, dar și numele acestora.
„Cred că am cimentat în jur de 10 conserve un pic mai mari decât o cutie cu chibrituri, conținând cam 20 de bilețele. Erau amintiri și poezii, teza vieții noastre, teroarea îndurată și numele semnatarilor.
Rolul meu în operațiunea mesajelor zidite era să aduc moloz furat de la balastieră pentru a găsi resturi din saci de hârtie, pe care să scriem. Am folosit creioane dermatograf. Și pe astea, și conserve de pește nedesfăcute, și țigări le găseam duminica pe gazon, după câte un meci de fotbal jucat de localnici printre utilaje. Le lăsau oameni cu suflet, care știau că așa ne susțin”.
Ultima dorință a lui Ionel Burticel. „Mi-ar face plăcere să-l cunosc personal”
Din cauza vârstei înaintate, Ionel Burticel se deplasează cu mare dificultate, însă își dorește enorm să poată călca din nou pe gazonul stadionului Farul. Chiar dacă recunoaște că nu a fost microbist, ar vrea să-l cunoască personal pe Gică Hagi, care este un exemplu de profesionalism în sport.
„Abia mă mai mișc prin curte, nici cu bastonul nu reușesc uneori să merg. Dar cine știe? Mi-ar da lacrimile dacă aș reveni acolo. Chiar dacă n-am fost niciodată un mare microbist, mi-ar face plăcere însă să-l cunosc personal pe Gheorghe Hagi, să-i strâng mâna și să-l felicit pentru talentul, ambiția și voința lui în sport”, a spus Ionel Burticel.
(VEZI ȘI: Cum se schimbă „Templul” dacă stadionul Steaua o să își schimbe numele în Becali Imobiliare)