Raed Arafat, mesaj dur după moartea copilului de 15 ani din Bacău: „Putea fi salvat”

Raed Arafat, mesaj dur după moartea copilului de 15 ani din Bacău: „Putea fi salvat”
Raed Arafat, mesaj dur după moartea copilului de 15 ani din Bacău: „Putea fi salvat” / Sursa foto: Social media

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a vorbit despre tragedia petrecută la o școală din Bacău, unde un copil și-a pierdut viața, explicând că intervenția rapidă și cunoașterea manevrelor de prim ajutor de către persoanele aflate la fața locului ar fi putut crește șansele de salvare ale victimei.

Totodată, acesta a oferit clarificări și în legătură cu lipsa unui medic în ambulanța trimisă la intervenție. El a precizat că situația a fost influențată de deficitul de personal medical disponibil în acel moment la nivelul județului.

„A mai fost al doilea medic în județ de gardă, numai că el a plecat la Iași cu un transfer al unui pacient. Ambulanța Bacău avea doi medici. SMURD nu avea mașina de serviciu în ziua respectivă, pentru că la UPU nu erau decât medici. Când au 3 medici, atunci unul din ei deservește mașina SMURD”, a declarat Raed Arafat, potrivit Mediafax.

Referitor la întrebările legate de absența unui elicopter medical, Raed Arafat a explicat că, în acel moment, exista posibilitatea trimiterii unui medic aflat în stație. Potrivit acestuia, erau disponibile și două elicoptere medicale, unul de la Iași și altul de la Galați. Șeful DSU a precizat că vor fi oferite ulterior mai multe detalii despre intervenție de către colegii săi.

Șanse mai mari de supraviețuire dacă cei din apropiere știau să aplice manevre de resuscitare

Totodată, Arafat a subliniat importanța cunoașterii manevrelor de prim ajutor în astfel de situații critice. El a explicat că, în cazul în care copilul s-ar fi înecat, șansele de salvare ar fi putut crește dacă persoanele aflate în apropiere ar fi știut să aplice manevra Heimlich și tehnicile de resuscitare.

„Aveau medic în stație și puteau trimite medicul respectiv. (…) Erau două elicoptere disponibile, cel de la Iași și cel de la Galați”, a declarat Raed Arafat.

„Dacă copilul s-ar fi înecat, el ar fi putut fi salvat dacă cei din jur știau să facă manevra Heimlich și resuscitare”, a mai spus șeful DSU.

Sursa foto: Observator News

Raed Arafat a mai declarat că la fața locului a fost solicitat și un medic de familie din zonă, care avea pregătirea necesară pentru aplicarea manevrelor de resuscitare. Totodată, acesta a subliniat că ambulanțele implicate în intervenție erau dotate cu echipamentele necesare. Mai mult, cea de-a doua autospecială dispunea inclusiv de personal medical capabil să utilizeze aparatura.

„A fost chemat un medic de familie din zonă, el știe să aplice măsurile de resuscitare. Dar ambulanța avea echipamentele necesare, iar a doua ambulanță avea și mai multe, inclusiv medic care putea să le folosească”, a concluzionat Raed Arafat.

Declarațiile șefului DSU apar după tragedia petrecută joi într-o școală din Bacău. Un elev de clasa a VIII-a a murit după ce i s-a făcut rău în timpul pauzei. În urma incidentului, autoritățile s-au sesizat din oficiu. O echipă de control trimisă în județ va analiza modul în care s-a desfășurat intervenția medicală.

CITEȘTE ȘI: Mama lui Robert, elevul care a murit la școală în Bacău, devastată: „Copilul avea puls, putea să fie recuperat”

Tragedie la o școală din Bacău. Un copil de 13 ani a murit după ce i s-a făcut rău în pauză

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!