Robert Bratu, românul care a scăpat din tragedia feroviară din Spania, trăiește un coșmar! Cum s-a salvat? „La câteva secunde a venit bubuitura”

În accidentul feroviar care a îndoliat Spania s-a aflat și un roman. Robert Bratu crede că a avut noroc, chiar dacă amintirile pe care le are după tragedia trăită sunt tot mai greu de dus. Uneori lasă lacrimile să curgă, deoarece suferința care îl încearcă iese la suprafață și nu îi dă pace.

Duminică după-amiază, ultimele trei vagoane ale unui tren al companiei feroviare private Iryo, care plecase de la Malaga înspre capitala Madrid, cu 317 persoane la bord, au deraiat și au intrat pe linia ferată paralelă. Impactul a fost covârșitor, 40 de oameni au murit, iar peste 100 au fost răniți.

Românul care a scăpat din tragedia feroviară din Spania

Robert Bratu participase la aniversarea fiului său și se întorcea către casă. Liniștea în care se scufundase în vagonul trenului s-a risipit brusc după o lovitură puternică. A simțit imediat că se întâmplă ceva, asta pentru că bunicului lui, care era mecanic de tren, îl învățase multe.

„Am avut mare noroc”, spune românul. Am simțit că frânează puternic și eram în linie dreaptă. În momentul ăla, bunicul era mecanic de tren și mi s-a părut foarte ciudat. Am pus picioarele pe scaunul din față. Zic: ori m-am lovit, ori s-a întâmplat ceva și la câteva secunde a venit bubuitură. Oribil”, a declarat Robert la TV.

Cum a trăit Robert Bratu accidentul feroviar din Spania

A trimis mesaje să îi liniștească pe cei dragi, după accident, știa că știrea o să devină publică, apoi a încercat să dea o mână de ajutor și să fie aproape de răniți. Autoritățile au ajuns greu, după 40 de minute.

„Am trimis mesaje imediat cum s-a întâmplat accidentul. Am trimis mesaje pe un grup care îl avem, ca să stea liniștiți că sunt bine, că sunt viu și pe urmă am încercat să ajut persoane pe acolo. Au fost două trenuri implicate. Primul, de la altă firmă, a deraiat și al nostru s-a lovit de el și al nostru e cel care a avut mai multe victime. Și poliția care venea se oprea la primul, pentru că era accesul mai ușor și al nostru era mai departe. Au întârziat. Eu cred că a durat 40 de minute, o oră cel puțin, până au ajuns”, a mai dezvăluit acesta.

A ajuns la spital din cauza rănilor și a rămas pentru o noapte. A fost externat, dar șocul trăit rămâne. Nu crede că o să uite vreodată acel film îngrozitor și agonia celor aflați în suferință.

„Am momente când îmi vine să plâng. Îmi amintesc părți din ce s-a întâmplat aseară și nu îmi place”, a mărturisit el.

Foto: Profimedia

Citește și: S-a activat planul roșu după un accident cu 7 victime! În ce stare sunt

Citește și: Piers Morgan a ajuns în spital după un accident. Ce a pățit și cum se simte prezentatorul TV

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
GALERIE FOTO. Balerina i-a zăpăcit definitiv: „Ești reală? Zeițo!”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Balerina i-a zăpăcit definitiv: „Ești reală? Zeițo!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cristina Cioran, dezvăluire neașteptată despre plecarea din România: „Mă abțin! Nu cred în limite”
Click.ro
Cristina Cioran, dezvăluire neașteptată despre plecarea din România: „Mă abțin! Nu cred în limite”
Cine va fi nașul de cununie a ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare. Când va avea loc ceremonia
Digi 24
Cine va fi nașul de cununie a ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare. Când va avea loc ceremonia
La ce distanță de gard trebuie plantați copacii. Regula pe care proprietarii sunt obligați să o respecte
Digi24
La ce distanță de gard trebuie plantați copacii. Regula pe care proprietarii sunt obligați să o respecte
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cum s-a transformat viața lui „Jimmy Hoffa” de România la 64 de ani. Ion Rădoi, cel mai influent om de la metrou, supus unui transplant de ficat
Gandul.ro
Cum s-a transformat viața lui „Jimmy Hoffa” de România la 64 de ani. Ion Rădoi, cel mai influent om de la metrou, supus unui transplant de ficat
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Mediafax Italia
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!
Mediafax Spania
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!