Ruby nu poate trece peste moartea lui Nosfe. Cântăreața a izbucnit în lacrimi pe scenă

Ruby a atras atenția fanilor care au venit să o urmărească la un concert în momentul în care a izbucnit în lacrimi. Cum a trecut cântăreața peste acest moment și ce i-a rugat aceasta pe fanii săi să facă până și-a recăpătat vocea.

Cântăreața a avut parte de un moment emoționant în timpul unui concert pe care l-a susținut într-o localitate din Prahova. Gândul la fostul său coleg, Nosfe, și la moartea sa prematură au pus sare pe rană pentru Ruby, care nu și-a mai putut stăpânii lacrimile. Fanii au făcut tot posibilul pentru a o ajuta pe aceasta să depășească momentul.

VEZI ȘI: EL NINO, COMPARAT CU NOSFE, DUPĂ SUSȚINEREA UNUI CONCERT. FANII L-AU CRITICAT, IAR RAPPERUL A RĂBUFNIT: „E VARZĂ OMUL”

Ruby, în lacrimi după moartea lui Nosfe

Ruby și Nosfe au avut parte de o colaborare de succes în momentul în care au lansat melodia „Condimente”, devenind imediat unul dintre cele mai ascultate hit-uri ale momentului. Acum, după moartea regretatului cântăreț, Ruby s-a văzut nevoită să interpreteze singură această melodie în memoria bunului său prieten, Nosfe.

În momentul în care a urcat pe scena din Prahova, Ruby nu și-a mai putut stăpâni emoțiile, așa că i-a rugat pe toți cei prezenți să fredoneze melodia. Treptat, cântăreața a încercat să își revină și să ducă la bun sfârșit spectacolul, însă durerea pierderii unui om atât de drag a năucit-o.

„Cântați voi, vă rog!”, au fost cuvintele pe care Ruby a mai reușit să le rostească în momentul în care negativul melodiei „Condimente” rula pe fundal.

Ruby în lacrimi pe scenă. Foto: Captură video/TikTok

CITEȘTE ȘI: DE CE A LIPSIT KILLA FONIC DE LA ÎNMORMÂNTAREA LUI NOSFE. FOSTUL MEMBRU ȘATRA BENZ: „E STRICT ÎNTRE MINE ȘI FRATELE MEU”

Ruby a fost șocată de moartea lui Nosfe

Moartea fulgerătoare a lui Nosfe i-a șocat pe toți colegii și apropiații săi, printre care se numără și Ruby. Aceasta a mărturisit că nu se aștepta la un asemenea deznodământ, mai ales că urma să aibă o mulțime de proiecte cu prietenul său în următoarea perioadă.

„Nu pot să cred, în secunda asta am aflat. Nu pot să cred, sunt în stare de șoc în momentul ăsta. Mi-a spus acum un prieten, am vorbit cu el la telefon alaltăieri, trebuia să avem filmări, trebuia să ne vedem. Aseară m-am uitat la studio la videoclip. Nu pot să cred. Familia lui săraca, copilul”, a declarat cântăreața, după moartea lui Nosfe.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Tânăr de 21 de ani, mort după ce a fost mușcat de un țânțar. „Un băiat cu o inimă de aur”
Click.ro
Tânăr de 21 de ani, mort după ce a fost mușcat de un țânțar. „Un băiat cu o inimă de aur”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Trei compresoare auto la preț special în Dedeman. Afișaj digital, umflare rapidă și chiar funcție de powerbank
Promotor.ro
Trei compresoare auto la preț special în Dedeman. Afișaj digital, umflare rapidă și chiar funcție de powerbank
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
go4it.ro
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Politico: Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat în cinci luni. Scoaterea României din criza politică, misiunea dificilă primită de diplomat
Gandul.ro
Politico: Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat în cinci luni. Scoaterea României din criza politică, misiunea dificilă primită de diplomat
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”