Un scandal de proporții își țese povestea, bine păzită, într-un complex rezidențial cu un nume greu – Rin Grand Residence, acolo unde există și „blocul vedetelor”, cu apartamente deținute de fotbaliști, persoane cunoscute din showbiz, dar și interlopi celebri. Probleme majore se petrec în inima Sectorului 4. Acuzațiile sunt grave, iar detaliile, demne de scenariul unui film de groază! Dezvăluirile, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, vin din partea lui Florin Grigore și Ovidiu Geicu, președintele asociației de proprietari al complexului, respectiv, membrul comitetului executiv al asociației de proprietari. Avem și imagini uluitoare, mărturia coșmarului pe care îl trăiesc locatarii imobilului. Din spusele lui Grigore, complexul ce se voia a fi o oază de liniște pentru cei care au achiziționat apartamente în zona cu pricina s-ar fi transformat, rapid, într-un „paradis infracțional”, unde ar domni activitățile ilegale, racolare și trafic de persoane, consum de stupefiante.
În complexul din zona de sud a Capitalei, Rin Grand Residence, dezvoltat de frații Robert și Ionuț Negoiță, multe dintre apartamentele existente sunt închiriate în regim hotelier, spre disperarea celor care locuiesc în zona cu pricina. Din dorința de a ține sub control situația, Florin Grigore și Ovidiu Geicu au făcut demersurile necesare înființării unei asociații de proprietari. S-au lovit, spun ei, de piedici și amenințări din partea celor care încercau să-și desfășoare activitățile ilegale fără a fi deranjați.
CITEȘTE ȘI: Primarul Robert Negoiță, scrisoare deschisă către primarul Capitalei
Dezvăluirile cutremurătoare vor curge în rândurile de mai jos. Președintele asociației de locatari, împreună cu membrul CEX au mărturisit cum proprietarii din „complexul groazei” ar fi asistat la scene reprobabile, duse, în câteva rânduri, în zona macabrului: tulburarea liniștii publice, proxenetism și chiar decese subite! Totul din cauza consumului de substanțe interzise.

Florin Grigore a dezvăluit care ar fi modul de operare al celor care închiriază apartamentele în regim Airbnb. Se pare că fete din diferite zone ale țării, care provin din medii nefavorabile, sunt ademenite cu promisiuni și li se vinde iluzia unei vieți mai bune. Din nefericire însă, unele dintre ele ar ajunge chiar să își găsească sfârșitul acolo.
„În locația creată de renumiții frați Negoiță, Rin Grand Residence, s-a ajuns ca imobilul să fie închiriat în regim hotelier, fără niciun fel de formă legală. Acolo au început activitățile de prostituție, trafic de persoane, de minori, consum și trafic de droguri, racolare de persoane. Din informațiile pe care le dețin, prin racolarea persoanelor de sex feminin în scopuri sexuale se folosesc și aplicații, pentru a pune anunțuri. Se caută fete din diverse zone ale țării, care au în jur de 18 ani, preponderent persoane din alte orașe, care provin din familii cu venituri scăzute sau mici.
Li se promit sume de 10.000 de lei pe lună, aproximativ, și cazare în fostul hotel de 4 stele și li se spune că viața lor se va schimba. Sunt ademenite acolo cu fotografii de la locațiile din incinta imobilului, iar după ce ele acceptă sunt supuse unui tratament de intoxicare cu substanțe interzise și nocive. Au existat și mai multe decese acolo, două anul trecut, iar de curând, chiar în luna aprilie, au murit alte două persoane, una dintre ele fiind un tânăr de 20 de ani, din pricina unei supradoze. Chiar soția domnului Gațu spunea că a văzut cum a fost ridicată o persoană de cei de la IML.
Se încearcă mușamalizarea respectivelor cazuri, nici nu e foarte greu. Pe acele fete provenind din medii defavorizate nu le caută nimeni, nu se interesează nimeni de ele, e foarte ușor să se mușamalizeze totul. Nu există nici dovezi clare că au fost drogate, iar nimeni nu poate investiga, doar să se deschidă un caz de moarte suspectă. E o agitație foarte mare acolo, gălăgie, scandal”, au declarat Florin Grigore și Ovidiu Geicu pentru CANCAN.RO.
NU RATA: Ce au pus la cale liderii PSD și Robert Negoiță? IMAGINI EXCLUSIVE
Mărturisirile nu se opresc aici. În apartamentele respective ar fi fost aduși muncitori din Asia și înghesuiți câte 30 în două camere. În plus, proprietarii ar fi îngroziți și de cerșetorii care își fac veacul pe holurile imobilului.
„Există un număr impresionant de apartamente care este închiriat cu ziua, cu ora, fără nicio formă legală, evident. Au fost cazați și muncitori din Asia acolo, și 30 de persoane într-un apartament de două camere. Acum două săptămâni a existat o descindere a DIICOT-ului, când au fost săltați toți. Activitatea de închiriere în regim hotelier trebuie să fie reglementată printr-un certificat de clasificare, care nu există. Noi nu avem contracte individuale de administrare, nu avem liste la avizier, număr de persoane care locuiesc în fiecare apartament, restanțieri, nimic.

Cu mari presiuni din partea noastră, au pus o listă cu cei pentru care se plătesc serviciile de salubritate. Toate apartamentele închiriate în regim hotelier au trecute o persoană sau chiar zero. Este un trafic de neconceput în acele apartamente, consum de droguri, există și minori, sunt cerșetori, pe anumite porțiuni ale imobilului, care dorm în fața ușilor, pe hol. Toate acestea sub atenta supraveghere a firmei de supraveghere, ei știu exact cine intră, cine iese, câți clienți are fiecare fată, ei știu tot. Am auzit că ar fi multe persoane publice care se perindă pe acolo.
Noi, proprietarii de bună credință, am încercat să combatem acest fenomen infracțional existent în imobil prin înființarea unei asociații de proprietari. Nu am apucat nici să primim hotărârea de înființare, că ne-a fost atacată cu două apeluri. Aceste apeluri fiind formulate de avocatul grupului Rin. Au făcut tot posibilul să ne pună bețe în roate. Un nou apel a fost făcut, unul formulat de o persoană care o dobândit calitate de proprietar”, au mai spus cei doi.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.