Iarna și-a intrat serios în drepturi, iar odată cu prima ninsoare, vedetele noastre și-au adus aminte ce înseamnă cu adevărat „greul”. Divele demonstrează că, dincolo de filtre, mașini scumpe și apariții glam, există și momente în care trebuie să se descurce pe cont propriu. Înfofolite, cu fețe somnoroase și mânecile suflecate, au dat zăpada jos de pe mașini, exact ca toți ceilalți români, fără fițe!
TOP-ul din acest weekend are în prim-plan 30 de domnițe care au dat piept cu gerul de afară, am putea spune chiar foarte bine. S-au echipat corespunzător, au tras aer în piept și au ieșit din case, fiecare cu treaba ei (cu siguranță vedetele au avut lucruri importante de rezolvat, altfel nu înțelegem cum s-au încumetat să cutreiere străzile pe o asemenea vreme).
Cu haine groase, cizme lungi și pufoase, divele au reușit să atragă priviri și să transforme o simplă ieșire în oraș într-un mic spectacol. Pentru că, da, iarna e grea, dar nu suficient de grea încât să le oprească din drum.
Prima „probă” a venit direct din parcare, acolo unde Roxana Ionescu a lăsat deoparte orice urmă de dramă și a pus mâna pe perie. Diva și-a curățat mașina centimetru cu centimetru, iar pe chipul ei se citea „fericirea”.

Dacă Roxana a ales varianta clasică, Andreea Mantea a trecut la nivelul următor. Cu lopata în mână, prezentatoarea a atacat zăpada direct din fața clădirii, demonstrând că știe să se descurce foarte bine și în afara platoului TV.
Topul adună la un loc și alte nume grele din showbiz. Suntem siguri că vreți să le vedeți în toată splendoarea, așa că vă sfătuim să accesați GALERIA FOTO și să le admirați și pe: Alina Laufer, Geanina Ilieș, Ilinca Vandici, Laura Cosoi, Cosmina Păsărin, Mara Mareș, Loredana Groza, Roxana Ionescu, Paula Seling, Bianca Drăgușanu, Adela Popescu, Sore Mihalache, Marina Dina, Cristina Spătar, Loredana Chivu, Simona Pătruleasa, Raluca Pastramă, Andreea Raicu, Denise Rifai, Adelina Chivu, Roxana Vancea, Iulia Vântur, Claudia Pavel, Rocsana Marcu, Andreea Mantea, Mădălina Enache, Andreea Popescu, Simona Gherghe, Ioana Filimon sau Andreea Bălan.
CITEȘTE ȘI: Top 25 fete pe care le-am fotografiat în 2025 la plajă – Imaginile anului 2025