Scene ireale în Thassos! Ce s-a întâmplat după ce câțiva turiști români i-au cerut unui angajat grec să pună manele la difuzoarele unui beach bar

Publicat: 02/09/2023 | 08:57
Câțiva turiști români s-au dat în spectacol pe o plajă din Thassos / Sursă Foto: Facebook

Grecia este una dintre destinațiile de vacanță preferate de foarte mulți români, mai ales pe timpul verii. Există însă, din păcate, turiști români care nu lasă o impresie deloc bună prin comportamentul lor. Este și cazul unei românce care a avut parte de o situație mai puțin plăcută, pe o plajă din insula Thassos, provocată de câțiva conaționali aflați la un beach bar. 

Și în acest an, stațiunile de pe litoralul grecesc au fost luate cu asalt de români. Din păcate, unii dintre aceștia au un comportament ce lasă de dorit, neținând cont de ceilalți turiști aflați în vacanță.

Atmosfera liniștită de pe o plajă din Thassos a fost stricată de câțiva români / Sursă Foto: Facebook

(NU RATA: Dezamăgire cruntă pentru un român care și-a petrecut vacanța în Grecia. Imaginea care i-a tulburat fiecare clipă)

Câțiva turiști români au stricat atmosfera liniștită de pe o plajă din Thassos

Cu toate că majoritatea românilor care ajung pe litoralul grecesc lasă o impresie foarte bună, există și cazuri în care aceștia se dau în „spectacol”. O astfel de situație a fost semnalată de o turistă din România care se află în vacanță pe insula Thassos. Ea a povestit pe rețelele de socializare întâmplarea neplăcută la care a fost martoră. Mai exact, pe plaja hotelului în care era cazată, unde se asculta o muzică relaxantă, un grup de tineri români i-au cerut angajatului de la bar să pună manele. Astfel, o bună perioadă din timp, pe toată plajă au răsunat acordurile acestui gen muzical, la un volum deranjant. În momentul în care a fost schimbată muzica, câțiva turiști englezi au privit-o insistent în timp ce aplaudau. Stânjenită de această situație, femeia a lăsat capul în pământ. Ea își încheie povestirea cu un mesaj pentru toți românii care aleg să-și petreacă vacanța în străinătate și care încearcă să iasă în evidență prin astfel de gesturi.

„Nu am crezut că se poate și așa…mă aflu pe plaja din Prinos, pe plaja hotelului unde suntem cazați, un bar beach cu muzică superbă, în surdină. Chiar m-a întrebat grecul dacă îmi place muzica și i-am spus că îi dau nota 10!
Surpriză însă …un grup de tineri români l-au convertit pe grec și a pus…manele cu dedicații…cu sonorul mai tare!!!
De ce am mai venit aici? Ascultăm manele tareee la noi acasă!!!
Când s-a terminat „programul” și s-a revenit la repertoriul grecului, o familie de englezi au aplaudat și ne-au privit…
Noi am băgat capul în nisip ca struții de rușine!
De 12 ani venim pe insulă…anul trecut am tăcut când am trecut pe lângă un jeep cu boxele la maxim urlând manele…
Dragi români, vorbiți mai încet și învățați să nu ieșiți în evidență așa!
Nu este vorba doar de muzica preferată….învățați ceva dacă tot ați ieșit din țară!”, a scris femeia pe rețelele de socializare.

(VEZI ȘI: A petrecut 8 zile în Thassos şi a avut un concediu de coşmar! Păţania unei turiste din România în Grecia)