Se reiau alegerile în Capitală? Gabriela Firea va apela la instanță

Publicat: 30/09/2020 | 14:30
Se reiau alegerile în Capitală? Gabriela Firea va apela la instanță

Gabriela Firea a anunțat că va apela la instanță pentru a cere renumărarea voturilor de la scrutinul de duminică. Fostul edil consideră că au existat foarte multe nereguli la alegeri.

Deși PSD nu a depus contestație în acest sens în termenul legal, Firea spune că Guvernul PNL trebuie să găsească o soluție de renumărare. 

„Din respect pentru democrație, cred că Guvernul trebuie să accepte să se numere din nou voturile din București. Dacă acest guvern PNL, care a organizat alegerile, dorește să planeze o suspiciune asupra faptului că în București s-au fraudat alegerile, atunci să nu găsească o soluție de bună voie. Chiar dacă nu mai suntem în termen (de depunerea a contestației – n.red.), este voința organizatorului, deci Guvernul României, să decidă numărarea voturilor în București și în toate cele șase sectoare. Este voința organizatorului”, a spus politicianul azi, la sediul PSD.

„Îmi pare rău de cetățenii care au votat altceva și a ieșit altceva”

„Noi nu am depus contestația pentru că foarte târziu au fost încărcate toate aceste procese verbale și destul de greu ne-au parvenit. Din nefericire, am găsit foarte multe inadvertențe, deficiențe, procese verbale semnate în alb, procese verbale mâzgâlite, completate, modificate, completate cu carioca peste pix, în defavoarea mea. Inadvertențe între cifre dintre procesele verbale din ceea ce era și este pe site-ul AEP. Dacă vrem să apărem în fața cetățenilor ca nișe persoane oneste și care respectăm legea, trebuie făcute toate demersurile. Dacă vom reuși cu renumărarea, dacă nu, în instanță. Pentru că este votul cetățenilor și nu este normal să planeze suspiciuni atât de mari. Dacă este fraudă, așa cum noi credem, măcar s-o scoatem la lumină. Dacă nu este, să spunem că au fost niște erori umane și care oricum nu schimbau ierarhia. Eu oricum am acceptat votul, mi-am strâns lucrurile din birou, nu mă cramponez, nu mă țin de scaun, nu mă leg. Nu-mi pare rău de job, nu-mi pare rău de funcție, îmi pare rău de cetățenii care au votat altceva și a ieșit altceva”, a mai explicat Firea. 

Foto: Inquam Photos