Se renunță la măștile de protecție începând cu 15 iunie! Unde se va întâmpla asta

Publicat: 30/05/2020 | 11:23

Gata cu obligativitatea purtării măștii de protecție începând cu partea a doua a lunii iunie. În ce loc se va întâmpla acest lucru?

CITEȘTE ȘI: AU FOST PUBLICATE MĂSURILE DE RELAXARE DE LA 1 IUNIE. TERASELE ȘI PLAJELE SE DESCHID, NU ȘI RESTAURANTELE

Austria este țara ai cărei cetățeni nu vor mai purta măști de protecție începând cu data de 15 iunie. Autoritățile au luat curajoasa decizie ca urmare a scăderii numărului infectărilor cu noul coronavirus și al deceselor. Până acum, cei care se aflau pe teritoriul Austriei erau obligați să poarte în măști în școli, magazine, locuri turistice, de la mijlocul lunii iunie.

Se renunță la măștile de protecție, dar cu unele restricții

Totuși, nu se va renunța definitive la masca de protecție. Astfel, în transportul public sau spațiile publice unde e imposibil să fie păstrată o distanță de cel puțin doi metri acestea sunt obligatorii. De asemenea, frizerii și ospătarii vor purta, în continuare, măști de protecție. (NU RATA: TERASELE SE DESCHID, DAR CE NU AVEM VOIE SĂ FACEM CU SOLNIȚELE ȘI MENIURILE: ”NU AR FI UN RISC MARE…”)

”Ne putem da jos măştile pas cu pas”, a declarat cancelarul Sebastian Kurz într-o conferinţă de presă la Viena. El a spus că se bazează de acum încolo pe ”mai puţine reguli şi mai multă responsabilitate individuală.”

În scurt timp, hotelurile și sălile de fitness se vor redeschide, după ce același lucru s-a întâmplat deja cu magazinele, restaurantele și școlile, scrie antena3.ro.

În Austria, bilanțul infectărilor cu coronavirus a ajuns la 16.655, iar al cel al deceselor la 668. S-au vindecat 15.347 de persoane.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult