Secretul bine păstrat al Paulei Seling. Vedeta a adoptat o fetiță în urmă cu 6 ani!

Publicat: 22/12/2022 | 12:37

În urmă cu 6 ani, artista a decis să o adopte pe Elena, o fetiță care are în prezent vârsta de 9 ani. Frumoasa mămică nu a vrut să facă publică această informație, până în momentul de față.

Paula Seling a mărturisit că de 6 ani este mama unei fetițe minunate. Când a adoptat-o, Elena avea aproape 3 ani, mult prea mică pentru a-i cere părerea dacă poate să spună, sau nu, adevărul. De curând, însă, fetița i-a spus Paulei Seling  „Mami, sunt pregătită să afle lumea despre mine!”, scrie VIVA.

De ce a ales Paula Seling să își ascundă fiica de ochii lumii

Cunoscută pentru discreția de care a dat dovadă, până în momentul actual, Paula Seling a ținut, totuși, să menționeze care a fost motivul pentru care, până acum, nu a vorbit despre fiica ei, păstrând totuși un gram de mister în toată povestea. Decizia a fost luată ca urmare a unei întâmplări nedorite, ce a avut loc la o grădiniță pe care Elena o frecventa, la un moment dat.

Din cauza faptului că vedeta nu a dorit să dezvăluie prea multe detalii, nu se știe concret ce s-a întâmplat în cadrul acelui episod, însă, evenimentul a pus-o pe cântăreață în poziția de a menține discreția cu privire la situația fiicei sale.

„Viața unui copil în situația Elenei este destul de complicată. Copiii, uneori, preiau discuții din cadrul familial și pot să se necăjească unii pe alții, în comunitate. Nu e vina lor. Poate că societatea are anumite moșteniri din vremea veche. Am preferat să nu comunicăm această bucurie, până când Elena nu va fi suficient de matură să înțeleagă ce i se întâmplă și să fie puternică în fața oricăror situații”, a mai spus Paula Seling.

Care este relația copilei cu tatăl ei

Atunci când a adoptat-o pe micuță, faimoasa interpretă avea vârsta de 37 de ani. Întrebată de relația fetiței cu tatăl său adoptiv, artista a dezvăluit în cadrul aceluiași interviu că Radu Bucura este foarte implicat în creșterea Elenei, în pofida „întâmplărilor din viața lor”.

În ciuda divorțului dintre Paula Seling și Radu Bucura, care a fost multă vreme dezbătut în presă, ea a ținut să precizeze că tatăl Elenei continuă să fie foarte implicat în creșterea și educația fetiței. Mai mult decât atât, Paula Seling și fostul soț au luat decizia comună de a o prezenta publicului pe Elena, frumosul copil care le înseninează viața de 6 ani.

„Cu toate întâmplările din viețile noastre, tatăl ei este foarte implicat în creșterea ei, îi este foarte apropiat și face tot posibilul să petreacă mult timp împreună. În ultima perioadă, media a început să scrie tot felul de lucruri, unele total pe lângă realitate. Nu mă afectează și nici nu doresc să comentez nimic. Însă, dacă o afectează pe ea, este grav. Într-o zi, m-a luat la discuții și mi-a spus că o prietenă i-a atras atenția asupra unui articol ce spunea că „Paula Seling nu are copii!”, a mai declarat cântăreața pentru sursa citată.

Valentina Ene
Valentina Ene a ales să lucreze în presă din anul 2019, dar a cochetat cu lumea mondenă încă din liceu. Pasionată de showbiz, dar și de actualitate, s-a alăturat site-ului CANCAN.RO pentru a putea acoperi o paletă cât mai largă de subiecte. Valentina Ene este redactor la site-ul CANCAN.RO, ... citește mai mult