După postul îndelungat de dinainte de Paște, urmează masa de sărbătoare, mai bine spus mesele de sărbătoare. O mare problemă pentru sănătatea românilor este saltul bursc de la restricțiile postului la beșugul mesei de sărbătoare. În fața exceselor alimentare organismul cedează uneori. Medicul Doru Negru ne învață cum să revenim treptat la o dietă normală.
Medicul Doru Negru, se întreabă retoric și îi întreabă pe români, o întrebare fundamentală. Întrebarea la care dacă găsim răspuns, putem găsi și soluția la moderarea comportamentului alimentar de sărbători. Cine ne obligă să mâncăm?
De obicei rudele, prietenii, cei care ne invită la masă. Avem în acest caz de-a face cu un gest psiho-emoțional dar care ajunge să ne dăuneze. Medicul atrage atenția și asupra componentei spirituale care ajunge să fie neglijată, spunând că sărbătorile au ajuns să nu mai fie neapărat legate de religie sau partea spirituală ci sunt transformate în sărbători ale burții:
”Cine ne obligă să mâncăm? Ținem post, foarte bine! Vine sărbătoarea, păi noi am transformat sărbătoarea sufletului în sărbătoarea burții. Nimeni nu mai ştie de Înviere. Toţi ştim că tăiem mielul şi umplem mațul cu mâncare bună. De ce?”
Doru Negru ne mai dă un sfat bun pentru sărbători, mesele de sărbători dar și în restul anului. Acesta îi sfătuiește pe români să învețe să spună nu, mai ales că nu ne obligă nimeni să mâncăm cât mai mult:
”Nu te obligă nimeni. Dacă toată lumea face multă mâncare, nu înseamnă că trebuie să mâncăm cât mai mult. ”
Medicul Doru Negru abordează subiectul mai în detaliu, venind cu o soluție simplă și pe placul multor români. Întrebat fiind ce se poate mânca la masa de Paște astfel încât să nu ne crească glicemia, colosterolul sau burta, răspunsul medicului este generos și simplu dar strict în același timp. Putem mânca orice, dar nu în orice cantitate!
Moderația este cheia comportamentului la masa Pascală, comportament ce ne poate feri de probleme medicale, și vine cu o ecuație simplă: dacă nu ”am alergat mai mult”, nu putem mânca mai mult.
”Toţi mă-ntreabă: ce să mănânc să nu-mi crească burta, glicemia, colesterolul? Şi eu atunci le spun: poţi mânca orice. Ce bucurie! Mă întreabă: ce? Nu ce, cât? Păi m-am îngrăşat. De ce te-ai îngrăşat? A fost Paştele. De Paşte, ai alergat mai mult? Nu. Atunci de ce ai mâncat? Trebuie să mâncăm cumpătat, puţin.”
Coaste de miel ca pe Muntele Athos. Rețeta mediteraneană perfectă pentru masa luminată de Paște