Simona Halep cere 10 milioane de dolari despăgubiri! O companie canadiană, dată în judecată de româncă

Publicat: 22/09/2023 | 14:49
Simona Halep cere despăgubiri după ce a luat suplimente contaminate / Foto: Instagram

Simona Halep a luat măsuri, după ce a fost suspendată timp de patru ani din tenis, de către Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA). Tribunalul a acceptat argumentul româncei referitor la faptul că a luat suplimente alimentare contaminate, dar a specificat că volumul ingerat de sportivă nu putea să dea ca rezultat concentrația de Roxadustat găsită în mostra pozitivă. Acum, jucătoarea de tenis a dat în judecată compania care a produs suplimentul contaminat.

Simona Halep trece printr-o perioadă dificilă în carieră, după ce a fost suspendată timp de 4 ani de către ITIA, din cauza dopajului. Românca a fost suspendată provizoriu în octombrie 2022, iar perioada de ineligibilitate ar fi din 7 octombrie 2022 până pe 6 octombrie 2026. Tribunalul a fost de acord cu argumentul sportivei legat de faptul că a luat suplimente alimentare contaminate, însă a ținut să transmită că volumul ingerat de Halep nu ar fi putut să dea ca rezultat concentrația de Roxadustat care a fost găsită în mostra pozitivă.

CITEȘTE ȘI: CEL MAI IMPORTANT NUME DIN TENIS, DE PARTEA SIMONEI HALEP: „ACEASTĂ SUSPENDARE MIROASE URÂT! TREBUIE SĂ…”

Simona Halep a dat în judecată compania canadiană

Simona a transmis că va face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) și deja a dat în judecată compania Schinoussa Superfood, care a produs suplimentul contaminat (n.r. Keto MCT). Vestea a fost dată chiar de avocatul Simonei, Bogdan Stoica.

Am dat în judecată compania canadiană, cred că în urmă cu o lună și ceva. Procesul nu poate să fie decât unul de despăgubiri și nu are implicații în dosarul sportiv”, a declarat Bogdan Stoica, pentru euronews.ro.

Acesta nu a dorit să spună câți bani cere românca drept despăgubire, însă conform informațiilor ProSport ar fi vorba despre o sumă imensă: mai bine de 10 milioane de dolari.

CITEȘTE ȘI: S-A LEPĂDAT DE SIMONA HALEP DUPĂ SUSPENDAREA PENTRU DOPAJ! ANUNȚUL OFICIAL. „MARE DEZAMĂGIRE”

De ce nu a declarat Simona Halep suplimentul luat

Simona Halep nu ar fi declarat suplimentul pe care-l lua la indicația fizioterapeutei sale, Candice Gohier, pentru că ar fi uitat. Avocatul româncei a ținut să clarifice lucrurile în acest sens.

Este adevărat. Nu a completat. Trebuie să înțelegeți că, de-a lungul timpului, Simona a făcut peste 200 de teste. În general, în aceste formulare nu treci ce mănânci, treci de obicei lucrurile care au un caracter medical, care se dau cu prescripție sau lucrurile de genul acesta. Pur și simplu a uitat, asta a fost explicația, mai ales în condițiile în care venirea acestor suplimente și debutul administrării lor a fost cu o zi înainte de aceste teste.

Trebuie să înțelegem faptul că nu a menționat pe acel formular aceste suplimente nu are niciun fel de semnificație juridică, nici măcar experții ITIA nu au contestat vreo clipă că suplimentele au ajuns la New York, la hotelul în care stătea Simona Halep. Lucrurile acestea sunt acceptate, a fost o simplă scăpare”, a mai spus Bogdan Stoica, la Euronews.