Ștefan Bănică Jr. și Lavinia Pîrva și-au botezat băiețelul. Fericitul eveniment a avut loc în mare secret

Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică Jr. au devenit părinții unui băiețel, în luna mai a acestui an. Așa cum s-a întâmplat și în cazul căsătoriei lor, creștinarea micuțului a fost făcută în secret și abia acum s-a aflat unde și când a avut loc.

Se pare că botezul lui Alexandru a avut loc pe 22 septembrie, la un restaurant de lux din Capitală, potrivit Spynews.ro. Alături de cele două vedete la eveniment nu au fost sute de invitați, ci familia și prietenii foarte apropiați. Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva și-au dorit discreție în ceea ce privește acest moment important din viața lor.

Viața celor doi s-a schimbat de când a apărut pe lume micuțul Alexandru 

”Este o perioadă în care s-au intensificat toate emoțiile și trăirile, o perioadă în care, deși este recomandat să stau mai liniștită, simt că pot muta munții din loc. Am capacitatea, parcă, să fac de două ori mai multe lucruri, doar suntem doi, nu?! Râd mai mult, sunt foarte distrată și, totodată, parcă am mai multă inspirație. Am o perioadă în care îmi place mai mult ca niciodată să compun, să scriu texte, dar îmi place să îmi petrec timpul și acasă citind sau căutând idei pentru camera bebelușului (…)

Cred că momentul ne-a ales pe noi. Eu nu am programat niciodată momentele importante din viața mea. Am avut mereu certitudinea că, dacă un lucru este menit să se întâmple, se va întâmpla cu siguranță. Această minune a venit la momentul potrivit în viața noastră, fără programări sau lucruri premeditate.

Mi-am dorit, în schimb, ca acest lucru să vină atunci când eu sunt suficient de matură și responsabilă, astfel încât să-i ofer o educație și o viață bună celui mic. Nu știu dacă am ajuns acolo, dar sper să fiu o mamă bună și să-i ofer copilului meu tot ce e mai bun și mai frumos pe această lume…”, a mărturisit Lavinia.

S-au căsătorit în secret

Ştefan Bănică Jr. s-a căsătorit în secret cu iubita lui, Lavinia Pârva, iar informaţia a făcut ocolul internetului, anul trecut, la începutul toamnei. Nu au existat însă detalii despre nunta celor doi, tocmai pentru că evenimentul s-a petrecut departe de ochii curioşilor, în Bulgaria! (NU RATA: ELENA UDREA, APARIȚIE NĂUCITOARE DUPĂ CE A REVENIT DIN COSTA RICA)

Nici prietenii apropiaţi nu au avut habar de nimic. Ei au fost chemaţi la un hotel din Balcic, sub un anume pretext. Li s-a spus că artistul îşi va sărbători ziua de naştere în avans, printr-o petrecere. Numai că primele semne de întrebare au apărut la acel moment, pentru că Ştefan este născut pe 18 octombrie.

Chiar şi aşa, invitaţii au ”muşcat ” nada, dar s-au trezit în faţa faptului împlinit, adică la nunta lui Ştefan cu Lavinia. Petrecerea a fost extrem de reuşită, mai ales că invitaţii au fost cu atenţie selectaţi pentru evenimentul care s-a vrut intim şi… secret! (NU RATA: BĂNICĂ JR. ȘI LAVINIA PREGĂTESC BOTEZUL ANULUI! I-AM FILMAT LA ”NEGOCIERI” PENTRU MENIU)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
Click.ro
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
go4it.ro
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Șirul nesfârșit de jigniri și scandaluri în care a fost implicat jurnalistul interzis de Nicușor Dan la Cotroceni, deși l-a susținut pe actualul președinte să obțină mandatul. Tudor Chirilă, care a întors la rândul său armele, sare în apărarea acestuia și lansează un nou val de acuzații la adresa lui Nicușor Dan
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!