Top 15 filme clasice de Crăciun pe care trebuie să le vezi ca să simți magia sărbătorilor. Crăciunul nu miroase la fel peste tot. În Germania ai strudel cu mere și scorțișoară, în America ai turtă dulce și pumpkin spice, în Anglia ceai cu ghimbir și plăcinte cu stafide. Dar în România? În România miroase a sarmale serioase, a cozonac dolofan și a instalație de pom din China care pâlpâie suspect. Și e perfect așa.
Nu trebuie să trăiești într-un film Hallmark ca să simți magia. O poți face chiar din sufrageria ta, printre papuci pufoși, pisica pe calorifer și bradul care pierde ace mai repede ca părul iubitului tău stresat.
CANCAN.ro a ales cele 15 filme care transformă orice casă într-o capsulă internațională de Crăciun — chiar dacă pe geam se aud vecinii certându-se pentru locul de parcare.
Legendarul, unicul, inegalabilul Kevin McCallister!
Filmul care a crescut generații întregi de români convinși că pot să pună hoții pe fugă cu o găleată de vopsea și niște jucării aruncate strategic pe jos.
Marv și Harry sunt cei mai simpatici proști răi, iar Kevin devine simbolul copilului deștept, inventiv și absurd de curajos.
Fiecare vizionare e ca prima oară: râzi, știi replicile, le spui odată cu personajele. Este liturghia oficială a Crăciunului românesc.
Kevin ajunge în New York — pentru un copil de 10 ani, surprinzător de bine descurcăreț.
Locuiește la Plaza Hotel, dă ordine personalului, se împrietenește cu o doamnă cu porumbei și dă din nou de cei doi hoți.
New York devine locul ideal de basm, plin de lumini, magazinul F.A.O. Schwarz, patinoare, taxiuri galbene — totul în vibe-ul acela unic al Crăciunului american. E sequel-ul pe care nici Hollywoodul nu mai știe să-l facă azi: mai mare, mai strălucitor, mai memorabil.
Acesta nu este un film. Este o instituție.
Are 10 povești de dragoste care se încurcă, se dezleagă, se încurcă iar, și toate culminează într-un Crăciun englezesc perfect.
Primele 20 de minute sunt suficiente ca să-ți dea chef să te îndrăgostești de cineva, oricine, chiar și de vecinul care ascultă colinde manelizate.
Romantism, comedie, dramă, colinde, declarații cu pancarte,e filmul care repară suflete și strică rimeluri. Smiorc.
Jim Carrey face aici unul dintre cele mai iconice roluri din cariera lui.
Grinch e verde, hidos, sarcastic, dar cumva irezistibil. Decorurile sunt fabuloase, costumele spectaculoase, iar replicile sunt aur curat.
Povestea despre un suflet acru care învață să iubească e perfectă pentru sezonul ăsta.
Dacă ai Grinchi în familie, pune-le filmul ăsta. Poate se înmoaie.
Will Ferrell se poartă ca un copil hiperactiv crescut de spiriduși.
Un film plin de energie pură, scene nebune, gaguri memorabile și un spirit al Crăciunului atât de contagios încât îți vine să pui luminițe și pe frigider.
Ferrell joacă impecabil rolul bărbatului care crede că totul în viață e magie — și reușește să transmită asta tuturor.
Imaginație la superlativ.
Un tren magic care te ia spre Polul Nord, copii curajoși, lecții emoționante despre credință, prietenie și speranță.
Este filmul care te face să-ți pui întrebarea: Dar dacă Moș Crăciun chiar există… și doar am uitat cum să-l vedem?
Vizual, e o poveste de basm care-ți intră direct în inimă. Dacă ai și prunci, te-ai scos! Vor sta lipiți!
Două femei se satură de viața lor și de singurătatea de Crăciun și fac schimb de case.
Una ajunge în căsuța romantică din Anglia, cealaltă în luxul californian.
Și, evident, ambele dau de dragostea perfectă exact când renunță să o mai caute.
Decor idilic, peisaje superbe, căldură emoțională – filmul e efectiv o pijama pufoasă transformată în cinema. De Crăciun. Că ești singură sau nu, va fi o alinare!
Cel mai important film de Crăciun din toate timpurile.
Povestea lui George Bailey, un om care află cum ar fi arătat lumea fără el, atinge un nivel emoțional pe care puține producții îl mai ating azi.
E despre valoarea vieții, despre familie și despre miracolele mici care ne salvează în momentele grele. Dacă nu te face să plângi… verifică-ți pulsul.
Proces cu Moș Crăciun în rolul principal! Un film dulce, cald, care te pune să te întrebi câtă magie mai e în lume. Versiunea veche e superbă, cea nouă e emoționantă — ambele sunt bijuterii cinematografice care miros a scorțișoară.
O adaptare spectaculoasă a romanului lui Dickens. Dacă nu știi cine este Dickens, dă un search pe google înainte să vezi filmul! Jim Carrey lovește din nou, de data asta în roluri multiple.
Povestea căderii și renașterii lui Scrooge, vizitat de trei spirite, rămâne una dintre cele mai puternice meditații despre generozitate și schimbare.
Un film întunecat, profund și, în același timp, minunat.
Familia Griswold = definiția haosului de Crăciun.
Instalații care explodează, musafiri nedoriți, un tată care vrea un „Crăciun perfect” și reușește exact opusul. Dacă ai familie mare, o să te simți acasă. Dacă ai și vecini nebuni… felicitări, trăiești în film. Oricum, ai să râzi mult!
Schwarzenegger într-o misiune imposibilă: găsirea celei mai populare jucării din lume, în ajunul Crăciunului, când toate sunt vândute. Alergătură, competiție, comedie, frenezie la raft — practic Black Friday varianta filmată. Un film distractiv de privit în familie.
Un tată obișnuit devine, din greșeală, Moș Crăciun — iar de aici începe una dintre cele mai simpatice transformări din cinema. Creșterea burții, părul alb care apare peste noapte și confuzia generală creează un haos delicios. Este un film care te face să crezi din nou în magie, indiferent de vârstă. Și mai ales te face să te întrebi: Dacă chiar ar trebui să fiu Moș Crăciun ce-aș face?
Atmosferă nostalgică, muzică iconică, simplitate emoționantă, o capsulă a Crăciunului adevărat. Charlie Brown caută sensul sărbătorilor într-o lume în care totul pare comercial, superficial și grăbit, exact ca lumea noastră de azi. Fiecare cadru e ca o îmbrățișare calmă, iar monologul final rămâne unul dintre cele mai tandre momente ale cinematografiei. E filmul care îți amintește să respiri și să simți.
Da, e film de Crăciun. Punct. Pentru că are colinde, are cadouri (explozive), are împăcări și are un Bruce Willis care transformă un zgârie-nori în cel mai neașteptat platou de sărbători din istorie. Este acțiune pură, replici legendare și o doză de umor care a făcut tradiție în milioane de familii. Crăciunul nu e complet fără Yippee-ki-yay — iar dacă nu-l vezi, parcă lipsește ceva din meniu.
Indiferent dacă ai brad de 3 metri sau unul chinuit care se ține în două ace, dacă miroase a sarmale sau a scorțișoară, un lucru rămâne sigur: Crăciunul se simte mai bine cu un film bun. Pune o pătură pe tine, dă sonorul mai tare și alege orice titlu din listă. Magia vine garantat, chiar și în România, unde, uneori, e nevoie doar de o comedie bună ca să se aprindă luminițele în suflet.
CITEȘTE ȘI:
Ce filme rulează la cinema în decembrie 2025: Five Nights at Freddy’s 2 vs. Nuremberg de Crăciun