Acasă » Știri » Tragedie în Capitală! Un copil a căzut de la etajul 8 al unui bloc din Sectorul 2

Tragedie în Capitală! Un copil a căzut de la etajul 8 al unui bloc din Sectorul 2

De: Alina Drăgan 23/03/2026 | 19:39
Tragedie în Capitală! Un copil a căzut de la etajul 8 al unui bloc din Sectorul 2
Un copil a căzut de la etajul 8 al unui bloc din Sectorul 2 /Foto: Arhivă

Incident șocant în Capitală! Un copil în vârstă de 5 ani ar fi căzut de la etajul opt al unui bloc din sectorul 2. Polițiștii și echipele de salvare intervin la fața locului. În aceste momente, copilul este resuscitat de salvatori, dar șansele de supraviețuire sunt reduse.

În această seară, 23 martie 2026, polițiștii Secției 9 din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au fost sesizați prin apel 112 despre căderea unui minor de la etajul 8 al unui bloc.

Un copil a căzut de la etajul 8 al unui bloc din Sectorul 2

Se pare că incidentul a avut loc pe bulevardul Chișinău, în sectorul 2 al Capitalei. Copilul în vârstă de numai 5 ani ar fi căzut de la etajul 8, iar imediat a fost dată alarma.

„Astăzi, 23 martie 2026, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la precipitarea unui minor, la o adresă din Sectorul 2.

Deplasându-se cu operativitate la fața locului, polițiștii din cadrul subunității au constatat că aspectele sesizate se confirmă, în cauză fiind identificat un copil, în vârstă de 5 ani, precipitat de la etajul 8 al imobilului în care locuia”, a transmis DGPMB.

Pe lângă oamenii legii, la adresă s-a deplasat și un echipaj medical, care acum acordă primul ajutor minorului. Copilul este resuscitat de salvatori, dar șansele de supraviețuire sunt reduse.

„La adresă s-a deplasat și un echipaj medical, care, la acest moment, acordă primele îngrijiri medicale minorului, pentru salvarea acestuia. La acest moment activitățile sunt în dinamică, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a avut loc evenimentul”, au mai transmis autoritățile.

Incidentul vine la doar o zi după ce un alt copil a căzut de la etaj și a murit. Incidentul a avut loc duminică, 22 martie 2026, în jurul orei 14:20. Un copil de 5 ani a căzut de la etajul 9 al unui bloc situat pe strada Alexandru Șerbănescu din cartierul Băneasa, sector 1, București. Din păcate, echipele de salvatori ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru viața copilului, fiind declarat decesul.

 

CITEȘTE ȘI:

Accident feroviar grav în Miercurea Ciuc: O persoană decedată și patru răniți

Doliu în televiziune! O jurnalistă celebră și cei 3 copii au fost găsiți morți în casă

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News