Primul trailer oficial al filmului Michael, mult-așteptatul biopic despre viața lui Michael Jackson, a fost lansat și a stârnit reacții entuziaste în toată lumea. În rolul principal îl regăsim pe Jaafar Jackson, care pare să readucă la viață, cu o precizie tulburătoare, legenda muzicii pop.
Filmul „Michael” își propune să spună povestea completă a artistului, de la copilăria petrecută în sânul trupei Jackson Five până la transformarea sa într-un fenomen global, supranumit „Regele Popului”.
Trailerul sugerează un film amplu, care nu se limitează la concerte și hituri, ci intră în culisele faimei. Vorbim despre viața de familie, presiunea industriei muzicale, luptele personale și sacrificiile din spatele succesului. Este, practic, o incursiune în omul din spatele mitului.
Interpretarea lui Jaafar Jackson a atras imediat atenția. Nu doar pentru asemănarea fizică izbitoare, ci și pentru mișcările de dans, gesturile, timbrul corporal și energia scenică. Mulți spectatori au remarcat că senzația e aproape ireală, ca și cum Michael Jackson ar fi „reînviat” pe ecran. Reacțiile din online au fost rapide, iar laudele nu au întârziat să apară.
Întrebarea a apărut firesc: este Jaafar Jackson rudă cu Michael Jackson? Răspunsul este da. Jaafar Jackson e fiul lui Jermaine Jackson, membru al Jackson Five și fratele lui Michael Jackson. Asta îl face pe Jaafar nepotul legendarului artist. La fel ca unchiul său, Jaafar e cântăreț, dansator și actor. În biopic, rolul lui Jermaine Jackson e interpretat de Jamal R. Henderson.
Potrivi Fandomwire, filmul nu se concentrează exclusiv pe Michael Jackson ca star solo. „Michael” va explora dinamica familiei Jackson, parcursul trupei Jackson Five, relațiile dintre frați și tranziția dificilă de la copil-minune la artist matur. De asemenea, sunt abordate suișurile și coborâșurile industriei muzicale din perioada în care Michael Jackson își începea cariera solo.
Biopicul e regizat de Antoine Fuqua, cunoscut pentru stilul său intens și cinematografic. Distribuția include nume importante, iar producția promite un film de anvergură, atât din punct de vedere vizual, cât și emoțional.
Filmul „Michael”, regizat de Antoine Fuqua, îi are în distribuție pe Jaafar Jackson, Miles Teller și Nia Long. E un musical biografic care va avea premiera pe 24 aprilie 2026.
Trailerul pentru „Michael” indică un film ambițios, care nu încearcă doar să celebreze un idol, ci să-l umanizeze. Cu Jaafar Jackson în rol principal și o echipă solidă în spate, biopicul se anunță drept unul dintre cele mai discutate filme muzicale ale anului 2026.
CITEȘTE ȘI: Cold Storage – data lansării, distribuția și tot ce se știe despre comedia horror cu Liam Neeson
Matt Damon are epopee, dar Tom Cruise îi suflă Oscarul din față. Hype-ul pe 2026 are un lider clar