O tragedie cutremurătoare s-a petrecut în Istanbul, unde o femeie și cei doi copii ai săi și-au pierdut viața după ce ar fi consumat mâncare de la vânzători stradali din oraș. Incidentul a zguduit atât comunitatea locală, cât și turiștii, evidențiind riscurile asociate consumului de alimente cumpărate de pe stradă.
Istanbul este unul dintre cele mai vizitate orașe ale lumii și milioane de turiști ajung să se plimbe printre moscheele populare și bazarele pline de oferte. Totuși, riscurile sunt prezente la orice pas și orice greșeală poate fi fatală. Recent, a avut loc un incident în care o femeie și cei doi copii ai săi, de trei și șase ani, și-au pierdut viața după ce ar fi consumat mâncare de la vânzători stradali. Soțul femeii se află în stare gravă, internat la terapie intensivă.

Familia, care locuia în Germania, se afla în vacanță în Istanbul și nimic nu prevestea ce urma să se întâmple. Duminică, aceștia au mers în cartierul Ortakoy și au cumpărat diverse preparate locale, inclusiv midii cu orez, kokoretsi, un fel tradițional din intestine de miel sau capră, cartofi umpluți și dulciuri. La scurt timp, întreaga familie a prezentat simptome de intoxicație alimentară și a ajuns la spital, unde, după ce au fost externați și au revenit la scurt timp. După a doua internare, femeia și copiii au decedat.
Autoritățile turcești au prelevat probe din locațiile unde familia ar fi mâncat, iar unul dintre punctele de vânzare a fost închis. Patru persoane au fost reținute sub acuzația de omor prin neglijență. Ministerul Justiției a confirmat că familia avea cetățenie germană și că autoritățile germane sunt în contact cu cele locale pentru a stabili ce s-a întâmplat, cu exactitate.