Un cunoscut actor de telenovele a fost arestat la Miami. Este acuzat că a consumat alcool și a făcut un scandal monstru

Sursa foto: Envato

Actorul cubano-american William Levy a fost arestat pentru că ar fi fost în stare de ebrietate în spațiul public și ar fi provocat un scandal. Totul s-a întâmplat luni seara în orașul Weston, din regiunea metropolitană Miami.

Potrivit Biroului Șerifului din comitatul Broward, polițiștii au fost alertați luni seara că o persoană în stare de ebrietate ar fi provocat un scandal în interiorul unui restaurant. În ciuda faptului că oamenii legii i-au cerut actorului să plece din restaurant și să nu revină, acesta l-a ignorat și a continuat scandalul, motiv pentru care a fost reținut imediat de către polițiștii sosiți la fața locului, arată TMZ.

Luni, 14 aprilie, actorul cubano-american, în vârstă de 44 de ani, a fost arestat și trimis la închisoarea principală a comitatului Broward din Fort Lauderdale, Florida. Ulterior, Levy a fost eliberat marți dimineață după ce a plătit o cauțiune de 500 de dolari. Deși informația privind incidentul de luni a devenit în cele din urmă publică, detaliile despre arestarea sa rămân neclare.

CITEȘTE ȘI: CONFESIUNE ȘOCANTĂ! O CELEBRĂ ARTISTĂ ȘI-A ALES DEJA HAINELE DE ÎNMORMÂNTARE! REFUZĂ SĂ FIE INCINERATĂ PENTRU A NU-ȘI STRICA „ȚINUTA DE LUX”

Sursa foto: Profimedia

William Levy a fost arestat la Miami

William Gutiérrez-Levy, în vârstă de 44 de ani, un actor de telenovele de succes și a devenit cunoscut și apreciat și de publicul din România.

Actorul este cel mai bine cunoscut pentru telenovele precum Sortilegio și La Tempestad. De asemenea, el a apărut în filme americane precum Girls Trip, Resident Evil: The Final Chapter și The Single Moms Club. În 2012, a concurat în sezonul 14 al show-ului Dancing with the Stars și a ajuns pe locul al treilea.

Arestarea lui Levy are loc la aproape un an după ce fosta lui soție, actrița Elizabeth Gutiérrez, a confirmat că cei doi s-au despărțit după 20 de ani de căsnicie, în mai 2024.

„Întotdeauna am pariat pe relația mea. L-am iubit pe William, cred că nu este un secret că el a fost dragostea vieții mele, așa cum am spus mereu și am vrut să ne arătăm așa cum am fost”, a povestit aceasta recent.

În trecut, presa a scris că Levy ar fi avut o relație cu actrița și cântăreața Jennifer Lopez, informație negată, însă, vehement de acesta.

CITEȘTE ȘI: UN ACTOR DIN „ANATOMIA LUI GREY” SUFERĂ DE O BOALĂ INCURABILĂ. DIAGNOSTICUL PRIMIT L-A DEVASTAT!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce face și cum trăiește acum fiica Andei Călugăreanu? Ioana Tufaru, greu încercată de viață. Cum se descurcă și ce necaz i-a lovit familia
Click.ro
Ce face și cum trăiește acum fiica Andei Călugăreanu? Ioana Tufaru, greu încercată de viață. Cum se descurcă și ce necaz i-a lovit familia
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Go4Games
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Ion Cristoiu: Cei doi mari câștigători ai mitingului din București – AUR și PSD
Gandul.ro
Ion Cristoiu: Cei doi mari câștigători ai mitingului din București – AUR și PSD
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!