Verdict decisiv după ani de conflicte între Oana Ioniță și fostul soț. Fiul de 11 ani, scos din mijlocul războiului!

Oana Ioniță a trăit ani de zile drama unei mame care și-a pierdut fiul după divorțul de tenorul Florin Budnaru. Maxim, băiatul lor de 11 ani, a rămas în grija tatălui, în timp ce Oana s-a ocupat de îngrijirea fetiței lor. Această situație a transformat fiecare zi într-un calvar pentru fosta ”bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor, care a fost nevoită să apeleze la instanță doar pentru a putea să-și mai vadă copilul.

„Am pierdut prea mult timp prețios alături de fiul meu”, mărturisea Oana în trecut. În fața judecătorilor, ea a invocat inclusiv alienarea parentală, denunțând modul în care fostul soț a încercat să o îndepărteze de copilul lor.

Iată că după ani de lupte prin instanțe, se pare că judecătorii au auzit nu doar strigătul disperat al mamei, ci și urgența de a proteja dezvoltarea emoțională a băiatului.

Prin ordonanță președințială, Oana a cerut dreptul de a petrece timp regulat cu Maxim, iar instanța a răspuns cu o hotărâre care le va schimba viața!

„Instanţa a apreciat că este necesar ca mama să fie implicată şi în activităţile şcolare şi extraşcolare ale minorului realizate în cursul săptămânii. Mai mult, dat fiind faptul că minorul este foarte atent la conflictul dintre părinţi şi la ceea ce fac instanţele de judecată, la ceea ce se spune în spaţiul public, situaţie prezentată de către pârât, instanţa a apreciat necesar ca minorul să constate că instanţele nu susţin îndepărtarea sa de către mamă, că nu susţin o lipsă de relaţionare sau o relaţionare pur formală, ci au în vedere că mijlocul care poate să crească afecţiunea dintre părinţi şi copii este interacţiunea directă şi implicarea activă a acestora în viaţa de zi cu zi a copiilor lor.

Pentru aceste motive, instanţa a apreciat că suntem în prezenţa unui caz grabnic, orice întârziere în luarea unei măsuri fiind de natură a menţine starea tensionată între părţi, fapt ce poate afecta dezvoltarea emoţională a minorului.”

Oana Ioniță a suferit mult după ruptura de fiul său/ Sursa foto: Captură video

Judecătorii au ascultat și opinia băiatului, care și-a exprimat dorința sinceră ca părinții să se împace și să înceteze conflictul care îl afectează direct.

„Toți îl iubesc la fel de mult, el este la mijloc și nu vrea să rănească pe nimeni, decid părinții programul de vizitare, stă la tatăl său, dar este bine și la mamă, la amândoi este bine, în prezent, se înțelege foarte bine cu sora sa.”

Tribunalul avertizează: orice întârziere agravează ruptura

În lumina acestor declarații și a dovezilor depuse la dosar, instanța a decis că restabilirea relației dintre Maxim și mama sa este absolut necesară, pentru a preveni traume emoționale care ar putea avea consecințe greu de reparat pe termen lung.

„Instanţa a apreciat că este important ca atât pârâtul, cât şi alte persoane cu care minorul a dezvoltat relaţii de încredere şi afecţiune să se implice cu răbdare şi responsabilitate în gestionarea relaţiei mamei cu minorul, astfel încât şi minorul să conştientizeze că pentru consolidarea raporturilor afective dintre părinţi şi copiii lor trebuie ca aceştia să interacţioneze direct şi să desfăşoare cât mai multe activităţi împreună.”

Hotărârea instanței a stabilit și un program clar, provizoriu, pentru ca Maxim să petreacă timp regulat cu mama sa. În săptămânile pare: de joi, după școală, până luni dimineață. În săptămânile impare: miercuri după școală până vineri dimineață

Această decizie marchează o adevărată răsturnare de situație în acest caz extrem de sensibil, punând punct unei perioade în care Oana a fost ținută la distanță de fiul ei.

„Or, având în vedere că în prezenta cauză este pusă în discuţie o ruptură a relaţiei mamă-copil, tribunalul observă că trecerea timpului agravează situaţia în care se află părţile, nu o diminuează”, au mai constatat judecătorii.

Rămâne de văzut cum va reacționa Florin Budnaru și dacă va respecta noul program stabilit de instanță. Un lucru este însă clar: Maxim va avea din nou parte de dragostea și implicarea mamei sale.

Citește și: Oana Ioniță, sinceră până la capăt! Ce bărbat căsătorit din showbiz o fascinează: “Mai ales că este frumos”

Promisiunea făcută de Oana Ioniță și tenorul Florin Budnaru când au decis să divorțeze: ”Poate vine în seara asta…”

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce au descoperit doi vloggeri români în Venezuela: „Oamenii par resemnați”. Este a 99-a țară pe care o vizitează
Click.ro
Ce au descoperit doi vloggeri români în Venezuela: „Oamenii par resemnați”. Este a 99-a țară pe care o vizitează
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Digi 24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Prima reacţie a jurnalistului Ovidiu Vanghele, după ce Nicușor Dan i-a interzis accesul la Cotroceni
Digi24
Prima reacţie a jurnalistului Ovidiu Vanghele, după ce Nicușor Dan i-a interzis accesul la Cotroceni
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Șurubelniță fără fir Parkside la Lidl: ofertă cu toc inclus la 69,99 lei
go4it.ro
Șurubelniță fără fir Parkside la Lidl: ofertă cu toc inclus la 69,99 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
Go4Games
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
A doua zi de negocieri la Abu Dhabi: Rusia cere retragerea NATO din Europa de est. Zelenski: „Putin vrea un Yalta 2.0 ca să reînvie URSS”
Gandul.ro
A doua zi de negocieri la Abu Dhabi: Rusia cere retragerea NATO din Europa de est. Zelenski: „Putin vrea un Yalta 2.0 ca să reînvie URSS”
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi