Veste bună pentru șoferi! Cum poți scăpa de plata rovinietei în 2023

Publicat: 03/02/2023 | 09:26

O anumită categorie de șoferi a primit o veste bună în momentul în care a aflat că nu va mai trebui să plătească rovinieta. Acest anunț a fost așteptat de multe persoane. Iată despre cine este vorba, de fapt.

Șoferii știu că sunt nevoiți să aibă întotdeauna o rovinietă valabilă, mai ales în momentul în care pleacă la drum și circulă cu automobilul pe rețeaua de drumuri naționale din afara orașelor. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) face tot posibilul pentru a descoperi dacă toți conducătorii auto sunt responsabili, motiv pentru care au fost amplasate diferite camere speciale ce pot surprinde fiecare mișcare.

VEZI ȘI: Șoferii care dețin asta vor primi o amendă de 3000 de lei. Mulți au în mașină fără să știe!

Cine nu trebuie să achite rovinieta mașinii

Codul Rutier aflat în vigoare în acest moment este destul de strict în ceea ce privește rovinieta, însă există și câteva excepții pentru anumite persoane. Astfel, acestea sunt scăpate de grija de a achita lunar sau anual o sumă considerabilă, pentru a putea circula pe toate drumurile din România.

Nu vă mai ținem foarte mult în suspans și vă spunem că este vorba despre șoferii care dețin numere de înmatriculare de culoare roșie, adică numere provizorii. Aceștia nu sunt obligați să plătească rovinieta și nu vor fi amendați de organele de poliție sub nicio formă. Totuși, numerele trebuie să se afle în perioada de valabilitate.

NU RATA: Atenție, șoferi! Cât este amenda pentru ITP expirat în 2023 

Alte mașini care nu au nevoie de rovinietă:

  • mașinile Ministerului Apărării Naționale;
  • mașinile Ministerului Afacerilor Interne;
  • mașinile Serviciului Român de Informații (SRI);
  • mașinile Serviciului de Informații Externe (SIE);
  • mașinile Serviciului de Protecție și Pază;
  • mașinile Serviciului de Telecomunicații Speciale;
  • mașinile Administrației Naționale a Penitenciarelor și unitățile subordonate;
  • mașinile Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier;
  • Serviciile de ambulanță;
  • Serviciile pentru Situații de Urgență;
  • Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România;
  • Societatea Națională de Cruce Roșie
  • precum și persoanele cu handicap care dețin un vehicul adaptat handicapului și persoanele care le au în îngrijire.
Valentina Ene
Valentina Ene a ales să lucreze în presă din anul 2019, dar a cochetat cu lumea mondenă încă din liceu. Pasionată de showbiz, dar și de actualitate, s-a alăturat site-ului CANCAN.RO pentru a putea acoperi o paletă cât mai largă de subiecte. Valentina Ene este redactor la site-ul CANCAN.RO, ... citește mai mult