Vica Blochina, dată în judecată pentru că nu și-a plătit întreținerea. Ce au decis magistrații în cazul concurentei de la „Survivor România 2023”

Publicat: 26/01/2023 | 11:35

La final de 2022, Vica Blochina a reușit să scape de procesul cu asociația de proprietari. După ani în care blondina de la „Survivor România 2023” a fost în „război” pe tema întreținerii, magistrații de la Judecătoria Sectorului 4 au închis procesul. 

Pe data de 13 septembrie 2022, Vica Blochina a fost dată, din nou, în judecată de Asociația de Proprietari a Ansamblului Rezidențial City Center Residence. Controversata blondină avea datorii la apartamentul respectiv de ani buni, motiv pentru care era mereu în proces cu asociația.

După multe încercări și insistențe, Vica Blochina a plătit datoria înainte ca instanța să ia o decizie și a terminat „războiul” cu asociația de proprietari. Așadar, procesul este închis, nemaiavând obiect, iar concurenta de la „Survivor România 2023” este bună de plată.

„Faţă de mărturisirea reclamantei în sensul că ar fi primit de la pârâtă plata debitului la care se referă cererea, ulterior formulării cererii de chemare în judecată, şi extrasul depus în copie la dosar cu privire la tranzacţia din 15.09.2022, instanţa urmează să respingă cererea ca rămasă fără obiect”, se arată în motivarea instanței.

Vica Blochina participă la Survivor România 2023 (Sursă: Facebook)

(CITEȘTE ȘI: Vica Blochina a fost evacuată din apartament din cauza datoriilor la întreținere)

Suma fabuloasă pe care trebuie să o plătească Vica Blochina de la „Survivor România 2023”

Vica Blochina are de plată nu mai puțin de 17.370,75 lei pe care îi datora Asociației de Proprietari a Ansamblului Rezidențial City Center Residence. Potrivit motivării de la proces, suma este compusă din datoria la întreținere (4.839,12 de lei), fond de reparaţii pentru perioada septembrie 2021-iunie 2022 (1015,04 lei), fond de conservare imobil pentru octombrie 2021 şi mai 2022 (200 lei), penalizări de întârziere la obligaţiile de plată restante aferente perioadei septembrie 2021-iulie 2022 (1300,55 lei), penalizări la obligaţiile de plată restante aferente perioadei mai 2020-august 2021 (4484,44 lei), penalizări de întârziere la obligațiile de plată restante din perioada februarie 2020-august 2021 (5541,60 lei), la care se adaugă și cheltuielile de judecată în valoare de 1.600 de lei, reprezentând onorariul pentru avocat.

(CITEȘTE ȘI: Ce a spus Vica Blochina despre evacuarea din apartamentul de lux: ”Mă hărțuiesc”)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult