Ziua Europei, celebrată pe 9 mai. Cum a luat naștere UE și povestea aderării României la blocul comunitar

9 mai este Ziua Europei în țările Uniunii Europene. Această zi este cunoscută și sub numele de Ziua Schuman și marchează crearea organizației care a stat la baza Uniunii Europene. Iată care este povestea Uniunii Europene și cum a aderat România la blocul comunitar.

9 mai, Ziua Europei

Motivul instituirii Zilei Europei în Uniunea Europeană a fost Declarația Schuman din 9 mai 1950, când ministrul francez de externe de atunci, Robert Schuman, a propus crearea unei noi forme de organizare. El a numit această structură a statelor europene o comunitate supranațională.

Propunerea sa a dus la formarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului. Membrii acesteia au fost Belgium, France, Italy, Germania de Vest, Luxembourg și Netherlands.

În 1985, cele trei Comunități Europene au adoptat simbolurile europene, inclusiv steagul. Denumirea de Uniunea Europeană a fost adoptată în 1993, când cele trei Comunități Europene — Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, Comunitatea Economică Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice — au fost integrate.

Ziua Europei în Uniunea Europeană a fost recunoscută oficial de Parlamentul European în octombrie 2008. De atunci, toate statele membre ale Uniunii Europene marchează această zi.

Istoria Uniunii Europene

După Al Doilea Război Mondial, în 1945, Europa era devastată. În același an, Carta de fondare a Națiunilor Unite a fost semnată la San Francisco. Mulți oameni credeau că o Europă mai unită poate fi construită și au început să susțină primele mișcări pro-europene ca un nou model de pace în regiune. Conceptul unității europene era văzut ca o barieră împotriva revenirii naționalismului care a dus la Al Doilea Război Mondial. Ideea a devenit realitate în 1949, când Consiliul Europei a fost fondat la London de 10 țări, în cadrul primei adunări paneuropene dedicate promovării democrației și drepturilor omului.

În acea perioadă, Europa era puternic afectată de Războiul Rece, o lungă perioadă de tensiuni internaționale (1945–1991) între Blocul de Vest, condus de United States, și Blocul de Est, dominat de Uniunea Sovietică.

Cele două superputeri aveau sisteme politice și economice complet diferite: democrație capitalistă versus comunism, ceea ce a împărțit Europa în două sfere de influență. Au fost create și alianțe militare: NATO pentru Vest și Pactul de la Varșovia pentru Est.

Franța și Germania au susținut crearea unei alianțe economice, iar în 1951 a fost înființată la Paris Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, formată din Franța, Germania, Italia, Olanda, Belgia și Luxemburg.

Încurajate de acest succes, cele șase state au decis să extindă cooperarea economică și către alte domenii. Astfel, în 1957 a fost semnat Tratatul de la Roma, prin care a fost creată Comunitatea Economică Europeană (CEE).

Tot în 1957 a fost înființată și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom), destinată dezvoltării unei piețe specializate pentru energia nucleară în Europa. Astfel au fost puse bazele construcției europene.

Proiectul european comun a fost deschis și altor state, pentru consolidarea păcii și prosperității în Europa. În anii 1970, Danemarca, Irlanda și Regatul Unit au aderat la proiectul comun. În anii 1980, Comunitatea Economică Europeană și-a extins structura către noile democrații din sudul Europei: Grecia în 1981, iar Spania și Portugalia în 1986.

Această extindere a adus stabilitate politică și dezvoltare economică în regiunea mediteraneană. Au fost create și politici noi pentru reducerea inegalităților regionale. În 1992, prin Tratatul de la Maastricht, a fost creată Uniunea Europeană și a fost lansată piața unică europeană.

A doua mare perioadă de extindere a UE a avut loc în anii ’90 și începutul anilor 2000. În 1995, Austria, Finlanda și Suedia au aderat la UE. În 2004 au urmat statele din Europa Centrală și de Est: Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Latvia, Lituania, Polonia, Slovacia și Slovenia, alături de Malta și Cipru, după ample reforme sociale și economice.

În 2001, prin Tratatul de la Nisa, au fost stabilite reguli pentru statele care doreau să adere la UE, precum Turcia.

În decembrie 2007, după aderarea Bulgaria și Romania, Tratatul de la Lisabona a fost acceptat de toate statele membre și a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, după procesele de ratificare naționale.

În 2013, Croatia a devenit ultimul stat care a aderat la Uniunea Europeană, numărul statelor membre ajungând la 28. Totuși, după Brexit și ieșirea oficială a Regatului Unit din UE la 31 ianuarie 2020, Uniunea Europeană a revenit la 27 de state membre.

În ultimul deceniu, Uniunea Europeană s-a confruntat cu mai multe crize: criza economică și a zonei euro, Brexitul, criza migrației, pandemia de COVID-19 și creșterea euroscepticismului. Toate acestea au influențat procesul de integrare europeană și cooperarea dintre statele membre.

Cu toate acestea, la peste 50 de ani de la primele sale etape, Uniunea Europeană este un exemplu unic de integrare reală între state diferite, reunind aproximativ 450 de milioane de oameni din 27 de țări. Această integrare a dus la dezvoltarea unor structuri supranaționale și la armonizarea politicilor economice, agricole, energetice, monetare, externe și de apărare, precum și a celor din domeniul științei, tehnologiei și inovației.

Intrarea României în UE – obstacole și controverse

România a aderat la Uniunea Europeană în 2007, după 17 ani de tranziție economică și politică dificilă. Aderarea la NATO și la Uniunea Europeană a fost văzută ca o soluție pentru problemele economice, politice și de securitate ale țării.

În plus, aderarea la UE a fost percepută și ca o chestiune de prestigiu național, adânc înrădăcinată în mentalul colectiv românesc după 50 de ani de izolare față de Occident.

Aderarea României și Bulgariei la Uniunea Europeană a fost considerată una dintre cele mai dificile etape de extindere din istoria procesului de integrare europeană.

România a trebuit să depășească obstacole importante pentru a se califica pentru aderare. Nefiind complet pregătită pentru integrarea în Uniunea Europeană, România a fost supusă monitorizării post-aderare prin Mecanismul de Cooperare și Verificare, pentru a stimula respectarea standardelor în domeniul corupției, justiției și statului de drept.

Problemele tranziției neterminate au influențat evoluția pozitivă a țării în primii 10 ani de apartenență la Uniunea Europeană. România a obținut rezultate limitate în consolidarea democrației, în combaterea corupției politice la nivel înalt și a trecut prin episoade de regres democratic. De asemenea, în această perioadă, nu a reușit să valorifice oportunități strategice importante; a eșuat în demersurile de aderare la Spațiul Schengen și în adoptarea monedei euro. Un alt punct slab al elitei politice românești a fost incapacitatea de a avea un rol mai consistent în elaborarea politicilor europene, ceea ce a evidențiat ritmul lent al europenizării.

Totuși, în ciuda acestei perspective pesimiste, România nu a rămas în urmă din multe puncte de vedere. A avut, în general, un comportament conform cu legislația Uniunii Europene, similar altor state membre. Sprijinul populației pentru Uniunea Europeană a rămas ridicat pe parcursul deceniului, ceea ce indică beneficiile aduse unor categorii largi ale populației. Acest lucru nu este surprinzător, având în vedere că peste 3 milioane de români lucrează într-un stat membru al Uniunii Europene.

Creșterea economică a reprezentat un alt aspect pozitiv al primilor 10 ani de apartenență, în ciuda efectelor negative ale crizei economice, România înregistrând o creștere semnificativă a produsului intern brut. De asemenea, un beneficiu important a fost consolidarea societății civile.

Citește și: Orașul din Europa care îi cucerește pe turiști în 2026. Destinația care urcă rapid în preferințe

Citește și: Țara din Europa care va interzice total folosirea telefoanelor mobile în școli. Ce spun autoritățile