CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 
International
Postat pe 13 mar 2011 15:04
 18911

Adevăr sau minciună? 19 martie, ziua în care se cutremură Pământul

Se apropie sfârşitul lumii? Dacă ar fi să dăm crezare teoriilor alarmiste care au fost puse în circulaţie în ultimele zile, răspunsul este afirmativ. După ce, vreme îndelungată, omenirea a trăit sub teroarea lui 2012, acum pare să se contureze o nouă dată în care vom fi "zgâlţâiţi" din temelii: 19 martie 2011. Acesta este momentul în care, potrivit unor experţi în astronomie şi astrologie, ceva cumplit, de exemplu cutremure ori uragane, ar putea să ne tulburele liniştea. Şi totul pentru că Luna se va găsi sâmbăta viitoare în cel mai apropiat punct de Terra din ultimii ani.

Adevăr sau minciună? 19 martie, ziua în care se cutremură Pământul
Omenirea e în pericol! Sfârşitul lumii s-a mutat din 2012 în 2011! Pe 19 martie 2011, mai exact. Acestea sunt teoriile care, de o bună bucată de vreme, sunt prezentate intens în presa internaţională. Nebunia s-a stârnit după ce astronomii au anunţat că sâmbăta viitoare vom avea Lună Plină. Nimic ieşit din comun până aici, doar că, tot atunci, potrivit experţilor, satelitul natural al Pământului se va afla la o distanţă incredibil de mică de planeta noastră, respectiv 356.578 de kilometri, în condiţiile în care între Lună şi Terra se află, în medie, 384.000 de kilometri.

 

Mai pe înţelesul tuturor, pe 19 martie, vom vedea Luna mai mare şi mai strălucitoare decât de obicei. Dacă cerul va fi senin, cu 15% mai mare şi cu 30% mai strălucitoare. Dar lucrurile nu se rezumă numai la atât. Există zeci de savanţi care susţin că, sâmbăta viitoare, apropierea incredibilă dintre Lună şi Terra ne va da peste cap. Unii vorbesc despre cutremure devastatoare, uragane şi chiar despre trezirea la viaţă a unor vulcani. Şi pentru a demonstra că aceste spuse nu sunt doar vorbe în vânt, susţinătorii teoriei "19 martie- dezastru planetar" aduc în sprijin elemente din istoria recentă. De fiecare dată când aceste "Super Luni" au apărut pe cer, în 1955, 1974, 1992 şi 2005, au avut loc catastrofe. De exemplu, cutremurul devastator şi tsunami-ul care au aruncat paradisul indonezian în haos în decembrie 2004 au avut loc cu două săptămâni înainte de perigeul lunar din ianuarie 2005. Există, însă, specialişti care susţin că totul nu este decât o furtună într-un pahar cu apă şi că Luna Plină nu ne va aduce decât insomnii şi o oarecare predispoziţie către visare şi meditaţie. Rămâne de văzut care tabără a avut până la urmă dreptate: cea a susţinătorilor teoriei că Luna Plină va aduce cu sine calamităţi naturale de proporţii, ori cea a susţinătorilor ideii că pe 19 martie nu se va întâmpla nimic ieşit din comun.

Vom avea nervii întinşi la maximum! Violuri şi crime înfricoşătoare în serie

Astrologii trag semnalul de alarmă! Vom avea nervii întinşi la maximum în următoarele zile şi vom fi expuşi unor incidente nefaste. Dacă ţara noastră nu va fi zguduită de un cutremur de proporţii în această perioadă, nu vom scăpa de descărcări energetice. Pentru că Luna va fi cu peste 20.000 de km mai aproape de noi decât de obicei vom fi foarte agitaţi, vom intra în conflicte, iar multe dintre certuri se vor solda cu crime dintre cele mai înfricoşătoare.

Din iulie vin cutremurele şi inundaţiile


Săptămâna viitoare, Pământul se va afla la cea mai mică distanţă de Lună din ultimii 19 ani. Din punct de vedere astrologic, fenomenul ne va influenţa în mod direct starea psihică, emoţională. Iar problemele vor continua cel puţin până la jumătatea lunii mai. "Vor avea loc o serie de evenimente neaşteptate, cu descărcare mare de energie, de la boli până la nenorociri grave. Vor fi foarte multe certuri distructive, violuri şi crime groaznice", spune astrologul Cristina Vanea. Dar previziunile pe termen lung nu sunt deloc îmbucurătoare. Dezastrul la nivel mondial va începe odată cu venirea lunii lui Cuptor. "Din luna iulie, până în anul 2015, cu mici pauze, vor avea loc evenimente nefaste. Se întrevăd cutremure, alunecări de teren şi incendii", mai spune astrologul Cristina Vanea.

 

 

Gabriel Torje este aproape să părăsească Udinese, după doar un sezon petrecut în tricoul alb-negru. Deşi s-a calificat în Ligă cu formaţia friulană, fostul jucător al lui Dinamo este la un pas să se transfere în Spania, la Granada, formaţie care se află în relaţii strânse de ...
DIN INTERNATIONAL
 
 39
Stefanutz
21.05.2011
16:53
NENOROCITTII!!!
astia nu mai au ce sa posteze sa fugim pe marteeee!!!
ion
20.05.2011
15:30
minciuni
uite ca nu a venit este 20 mai 2011 si nu a venit e vai de voi
irinutzaaa
19.05.2011
18:05
sfarsitull lumiiii!!
nimeni nu va sti cand se va intampla asta .... dekat DUMNEZEU
eu cel de dincolo
21.03.2011
10:17
vreau bilet
cand vine prima calamitate? as dori sa aflu pt ca vreau sa merg gratis pana in honolulu si n-am bani de avion si vapor :D a prezis cineva dorinta mea ? poate cineva sa prezica cand vine primul gaz dupa ce manac ciorba de fasole
eu cel de dincolo
21.03.2011
10:13
de dupa usa
azi e in 21 martie mare dreptate a avut d-na cristina un mare dezastru s-a intamplat l-am vazut cu ochii meii alcoolul mi-a invadat weekendul mi-a luat drumu de sub picioare noroc cu luna ca a fost aproape de pamant ca nu aveam de ce sa ma tin
eu cel de dincolo
21.03.2011
10:05
de dupa usa
azi e in 21 martie mare dreptate a avut d-na cristina un mare dezastru s-a intamplat l-am vazut cu ochii meii alcoolul mi-a invadat weekendul mi-a luat drumu de sub picioare noroc cu luna ca a fost aproape de pamant ca nu aveam de ce sa ma tin
ady
19.03.2011
21:31
Nebuna!
daka va fi adevarat nu vom afla asta :) adevarat? asa ca nu faceti voi pe credinciosi chear acu cand va simtiti amenintati ***** asa ca M*3 Cristina Vanea.
dfdfdfss
16.03.2011
18:53
Si daca va fi adevarat :I
Si daca va fii adevarat si toti vom murii !!!! CE veti zice atunci?
denisa
16.03.2011
16:14
...
sunteti nijte nebuni..nu aveti in kp dekt catastrofe si alte prostii..ceva de bine nu jtiti???adik va rog yo frum cautati alt subiect pt audienta....:D....nebunie curata!!!
fraieri
16.03.2011
15:19
ce prostii
Cristina Vanea e o tampita la fel de mare ca si Carmen Hara..numai previziuni de rahat..nu dau 2 bani pe ce zice ea intrucat sunt doar banuieli si ca in cazul "marei prezicatoare" Carmen Hara aceste previziuni nu vor fi adevarate mai mult ca sigur...de unde plm stie idioata ca eu o sa ma cert cu sora'mea si mai grav..ii dau si o bata in cap de nu se mai scoala?..bai frati romani..nu mai ...
tyty
16.03.2011
12:25
prostii
ba da fraeri mai sunteti kiar crededeti ka se va intanpla asa ceva nu va LUATI DUPA CRISTINA VENEA ASTROLOAGA . CATI BANI FACETI VOI astia de la cancan!!!!!!!!!!!!!!! nu aveti ce sa faceti hahhahahahahah .
Apocalipticu
16.03.2011
11:09
mai
mai fratilor nu va mai luoati dupa toate prostile e adevarat ca ceva tot se va intampla da sfarsitu lumi...... multi spun asta dar a mai fost luna aproape de terra de atatea ori si nu a venit sfarsitu astia vor sa faca bani si sa bage lumea in sperieti cu stiri false:)))
Zuz
15.03.2011
18:24
...mda....
Eu sincer nu stiu daca sa cred sau nu,orice se poate intampla daca Dumnezeu vrea,dar eu nu cred k doamna asta Cristina este Dumnezeu sa stie ea ce e in data de 19 martie.Daca tot stie hai sami zica si mie ce imi cumpara iutitu la logodna....Azi se zice k sfarsitu e in 19 martie,saptamana viitoare e in iulie si tot asa.Probabil ca se vor observa unele schimbari in data respectiva datorita ...
...
15.03.2011
15:36
!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Nu credeti in asta!....dc doar Romaniii prezic de sfarsitul lumi in 2011?au scris asta doar sa isi faca reclama cancanul sau ori ce alt site...BAFTA LA TOATA LUMEA ;)
jhonn
14.03.2011
23:54
ha
d.na vanea ,basescu cand cade?
gaby
14.03.2011
23:02
mda
nebuni
Adrian Popescu
14.03.2011
20:20
Intrebare
Ba voi astia de la can can ....IMPUSCATI-VA ! Mincati o pine necinstit , tot ce faceti voi aici e imoral , speculativ . Cum va impacati cu propria constiinta ???
iana
14.03.2011
19:29
eu cred
da eu poate si cred dar as vrea nespus de mult ca aceasta sa nu se intimple si vreau ca doamna cristina sa ne spuie unde va avea loc acest cutremur ,uragan ... si altele si cind ziua noaptea DAR CA ACEASTA SA NU SE INTIMPLE RUGATIVA LA DUMNEZEU !!
danny
14.03.2011
17:23
:)))))
NU STIU CE SA MAI INVENTEZE K SA ISI SCOATA SI EI NISTE BANI ... VA FI SFARSITUL LUMII O DATA SI O DATA >>> DAR NOI NICI NU VOM STI
adi
14.03.2011
15:13
terminati lumea
cum puteti anunta ca din luna X vor veni nu stiu ce catastrofe cand la noi in tara nu puteti sa ne dati o prognoza meteo pe 5 zile corecta ?????
Vogue
14.03.2011
11:40
Eu nu va cred
Auziti mah ? Nimic nu e mai rau decat a trai in Romania, asa ca ce ni se intampla acum din cauza tuturor chestiilor astea " astrologice " e doar o chestie despre care sa mai vorbim 3-4 luni pe la televizor. Eu o gasesc ca pe o scapare din banal. " Cel ce rade in fata mortii cu siguranta e roman " ;))
alex
14.03.2011
10:43
Bravo!
Bravo baetii bine zis ;)) eu sincer nu vreau sa mor virgin deci let'z rock
ady
13.03.2011
22:17
Nebuna!
cei ce intrati in continuare pe acest site lasati un comentariu cristinei:P cristina sa sti ca eu pe tine te violez prima data Fi fericita..
ady
13.03.2011
22:14
Nebuna!
doamna Cristina Vanea am doar cuvinte jignitoare la adresa dumneavoatra pe care nu vreau sa le adresez aici ... Pot sa zic doar ca ati influentat lumea negativ in aceasta perioada X(
demon
13.03.2011
21:33
:))
fara numar.....traiasca ,,,,,,cancan....sursa noastra de umor
razvan
13.03.2011
21:25
sunteti porsti
cat de prost tre sa fi bahhhh.au zis astia d zeci de ori ca murim toti si a murit dq.numa vrajeli.da am io unu in clasa,il cheama andrei mocanu care e prost si crede orice,e mic are 60 de kg si are parul blond si zici ca nu a mai fct dus de la revolutie.bahhh si e prost de se sperie tot poporu de el.
demon
13.03.2011
21:24
a
apropo,,,......sa nu se supere cineva....dar in rai nu prea mai e loc
demon
13.03.2011
21:22
sa vina
nu cred.sa vina...si dc ne vaicarim si ne facem probleme, ce? cond o sa vina....asta e va astept in iad #
kara
13.03.2011
21:16
mincinosi
de cate ori nu a fost sfarsitul lumii?acum e pe 19 martie.hotarati-va.in fiecare an auzim cate o data diferita a sfarsitului lumii,sau k o sa fie cutremur sau uragan.si atunci cand se intampla,pt k astea sunt de cand lumea,prezicatorii,astrologii sau mai stiu eu cine spun k au avut dreptate.hai sa fim seriosi,cred k e doar intamplare.de exemplu faptul k acest cutremur s-a produs acum cand s-a ...
franc
13.03.2011
20:16
cum vrea dumnezeu
acest fenomen al naturii poate poate fi oprit , rugandu -ne la dumnezeu. sa ne rugam la dumnezeu cu totii! SPER SA NU FIE ASA!!!!!!
alex
13.03.2011
19:59
nik
bai si chiar dak se intampla macar sa-mi sarbatoresc ziua de nastere :)) 17 iunie ziua mea :*
alex
13.03.2011
19:58
nu prea cred
asta e o porcarie eu nu cred dar dak vrea dumnezeu asa se va intampla asa ca spunetiva rugaciunea
Valentin
13.03.2011
19:44
porcarie
Voi astrologi spuneti ca vine sfarsitul lumi asa spuneti de multa vreme si eu inca nu am vazut nimic . Daca tot spuneti ce se vor intampla catastrofe naturale de ce la televizor nu sa spus nimic ca va fi vreo catastrofa in japonia pe iei nu ii anunta nimeni dar noi romani suntem anuntati in fiecare zi pana acum se spunea ca sfarsitul lumi va fi in 2012 acum 1 saptamana se spunea ca este pe 21 May ...
irina
13.03.2011
19:00
nimeni nu stie de sfarsitul lumii
De cate ori se intampla cate ceva rau in lume se mai trezeste cate un astrolog care a stat in anonoimat si iese si spune ca ea vede nu stiu ce lucruri rele ca se vor intampla.De ce nu s-a gasit nimeni pana acum sa spuna exact ce se va intampla si cand ,inainte ca acel lucru sa aibe loc.nu cred ca se va intampla nimic,ceea ce s-a intamplat in Japonia nu demonstreaza nimic.vreti sa incarcati lumea ...
jan
13.03.2011
18:33
dezastre
unde ati gasito si pe mama omida asta? voi si cu diaconescu gasiti toti ciudatii si ii si mai bagati in seama.
nicc
13.03.2011
17:37
:))
nu cred nimic din chestia cu luna ...vrajeli...
dddddd ggggg
13.03.2011
16:58
PRAF
sunteti praf
becs
13.03.2011
15:26
'
numai aveti despre ce scrie nu? :)) nu conteaza ce e sau daca are vreo logica atata timp cat umpleti pagina de litere si cuvinte :))
dan
13.03.2011
15:23
ha
Cristina Vanea. asta vrea sa se bage si ea in seama.DE cand zic astia ca o sa fie ca sa cada si nu a fost nimic Nu inteleg de ce ies iei si spun ar trebui omarati cu pietre.Daca o sa fie o sa fie ce atata de ce trebuie sa vina cineva si sa zica sa stea aks sa ne lase in pace DE CE NU IA NIMENI MASURI CAND ZIC ASTIA CA O SA FIE CUTREMUR SI NU E DE CE???
Ok:
Nici un vot inca
Cancan.ro nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi
rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare, discriminatorii,
contrare bunelor moravuri si ordinii publice.
 
Adauga comentariu
Nume: *
Email:
Adresa de email nu va fi facuta publica
Subiect: *
Comentariu: *
Fii primul care afla tot ce este HOT in materie de stiri!
TRIMITE UNUI PRIETEN
Nume prieten: *
Email prieten: *
Numele tau: *
Mesaj:
 
disclaimer.jpg
Inapoi
573795-gabi-firea.jpg
573312-zoli.jpg
573014-paleologu.jpg
572571-trica.jpg
571089-video-edy-stancu.jpg
570628-magda-catone.jpg
570287-mitica-popescu.jpg
567997-costi-ionita-si-kat-de-luna.jpg
567459-video-srdjan-luchin-si-dan-alexa.jpg
Inainte

Lucian Bute îl bate pe Froch prin KO la casele de pariuri. Vezi ce ...

Meciul pentru centura mondială IBF la categoria supermijlocie, între britanicul Carl Froch şi ...

horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
2.jpg
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
Meteo cancan
starea vremii
termometru
14°C
min:14°
max:22°
Temperatura: 14°
Presiune: 1015.92 mmhg
Umiditate: 94 %
Vant: 14 kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
LOTO
24 mai 2012
Loto 6/49:
11
2
9
10
38
12
6.863.606,39
Noroc:
1
3
3
0
5
6
0
837.330,72
Loto 5/40:
21
14
34
7
19
18
141.313,60
Joker:
29
6
38
43
34
+
6
7.012.604,11
Noroc Plus:
1
1
5
5
9
9
121.424,35
Super Noroc:
8
5
0
3
7
1
72.037,89
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
mica_publicitate.jpg
25 Mai 2012
Vineri
EUR
4,4646
GBP
5,5585
USD
3,5492