3 zodii care vor avea un 2024 de coşmar! Ghinion la tot pasul pentru aceşti nativi

3 zodii care vor avea un 2024 de coşmar! Ghinion la tot pasul pentru aceşti nativi

Anul 2023 este pe sfârșite, iar anul 2024 bate la ușă. Pentru unele semne zodiacale noul an se anunță unul cât se poate de bun, însă pentru altele lucrurile nu sunt prea roz. Unii dintre nativi încep anul cu stângul, iar astrele nu sunt de partea lor. Iată care sunt ghinioniștii zodiacului în 2024.

În câteva zile vom păși într-un nou an, unul încărcat din punct de vedere astral. 2024 vine cu vești bune pentru unele semne zodiacale, însă pentru Săgetători, Balanțe și Pești perspectivele nu sunt îmbucurătoare. Nativii vor avea parte de momente dificile, dar norocul s-ar putea să li se schimbe în a doua parte a anului.

(CITEȘTE ȘI: 2024 ESTE ANUL BANILOR PENTRU ACESTE ZODII! VOR ÎNVĂȚA SĂ TRĂIASCĂ PE PICIOR MARE ÎNCĂ DIN PRIMELE LUNI)

Săgetător

Pentru Săgetători prima parte a anului 2024 nu o să fie așa cum s-au așteptat. Nativii și-au făcut numeroase planuri, însă trebuie să știe că nu toate se vor îndeplini. Deși cred că au lucrurile planificate ca la carte, tot felul de situații neprevăzute o să apară, fapt ce le va zdruncina încrederea.

Răbdarea Săgetătorilor este testată și tot ce au de făcut este să îndure cu stoicism. Dacă primele luni ale anului 2024 o să fie provocatoare pentru nativi, în a doua parte a anului norocul li se va schimba. Nativii o să își găsească drumul, iar lucrurile se vor alinia în favoarea lor.

Balanță

Începutul anului 2024 nu o să fie așa cum nativii speră, lucru ce îi va frustra, pentru că dau tot ce au mai bun. Balanțele o să fie copleșite de probleme și se vor lăsa pradă deznădejdii. Însă, situația nu este așa de neagră cum poate părea la început de an.

Chiar dacă au parte de un start greu, nativii trebuie să nu se lase descurajați. Aceștia vor ieși la suprafață și vor trece cu bine peste toate încercările. Deși astrele pare că nu îi favorizează, își vor întoarce fața spre ei și le vor da aripi. Dar până acolo, Balanțele mai au de așteptat și de îndurat.

Pești

În ultima perioadă, Peștii s-au pus pe treabă și speră că vor culege roadele la începutul anului 2024. Însă, din păcate, aceștia nu o să fie recompensați, chiar dacă ar merita. Mai au în față încă un drum lung de parcurs, iar acesta o să fie unul anevoios, presărat cu numeroase obstacole.

Însă, în a doua jumătate a anului 2024, nativii vor ieși la suprafață și se vor putea bucura în sfârșit de rezultatele muncii lor. Toate chinul prin care au trecut în primele luni ale anului o să se evapore, iar aceștia vor reveni pe linia de plutire.

(VEZI ȘI: TABELUL ZGÂRCENIEI LA ROMÂNI | CÂT DE EGOIST EȘTI, ÎN FUNCȚIE DE ZODIA TA)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Prosport.ro
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum a ajuns Ilona Brezoianu jurat la „Te cunosc de undeva” și cât câștigă. „Vedetele adevărate nu au rate”
Click.ro
Cum a ajuns Ilona Brezoianu jurat la „Te cunosc de undeva” și cât câștigă. „Vedetele adevărate nu au rate”
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
go4it.ro
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Primarul orașului Slănic Moldova a fost reținut de DNA pentru luare de mită. Prins în flagrant în timp ce primea 6.000 de euro
Gandul.ro
Primarul orașului Slănic Moldova a fost reținut de DNA pentru luare de mită. Prins în flagrant în timp ce primea 6.000 de euro
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute