Adevaratul proprietar al fabricii PIONIERUL rupe TACEREA! „E crima, domnule, e crima”

• Știri
Adevaratul proprietar al fabricii PIONIERUL rupe TACEREA! "E crima, domnule, e crima"

Stabilit în Brazilia, ţara în care a ajuns la începutul anilor 1970, fugind de comuniştii care naţionalizaseră afacerile familiei, Nicolae Prodanof a făcut pentru evz.ro o radiografie a situaţiei pe care a mai trăit-o încă o dată, la 27 ianuarie 2013. Atunci au fost 242 de morţi din cauza incendiului izbucnit în clubul de noapte Kiss din Santa Maria (Brazilia), în timp ce alţi 630 au fost răniţi.

Nicolae Prodanof

„Ani grei de puşcărie trebuie să-i aştepte pe toţi cei care se fac vinovaţi de incendiul de la clubul Colectiv. E crimă, domnule, e crimă! Nu se discută, e crimă. Patronii sunt vinovaţi în primul rând, pentru că ei au dat ciubucuri pentru a putea să scoată documentaţia şi să fie în regulă, aşa-zisa ”în regulă”, adică o minciună. Toţi trebuie pedepsiţi zdravăn, cu ani grei de puşcărie. Să intre la puşcărie toată lumea vinovată, de la ministru până la responsabilul cu siguranţa. Mi-a plăcut cum s-a trezit tineretul, cum s-a trezit poporul din nou şi cum vor să lupte împotriva corupţiei, pentru că toate sunt rezultatele corupţiei. Ei (n.r. – guvernanţii) au făcut ciubucuri enorme, inclusiv AVAS şi alţii… Chestia asta a pus capac acum. Când am auzit de incendiu în noaptea respectivă nu eram sigur că a fost la Pionierul. Acum, la fabrica Dâmboviţa (n.r. – fosta Tăbăcărie Naţională) sunt depozite întregi de drogaţi, câini morţi, şi-au bătut joc de tot. Ăsta-i rezultatul acestor furtişaguri. M-a impresionat profund ce s-a întâmplat la clubul Colectiv. Mă pun în situaţia părinţilor care şi-au pierdut copiii, sunt şi eu bunic… Niciodată nu a fost la Pionierul vreun eveniment la fel de sângeros ca incendiul de la clubul Colectiv. Am fost foarte revoltat când am aflat ce s-a întâmplat. Este un moment foarte important, oportun, pentru a se putea face ordine. Să se revadă toate privatizările, pentru că şi-au bătut joc de toată ţara. Este momentul să intre DNA în acţiune şi să verifice toate aceste privatizări. Serviciile de post-privatizare sunt absolut vinovate pentru că n-au verificat nimic din ce au contractat la momentul privatizărilor false care s-au făcut. Toată familia mea a fost profund impresionată, pentru că am avut un caz similar în Brazilia, iar acum s-a întâmplat pe pământul nostru. Am fost aproape de lacrimi, pentru că nu poţi trece uşor peste un moment ca acesta. Nu pot decât să mă alătur durerii lor şi să sufăr la fel cu ei. Consider că este gravisimă situaţia. Este un moment extrem de delicat pentru ei. Nu văd cum se poate linişti cineva care pierde un copil… E complicat, dar le doresc din suflet multă forţă. Toţi trebuie să reacţioneze, pentru că o reacţie masivă poate avea rezultate”, a declarat Nicolae Prodanof pentru evz.ro

Daria Petrescu

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Click.ro
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Gandul.ro
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!