Este ajunul Craciunului! Ultima zi de post pentru crestini, inainte de slujba Nasterii Domnului!

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Postul Craciunului se incheie pe 25 decembrie, in ziua praznicului Nasterii Domnului, dupa Sfanta Liturghie. De aceea ziua de Ajun a Craciunului este zi de post. Amintim ca in Biserica Ortodoxa Liturghia Sfantului Vasile Cel Mare se savarseste de 10 ori pe an: in ziua praznuirii Sfantului Vasile, in Ajunul Botezului Domnului, in primele cinci duminici din Postul Mare, in joia si sambata din Saptamana Patimilor si in ziua Ajunului de Craciun.
In celelalte duminici si zile de peste an se savarseste Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, exceptie facand zilele aliturgice si zilele din Postul Mare in care se oficiaza Liturghia Darurilor mai inainte sfintite.

Ajunul Craciunului, una din cele mai mari sarbatori!

Sfanta Eugenia era originara din Roma. Parintii ei, Filip si Eugenia, primind de la imparat o inalta dregatorie, au plecat in Alexandria, cu fiica lor. Pe cand erau in Alexandria, fiica lor Eugenia si-a parasit pe ascuns parintii. S-a imbracat barbateste a luat cu ea doua slujnice si intr-o noapte, a fugit de-acasa. S-a dus la un episcop si a primit de la el sfantul botez. Si-a tuns parul capului, s-a numit Eugeniu si foarte de dimineata s-a dus in graba la o manastire. Acolo a trait in osteneli, in nevointe, in trude, in privegheri de toata noaptea si a savarsit toata virtutea. Stralucea ca un mare luminator, asa ca fratii l-au rugat sa le fie staret. Nu voia, dar silit de cuvintele si de dragostea lor a primit. Si asa, nu cuvantul ci fapta a aratat tuturor pe Eugeniu mare si prea stralucit. Chipul lui ii atragea pe toti. Cum atrage magnetul fierul, asa atragea pe toti, ca sa se desfateze de vederea faptelor lui bune.

Dar o femeie Melantia, neagra la suflet, cum ii era numele, venita cu poporul ca sa se inchine la manastire, s-a indragostit nebuneste de chipul frumos al lui Eugeniu. Si s-a facut ca e bolnava de o boala indelungata si l-a rugat pe Eugeniu sa-i ingaduie sa-i spuna boala numai lui indeosebi, ca altfel nu se poate vindeca. Melantia ii graia cu lacrimi si cu cuvintele ei inselatoare i-a miscat inima lui Eugeniu. Curat la inima fiind, a primit-o, fara sa-si dea seama de viclenia ei. Cand s-a gasit singura cu staretul, taciunele desfranarii a aprins si mai mult inima Melantiei spre dragoste. Si ca un orb, care-si pierde lumina ochilor, aprinsa de patima, a cautat sa aduca ocara lui Eugeniu, dar pentru ca nu si-a ajuns scopul, Melantia s-a dus la prefectul orasului, tatal Eugeniei, si a facut plangere, ca in cutare manastire staretul inseala cu cuvinte viclene pe femeile cinstite si ca desfranatul a indraznit sa o necinsteasca chiar si pe ea. Cand prefectul a auzit acestea s-a umplut indata de manie si a trimis in graba la manastire sa aduca pe Eugeniu, staretul manastirii, si pe monahi. Sa-i aduca legati ca pe niste oameni vinovati, inchinatori mincinosi si facatori de rele, sa se infatiseze inaintea scaunului sau de judecata si sa dea socoteala de faptele lor. Si s-au infatisat partile la judecata. A inceput sa graiasca Melantia. A acoperit cu ocari pe dumnezeiescul staret; l-a batjocorit si l-a defaimat cat a vrut. Striga, si arata cu degetul pe staret prietenilor, il facea ticalos, iar pe monahii de sub ascultarea lui, stricati. Cu glas mare a strigat si a zis: „Ascultati-ma toti, ca va spun adevarul!” Cat este de mare rabdarea Ta, Doamne Atotputernice!

Atunci Eugenia si-a rupt hainele de pe ea si a aratat celor de fata priveliste infricosatoare si ne mai vazuta. Apoi a grait cu indraznire tuturor: „Se cuvine ca noi calugarii sa suferim, cu multumire, ocarile, batjocura si chinuirea trupului. Dar pentru ca sa nu se faca de batjocura haina calugareasca iata va spun ca sunt femeie; sunt fiica judecatorului. Judecatorul este preaiubitul mea tata. Sotia lui e mama mea. Acestia de langa mine mi-s frati, nu-i numesc robi”.

Toti au ramas incremeniti de cuvintele Eugeniei. Oricine va fi cuprins de uimire cand va afla cum a pedepsit-o Dumnezeu pe Melantia. Pe cand era inca la Judecata foc a cazut din cer peste casa ei si a ars pana la temelie.

Zguduit de cele petrecute, tatal Eugeniei a parasit toata marirea, bogatia si desfatarea vietii si s-a botezat. A ajuns pastor credinciosilor din Alexandria, si-a sfarsit viata muceniceste, omorat de sabiile necredinciosilor, si a zburat cu bucurie la cerestile locasuri.

Dupa savarsirea tatalui ei, mama ei impreuna cu ea au parasit Alexandria, tara cea straina, si manate de dor s-au dus sa locuiasca in Roma, patria lor. Atunci a dat porunca imparatul ca toti crestinii sa jertfeasca idolilor, de nu, sa moara. Eugenia, care stralucea inaintea tuturora, ca era aprinsa de dragoste pentru Hristos, a fost legata cu o piatra grea si aruncata in apa, dar a scapat nevatamata cu minune. Pentru aceea i s-a taiat capul cu sabia si a zburat cu bucurie spre Hristos, doritul ei Mire.

(Gabriel Niculescu)