Asta e cu siguranţă cea mai deocheată poză cu OANA RADU de până acum! Vedeta şi-a fotografiat posteriorul în toată splendoarea şi…

• Showbiz
Asta e cu siguranţă cea mai deocheată poză cu OANA RADU de până acum! Vedeta şi-a fotografiat posteriorul în toată splendoarea şi...

Chit că este destul de apreciată în continuare pentru calităţile sale artistice, fiind extrem de ocupată cu diverse concerte prin ţară, există şi persoană care o condamnă pe Oana Radu pentru schimbările la care a tot apelat. Recent, cântăreaţa care în anul 2012 cântărea peste 100 de kilograme, pe care le-a dat jos într-un timp record, a făcut publică poate cea mai indecentă fotografie cu ea.

Oana Radu a publicat pe contul ei de Instagram respectiva imagine, în care nu doar că posteriorul său este la vedere, dar întreaga scenă pare desprinsă dintr-un film pentru adulţi. Chiar dacă a decis să îmbrace lenjerie intimă de culoare albă, aceasta este mai mult transparentă şi cât se poate de… sumară.  

De asemenea, unii prieteni virtuali au fost foarte încântaţi la văzul imaginii, pe când alţii au certat-o pe artistă că s-a afişat astfel. „Ce faci, fată? E frumos aşa? Mai sunt şi copii aici“, a fost doar una dintre replicile primite de către Oana Radu, pe reţeaua socială.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Verdictul psihologului Radu Leca, după reținerea lui Toma Cuzin: „Nu e doar un caz penal, ci un om aflat într-o luptă cu dependența”
Click.ro
Verdictul psihologului Radu Leca, după reținerea lui Toma Cuzin: „Nu e doar un caz penal, ci un om aflat într-o luptă cu dependența”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!