Ceilalţi călători şi-au dat coate când au văzut-o. Ghici ce cunoscută prezentatoare TV am filmat în metrou!

• Showbiz

Concret, e vorba de Gianina Corondon, în vârstă de 45 de ani, care întotdeauna a fost o apariţie veselă, mereu insuflând tuturor un optimism debordant. CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România, a filmat-o pe fosta prezentatoare TV într-un loc în care nimeni nu se aştepta să o vadă. Şi nu, nu ne referim pe micul ecran, pentru că ea jura în urmă c-un an de zile că nu îşi mai doreşte să facă parte vreodată din lumea televiziunii. Mai exact, Gianina Corondan a decis să călătorească c-un mijloc de transport în comun şi a luat metroul alături pentru a se deplasa mai rapid prin agolomeraţia din Capitală. O mişcare demnă de lăudat pentru că ştim cu toţii cât de haotică poate fi această perioadă, mai ales când te grăbeşti să cumperi cadouri pe care cei dragi să le găsească sub pomul de Crăciun în timp util.

În plus, pentru Gianina Corondan, călătoria cu metroul a fost una cât se poate de distractivă. Asta deoarece ex-prezentatoarea de la meteo s-a întâlnit şi cu câţiva prieteni alături de care a încins o dicuţie pe cinste, pentru a avut parte şi de-o „porţie“ zdravănă de râs. De asemenea, „năstruşnica“ ex-fată de la meteo a reuşit să întoarcă toate privirile călătorilor din metrou, pentru că era imposibil ca lumea să nu o recunoască, mai ales că a fost atâta vreme prezentă în casele, dar şi pe micile ecrane ale românilor.

Gianina Corondan a decis să evite aglomeraţia şi să apeleze la un mijloc de transport în comun
Gianina Corondan a decis să evite aglomeraţia şi să apeleze la un mijloc de transport în comun

Gianina Corondan a devenit cunoscută în anii ’90, atunci când apărea la ProTV. Ultimul ei loc de muncă a fost la TVR, acolo de unde a plecat cu scandal în urmă cu trei ani de zile, pentru că a fost concediată. La scurt timp de la incident, a dat în judecată televiziunea publică. Aceasta a prezentat ani la rând diferite emisiuni la televiziunea publica şi îşi câştigase un public numeros. Chiar anul trecut, ea mărturisea pentru CANCAN.ro că nu îşi mai doreşte vreodată să apară la TV în postura de prezentatoare.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...