”În urma consultărilor, am nişte observaţii care vreau să fie cuprinse în textele celor două acte normative. (…) Ţinem cont de propuneri, voi modifica actele”, a declarat ministrul Iordache, luni, după dezbaterea publică.
Şeful de la Justiţie a precizat că nu a decis modul de promovare al celor două ordonanţe, însă ”proiectele iniţiale vor fi schimbate”.
”Până nu finalizez textele celor două acte normative, nu ştiu ce să vă spun. Voi avea o discuţie şi cu premierul Grindeanu şi vă voi anunţa”, a mai spus ministrul Justiţiei, spunând, din nou, că varianta iniţială a ordonanţei va fi ”fără îndoială amendată”.
Mai mult, Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Marius Vulpe, a declarat luni, într-o conferinţă de presă că, în cadrul dezbaterii de la Ministerului Justiţiei pe tema ordonanţelor pe justiţie, a oferit date statistice privind supraaglomerarea din penitenciare, iar o decizie va fi luată de ministrul de resort. De asemenea, acesta a atras atenţia că în penitenciare sunt 47% recidivişti.