Au trecut aproape 7 ani de la moartea acesteia! Ce a scris Mădălina Manole în jurnalul şi biletul de adio, înainte de a se sinucide

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Au trecut aproape 7 ani de când Mădălina s-a sinucis, pe 14 iulie 2010, înghiţind un pesticid deosebit de toxic. După rândurile lăsate în urmă, ea era extrem de nemulţumită de condiţia ei ca artist, pe de o parte voia mai multă celebritate, iar pe de alta regreta timpul petrecut departe de băieţelul ei, soţul şi restul familiei. Jurnalul Ancăi Magdalena Mircea, cum se numea Mădălina Manole după căsătorie, au fost făcute publice de fratele ei

„Îmi aduc aminte că eram plecată cel puţin 20 de zile din 30, cât are o lună! Tot timpul făceam şi desfăceam valizele, îmi era tare dor de patul de acasă, dar sălile arhipline şi zecile de buchete de flori pe care le primeam, bucuria de pe chipurile oamenilor atunci când mă vedeau în carne şi oase pe străzile din oraşul lor, păpuşile pe care mi le aduceau copiii la fiecare spectacol, autografele şi scrisorile primite de la fani, melodiile cântate de ei vers cu vers, toate astea m-au făcut să uit de lucrurile mai puţin plăcute din viaţa mea de artist, dorul de cei dragi de acasă, articolele din presa de scandal, renunţările, sacrificiile, dieta normală a unui artist…”, scria Mădălina Manole.

Mădălina a lăsat instrucţiuni precise în biletul de adio

„Mi-a dăruit Dumnezeu – cel mai frumos şi curat suflet din lume, Puiu al meu, – cel mai mare şi minunat dar, copilaşul nostru, – cei mai buni şi sacrificaţi părinţi din lume, – frate drag, nepoţi dragi, rude, prieteni, atâta lume cu suflet curat în jurul meu! Nu le merit, nu ştiu ce să fac cu ele, cum să am grijă de ele, cum să le fiu de folos!!! Sunt o neputincioasă, o nevrednică, o complexată, am un milion de defecte şi astea mă fac să gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viaţa mea! Nimeni altcineva nu e vinovat de starea mea doar eu voi toţi mă iubiţi şi mi-aţi arătat lucrul acesta mereu, tot timpul! Şi totuşi eu gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viaţa! Aşa gândesc eu, aşa trebuie!!! Cum să închei rândurile astea??? Cum??? Sunt de neiertat, mă gândesc la voi toţi dar şi la ce să fac să nu mai fiu! Pui mic să rămână o perioadă la Botoşani, cu mama şi tata! Poate mă va ierta, mai târziu! Când va fi mare. Puicu meu – ai grijă de tot, atât cât poţi! Nu uita de banii de la BRD!!! În cont euro!!! Şi ai mei scumpi să mă ierte, atât pot să gândesc, am ajuns aici numai din vina mea! Şi să-l iubească mult pe Puiu, rămâne sufletul meu ptr. Tot ce a făcut pentru mine, ptr. Sufletul lui! Nu mă judecaţi, nu vă judecaţi dragii mei părinţi şi frate, mergeţi înainte de dragul copilului nostru şi de dragul lui Mihăiţă vă implor !!! Vinde tot ce se poate vinde, casa, orice, teren, dar vreau să rămână bani ptr. Pui mic (şcoli) şi … pentru Mihăiţă, Marian, Mihaela”.