Sandra Mutu, cu burtica le vedere! Cum arată soţia lui Mutu cu doar câteva zile înainte să nască

Vedete
Sandra Mutu, cu burtica le vedere! Cum arată soţia lui Mutu cu doar câteva zile înainte să nască
Chiar dacă este gravidă, Sandra arată foarte bine, iar mărturie în acest sens stă ultima poză pe care a postat-o pe un site de socializare. Sandra este gravidă în 37 de săptămâni şi urmează să devină mămică în doar câteva zile.
 
Sandra abia aşteaptă să devină mămică
Sandra abia aşteaptă să devină mămică
 
„Între noi totul s-a întâmplat foarte natural. Eram ca doi magneţi, exista o chimie mare. M-a cerut de mai multe ori de soţie, dar prima oară după vreo 5-6 luni. Eram într-o rochiţă neagră ceea ce nu se cade când te căsătoreşti, dar eu nu ştiam nimic. De asta eram îmbrăcată aşa. A fost un moment copleşitor. Mi-au dat lacrimile. El bea cafeaua, eu nu. El îmi pregăteşte micul dejun aproape în fiecare dimineaţă. Îi place să gătească şi să orneze mâncarea. Eu sunt mândră de el. Mă simt flatată când vin femeile la el doar pentru o poză. Consuelo e într-o relaţie. Totul decurge normal. Inelul de logodnă are în jur de trei karate. Am o relaţie excepţională cu mama lui, inclusiv mamele noastre vorbesc între ele. Sunt însărcinată. Nu îmi doresc să fiu o mireasă cu burtică. S-a întâmplat în vacanţă. Am simţit încă înainte de a face testul de sarcină”, povestea Sandra în toamna anului trecut (vezi primele fotografii cu Mutu şi Sandra după căsătorie). 
 
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Prețuri piperate și la dulciurile comuniste! Verdictul vedetelor: „Pensionarii preferă pufuleții, eugeniile sunt prea scumpe”
Click.ro
Prețuri piperate și la dulciurile comuniste! Verdictul vedetelor: „Pensionarii preferă pufuleții, eugeniile sunt prea scumpe”
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Digi 24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Cum faci ca telefonul tău să redea cel mai bun sunet pe o boxă Bluetooth
go4it.ro
Cum faci ca telefonul tău să redea cel mai bun sunet pe o boxă Bluetooth
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Guvernul Mureșan promite să scoată ofițerii acoperiți din presă, partide și biserică și să limiteze la două mandate șefia serviciilor de informații
Gandul.ro
Guvernul Mureșan promite să scoată ofițerii acoperiți din presă, partide și biserică și să limiteze la două mandate șefia serviciilor de informații
IMAGINI IREALE. Turiști înghițiți de nisipuri mișcătoare în timp ce făceau poze
Mediafax Italia
IMAGINI IREALE. Turiști înghițiți de nisipuri mișcătoare în timp ce făceau poze
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de agresiuni sexuale
Mediafax Spania
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de agresiuni sexuale