Primele declaraţii ale lui ILIE NĂSTASE, după ce a fost suspendat de ITF: ”E foarte greu”

• Știri
Primele declaraţii ale lui ILIE NĂSTASE, după ce a fost suspendat de ITF: ”E foarte greu”

„Noi pe noi, românii, ne împiedicăm să facem lucruri pentru ţară!”, a spus Ilie Năstase, într-o intervenţie telefonică pentru Realitatea TV. Fostul mare tenismen atrage atenţia asupra lipsurilor din lumea sportului românesc.

„Suntem mai mult patrioţi decât ceilalţi români, dacă toţi ne-am face treaba pe felia noastră, toţi am fi patrioţi. Până acuma ne spunea că nu ne lasă comuniştii, acuma cine nu ne lasă să ne facem treaba? Noi pe noi, românii, ne împiedicăm să facem lucruri bune, nu trebuie să inventăm absolut nimic, trebuie să copiem ce e bun în partea cealaltă”, a spus Ilie Năstase.

Sportivul a vorbit şi despre necesitatea ca cei mici să practice un sport, într-o eră marcată de evoluţia continuă a tehnologiei.

„E foarte greu, sportul românesc nu are aceleaşi condiţii ca în celelalte ţări. Cred că sportul nu este o prioritate la noi. Dacă ar fi, am fi mult mai sănătoşi şi am cheltui mult mai puţini bani pentru sănătate”, a mai spus acesta.

De aceeaşi părere este şi Nadia Comăneci. Faţă de perioada în care s-a făcut remarcată, România are o bază de sportivi mult mai mică, apreciază ea. Totuşi, mărturiseşte că participarea la Campionatele Europene de la Cluj-Napoca o emoţionează şi o umple de speranţă în ceea ce priveşte o revenire a gimnaştilor români în competiţiile internaţionale.

„Nu sunt o persoană care să arate cu degetul cine e de vină… Nu ştiu cine este cel care poate să facă sau să ajute sau să fie capabil să ne îndrume, dar este foarte simplu, dacă ne gândim la generaţia de astăzi, la fiecare generaţie, la fiecare copil, atunci trebuie să găsim oportunităţi ca să le oferim acestor copii”, a spus Nadia Comăneci.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Click.ro
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Gandul.ro
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!