Este sărbătoare mare azi! Iată ce nu ai voie să faci de Sfântul Mina

• Știri
Este sărbătoare mare azi! Iată ce nu ai voie să faci de Sfântul Mina

Sfântul Mina este de origine egipteană. S-a născut în apropiere de Memphis, străvechea capitală a faraonilor. A trăit în timpul împăraţilor romani Diocleţian şi Maximian. A fos rămas orfan de mic. Tatăl său a murit când avea 11 ani, iar mama sa la doar trei ani după el. Sfântul Mina a ajuns în armata imperială, însă, pe 23 februarie 303, când Diocleţian a emis primul edict de persecutare a creştinilor, acesta a părăsit armata şi s-a retras în deşert. Şi-a dedicat unei vieţi ascetice, iar după puţin timp. Dumnezeu i-a dat puterea de a face minuni. 

În vremea petrecută în singurătate şi pustiu, l-a întâlnit pe Sfântul Macarie Egipteanul, care i-a spus: „Ce cauţi, Mina, de unul singur între cer şi pământ? Locul tău este printre oameni, ca aceştia să ia aminte la cuvintele şi faptele tale. Dacă ai schimbat o haină de ostaş cu alta, atunci sfârşeşte pe câmpul de luptă şi vei învia ca un învingător fără sabie”.

Prezent în Cotyaeum, la celebrarea unei sărbători păgâne, Sfântul Mina a mărturisit fără ezitare că este creştin şi a fost luat de soldaţi şi dus înainte prefectului Pyrrhus. Pentru că a refuzat să se lepde de credinţa în Hristos, i-au fost tăiate mâinile şi picioarele, apoi capul.

Ca nu ai voie să faci de sărbătoarea Sfântului Mina

Fetele şi femeile se duc la biserică şi aprind lumânări la celălalt capăt în ideea ca lucrurile furate să se întoarcă. Lumânările se aprind şi pentru întoarcerea dragostei celor care au călcat strâmb ori s-au rătăcit pe drum.Enoriaşii nu au voie să iasă din biserică cu mâna plină. Aşadar, nu e indicat să iei lucruri chiar dacă sunt sfinţite pentru că Sfântul Mina se va mânia. Nu doar cei păgubiţi sunt ajutaţi de Sfântul Mina, ci şi cei care vor să îşi cureţe gândurile, să se îndrepte spre calea adevărată. Oamenii deznădăjduiţi care se roagă Sfântului Mina în această zi capătă putere şi încredere în forţele lor.

Cei care nu pot ajunge la biserică din varii motive e bine să aprindă o lumânare acasă, în dreptul icoanei cu Sfântul Mina. În această zi se spun rugăciuni şi pentru duşmani, pentru infractori, pentru ca Dumnezeu să le lumineze minţile şi sufletele.

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!